Testarea de Stat a Eficienței Biologice a Produsului Indar 5 EC

INTRODUCERE

Pomicultura este una dintre ramurile prioritare ale agriculturii pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, strategică în economie, cu pondere considerabilă în export. Aceasta se datoreşte condiţiilor naturale favorabile, tradiţiei bogate a populaţiei, eficienţei economice superioare, existenţei a peste 100 mii ha terenuri în pante cu expoziţii nordice, care pot fi valorificate cel mai eficient prin cultivarea speciilor pomicole.

Până la anul 1940 livezile din Basarabia aveau un caracter extensiv, din sectoare mici, solitare cu sortimentul învechit, preponderent autohton, cu fructe de caliatete joasă. Din anul 1950 în proporţii considerabile au început să se înfiinţeze livezi clasice industriale, care către sfârşitul anului 1963 au atins suprafaţa de 184 mii ha. Cu întrarea acestor livezi pe rod recolta medie pe republică în anul 1970 s a ridicat la 5,25 t/ha, iar producţia globală de fructe până la 315,0 mii tone. Încă la sfârşitul anilor 60 a fost argumentată strategia pomiculturii intensive, cu livezi preponderent de măr. Către anul 1990 suprafaţa plantaţiilor a ajuns la 192 mii ha. În anii 1975–1990 în Republica Moldova se producea circa 1 mln tone de fructe. Randamentul mediu de fructe pe republică s a ridicat până la 7,8 t/ha, iar în livezile intensive de măr – la 22–25 t/ha. Rentabilitatea producţiei de fructe depăşea 100%, iar în gosporăriile cu pomicultura avansată – 200%.

Criza economică profundă prin care trece Republica Moldova a afectat puternic şi pomicultura. În anul 2004 suprafaţa plantaţiilor pomicole s a redus până la 111 mii ha, dintre care 60 mii ha posedă potenţial de productivitate neepuizat. Randamentul de fructe în mediu pe republică a scăzut până la 430,3 mii tone.

Direcţia strategică de dezvoltare a pomiculturii constă în exploatarea eficientă a plantaţiilor cu potenţial inepuizabil şi înlocuirea succesivă a acestora cu plantaţii de tip nou: cu sortiment modern, tehnologii avansate, care asigură întrarea timpurie pe rod, productivitate înaltă de fructe ecologice şi competitive, solicitate pe piaţa internă şi cea externă.

În scopul redresării situaţiei create a fost elaborat programul dezvoltării pomiculturii până în anul 2020, care prevede ca suprafaţa plantaţiilor pomicole să atingă aproximativ 100 mii ha, iar recolta globală de fructe în jurul la 1 mln tone, inclusiv 45–50% pentru prelucrare industrială, 20–25% la export, 30–35% pentru consum în stare proaspătă.

În timpul de faţă, pe glob, există circa 4350000 ha cultivate cu măr atât în emisfera boreală cât şi în cea australă. Producţia mondială de mere este de aproximativ 38440 mii tone sau 38,9% din cantitatea totală de fructe produse în zona temperată. Europa produce peste 1/3 din această cantitate, continentul american 15–18%, Extremul Orient 13–16%. În Europa ţările mari producătoare de mere sunt: Franţa, Italia, Polonia, Germania, Spania, România, Ungaria etc.

Una din cauzele scăderii productivităţii şi eficienţei economice a producerii fructelor de măr o constituie acţiunea organismelor nocive. Pagubele determinate de boli şi dăunători pot fi estimate în unele cazuri de la 30 până la 90% din recolta potenţială, de aceea prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor constituie una din principalele verigi tehnologice, de la care depinde în mare măsură obţinerea de recolte înalte.

În cultura mărului, ca factor limitativ al productivităţii şi eficienţei economice, intervin o serie de organisme nocive care reclamă în fiecare an tratamente chimice foarte costisitoare.

Sporirea gradului de atac se datoreşte şi intensivizării pomiculturii mai ales în plantaţiile moderne superintensive. Datorită perturbării echilibrului ecologic natural apar agenţi patogeni specializaţi deosebit de virulenţi. La toate cele menţionate, în timpul de faţă se poate de adăugat agrotehnica foarte joasă în plantaţii, starea deplorabilă a livezilor, lipsa tratamentelor chimice în condiţii de criză economică, factori care pun în pericol cultura mărului.

În livezile cu soiuri sensibile din sortimentul clasic, în anii cu condiţii climaterice favorabile pentru dezvoltarea agenţilor patogeni, dintre bolile mărului, numai rapănul – Venturia inaequalis (Cke Wint.) şi făinarea – Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev. Salm.), constituie un factor limitativ în sporirea productivităţii plantaţiilor, fiind o preocupare permanentă pentru pomicultori şi pentru specialiştii din reţeaua operativă de protecţie a plantelor.