Metodă în consultanță agricolă

1.1. Scurt istoric al consultantei

Consultanţa, ca activitate umană a existat din antichitate cu toate ca exemplificările sunt rare, situaţie determinată de lipsa unor dovezi scrise şi de discreţia care caracterizează, în general, activitatea consultanţilor.

Ca şi alte concepte care au apărut mai târziu în terminologia economică românească, noţiunea de consultanţă, ca definiţie, nu s-a cristalizat într-un concept care să întrunească unanimitatea. termenul provine din latinescul „consultare“, de la care a derivat, în franceză, „consulter“, care înseamnă a întreba, a cere o părere sau un sfat, dar şi a lua avizul unei persoane autorizate sau a se sfătui cu cineva.

În decursul timpului s-au conturat mai multe definiţii ale consultanţei, care se diferenţiază din punct de vedere semantic şi stilistic şi care s-au coagulat în două moduri diferite de abordare a conţinutului.

Un prim mod de abordare consideră consultanţa ca o metodă de a oferi sfaturi şi ajutoare concrete. Se apreciază procesul de consultanţă ca „formă de a acorda ajutor, cu privire la conţinutul, desfăşurarea şi structura unei activităţi, acţiune în cadrul căreia consultantul nu răspunde de executarea acelei activităţi, ci ei ajută pe cei interesaţi“.

Un al doilea mod de abordare presupune consultanţa ca „un serviciu profesional specializat, realizat de către persoane special instruite şi calificate într-un anumit domeniu, care ajută, la solicitare, persoane sau organizaţii, într-un mod obiectiv şi independent, să-şi identifice şi să-şi analizeze problemele cu care se confruntă, recomandând soluţii şi ajutând când li se cere, implementarea acestora“.

Pentru agricultură, consultanţa se poate caracteriza ca un serviciu profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau pe baza unui onorariu, de către specialişti sau organizaţii, având ca scop sprijinirea managerilor exploataţiilor agricole sau a altor persoane interesate în realizarea unor obiective sau în rezolvarea unor probleme din sfera agriculturii.

Se poate aprecia însă că o consultanţă specializată, cu caracter profesional, apare abia în secolul al XIX-lea, ea fiind reprezentată, în special de activitatea avocaţilor şi a persoanelor care lucrau în domeniul financiar. Ulterior, prin dezvoltarea puternică a industriei, în paralel cu dezvoltarea ştiinţei managementului, a apărut şi s-a dezvoltat şi consultanţa, ca domeniu distinct de activitate umană şi, în paralel, disciplină de studiu.

Precursorii ştiinţei managementului au dat un impuls puternic activităţii de consultanţă, mai ales în domeniul industrial. În paralel cu cercetările privind organizarea pe criterii ştiinţifice a proceselor de producţie şi de conducere, au desfăşurat o intensă activitate de răspândire şi promovare a metodelor ştiinţifice pe care le-au descoperit.

La noi în ţară, în secolul trecut, Ion Ionescu de la Brad a desfăşurat o susţinută activitate de consultanţă cu specific agricol. Om de ştiinţă remarcabil, de factură enciclopedică în domeniul agriculturii, cu experienţă şi activitate practică recunoscute, atât în ţară, cât şi în străinătate, a fost unul din promotorii politicii agrare a României moderne. A iniţiat numeroase acţiuni ştiinţifice cu caracter demonstrativ, menite să modernizeze agricultura românească, şi care au reprezentat o veritabilă activitate de consultanţă.

În prima parte a secolului XX, consultanţa a continuat să se dezvolte, devenind profesie. Consultanţii au început să fie consideraţi persoane importante, capabile să dea soluţii pentru economisirea de timp şi resurse. Au apărut numeroase firme de consultanţă, ale căror domenii de activitate s-au diversificat, acordând servicii în special marilor firme. Cu timpul, acestea au devenind tot mai performante, putând să abordeze teme care vizau perfecţionarea şi raţionalizarea proceselor de producţie şi de muncă, valorificarea produselor, precum şi consultanţă în domeniul financiar.

În România, în perioada interbelică, această activitate era desfăşurată de către Camerele Agricole, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, precum şi în cadrul fermelor agricole demonstrative ale aceluiaşi minister. Acţiunile iniţiale aveau o paletă diversificată: promovarea unor soiuri de plante şi rase de animale cu caracteristici biologice superioare; metode moderne de o cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor; sisteme noi de organizare şi conducere a fermelor. Toate aceste acţiuni aveau ca scop creşterea performanţei şi eficienţei în agricultura românească.

Sursele de inspiraţie privind modul de organizare a activităţii de consultanţă au reprezentat-o structurile organizatorice similare din ţările cu agricultură avansată din vestul Europei. Se poate spune că adevăratul avânt al activităţii de consultant pe plan mondial l-a reprezentat perioada postbelică, când expansiunea industrială şi puternicul progres tehnico-ştiinţific au determinat crearea unor puternice şi diversificate structuri de consultanţă. Acestea au oferit strategii, metode şi servicii de înaltă calitate şi eficienţă, care au putut şi pot satisface cele mai exigente pretenţii ale beneficiarilor.

1.2. Conceptul de consultanţă

În decursul timpului s-au conturat mai multe definiţii ale consultanţei, care se diferenţiază din punct de vedere semantic şi stilistic şi care s-au coagulat în două moduri diferite de abordare a conţinutului.

Un prim mod de abordare consideră consultanţa ca o metodă de a oferi sfaturi şi ajutoare concrete. Se apreciază procesul de consultanţă ca „formă de a acorda ajutor, cu privire la conţinutul, desfăşurarea şi structura unei activităţi, acţiune în cadrul căreia consultantul nu răspunde de executarea acelei activităţi, ci ei ajută pe cei interesaţi“.

Un al doilea mod de abordare presupune consultanţa ca „un serviciu profesional specializat, realizat de către persoane special instruite şi calificate într-un anumit domeniu, care ajută, la solicitare, persoane sau organizaţii, într-un mod obiectiv şi independent, să-şi identifice şi să-şi analizeze problemele cu care se confruntă, recomandând soluţii şi ajutând când li se cere, implementarea acestora“.

Pentru agricultură, consultanţa se poate caracteriza ca un serviciu profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau pe baza unui onorariu, de către specialişti sau organizaţii, având ca scop sprijinirea managerilor exploataţiilor agricole sau a altor persoane interesate în realizarea unor obiective sau în rezolvarea unor probleme din sfera agriculturii.