Regulamentul - act normativ european

CAPITOLUL I. IZVOARELE DERIVATE ALE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

I.1 Noțiunea de izvor derivat al dreptului Uniunii Europene

Consider că teoria dreptului, ca și legistica formală, face diferențierea între ceea ce reprezintă forma internă a dreptului, ca structură internă (norme juridice, instituții juridice și ramuri de drept), foarte strâns legată de conținutul dreptului (substanța acestuia), și forma exterioară a dreptului, ca structură exterioară, ca posibilitate tehnică de „vizualizare” a dispozițiilor normative, identificată prin expresia „izvoare formale ale dreptului” sau, pe scurt, „izvoare ale dreptului”.

Semnificația expresiei „izvor al dreptului” o vom utiliza în continuare, pentru că aceeași sintagmă are, pe de altă parte, și un sens material (izvor material al dreptului), care nu are un conținut juridic, ci indică pozițiile materiale și spirituale care avantajează apariția și dezvoltarea dreptului.

Dacă privim dreptul internațional public în ansamblul lui, identificăm, pe de o parte, conținutul acestuia, respectiv totalitatea regulilor juridice în materialitatea și legătura lor internă deosebit de complexă, pentru că vizează o mare varietate de comportamente, iar pe de altă parte, identificăm forma, ca structură sistemică interioară și exterioară a dreptului. Există o multitudine de concepte, respectiv definiții privind noțiunea de izvor derivat al dreptului U.E. Dreptul derivat reflectă a doua sursă esențială de drept european, după tratate și acordurile internaționale (dreptul primar). Dreptul derivat este alcătuit din ansamblul actelor normative adoptate de instituțiile comunitare în practicarea capacităților atribuite lor de către Tratatele Constitutive, în scopul atingerii obiectivelor.

Dreptul derivat este constituit din: acte obligatorii (regulamente, directive și decizii) și fără forță de constrângere (rezoluții, avize) prevăzute în tratatul C.E., dar și alte acte, precum: regulamentele interne ale instițutiilor, programele pentru acțiunile comunitare, instrumentele juridice pentru al doilea și al treilea pilon comunitar, care nu fac propriu-zis parte din dreptul derivat, deoarece continuă să gestioneze relații interguvernamentale .

Expresia drept derivat acoperă totalitatea actelor adoptate de instituții abilitate în acest scop de tratatele constitutive, în vederea executării obiectivelor tratatelor.

Termenul ,,derivat" este folosit pentru a face cunoscută funcția acestor acte, respectiv îndeplinirea obiectivelor prevăzute de tratate, dar și subsumarea lor tratatelor, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că dispozițiile din dreptul derivat nu se pot abate de la tratatele constitutive, iar, pe de altă parte, că instituțiile abilitate nu pot adopta decât actele necesare îndeplinirii menirii lor și în condițiile prevăzute în tratate. Acestea din urmă constituie baza, cadrul și limitele puterilor normative ale instituțiilor.

Se numește derivat pentru că „reprezintă manifestarea de voință a Uniunii, totodată fiind subiect derivat al dreptului internațional ”, și pentru că el derivă din dreptul originar, fiind emis pe baza și pentru aplicarea acestuia; se numește secundar prin comparație cu cel primar. Actele care-l compun pot fi normative sau individuale, respectiv legislative (acte obligatorii, normative sau individuale, adoptate, pe baza și pentru aplicarea tratatelor, de către Consiliu, de către Parlament, de Consiliu și Parlament și, prin excepție, de către Comisie), de execuție (acte obligatorii, normative sau individuale, adoptate pe baza și pentru aplicarea actelor legislative sau pe baza și pentru aplicarea actelor speciale de completare sau modificare a celor legislative, respectiv acte obligatorii sau facultative, normative sau individuale, adoptate pe baza și pentru aplicarea tratatelor, de către Comisie, Consiliul însuși sau Banca Centrală Europeană) sau unice în felul lor (acte normative sau individuale care nu se încadrează în celelalte două categorii). În mod surprinzător, un autor califică „toate actele de drept derivat ca acte administrative, iar pe autorii lor ca instituții executive ale Uniunii ”.

În cazul în care tratatele nu prevăd tipul de act care trebuie adoptat într-o situație dată, instituția respectivă are posibilitatea de a-l alege ea, cu respectarea principiului proporționalității și a procedurii aplicabile.

Valoarea juridică a actelor de drept derivat este una obiectivă, decurgând din natura lor și neputând fi modificată de rezerve sau declarații unilaterale făcute de state cu ocazia adoptării lor. Și dreptul derivat face parte, evident, din ”acquis”.