Utilizarea Informatiei Pedologice în Dezvoltarea Durabila a Teritoriului Lăpușnicul Mare

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 53 în total

Cuvinte : 24898

Mărime: 3.02MB (arhivat)

Puncte necesare: 10

Proiectul de licenta a fost sustinut in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Timisoara - Ingineria Mediului

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

Capitolul I CONCEPTUL DE SOL, TEREN ŞI FERTILITATE ŞI TENDINŢELE DE EVOLUŢIE A SOLURILOR DIN ROMÂNIA
1.1. Conceptul de sol, teren şi fertilitate 6
1.1.1. Fertilitatea naturală a solului 9
1.1.2. Fertilitatea culturală a solului 10
1.1.3. Fertlitatea economică 11
1.2. Situaţia actuală şi tendinţe de evoluţie a solurilor din România 14
Capitolul II CONDIŢII ECOPEDOLOGICE DE CERCETARE
2.1. Aspecte principale privind definirea noţiunilor de ba/ă în caracterizarea ecopedologică a terenurilor. 19
2.1.1. Parametrii pentru caracterizarea ecopedologică a terenurilor 19
2.2. Caracterizarea condiţiilor de relief 20
2.2.1. Geologia şi litologia 21
2.2.2. Hidrologia 21
2.3. Condiţiile climatice 21
2.3.1. Regimul termic 22
2.3.2. Regimul pluviometric 24
2.4. Vegetaţia 27
2.5. Condiţiile de sol (morfologice, chimice, fizice şi hidrofizice determinante
ale fertilităţii) 27
2.5.1. Caracteristicile morfologice ale profilului de sol 27
2.5.2. Caracteristicile fizice şi hidrofizice ale solului 28
2.5.3. Caracteristicile chimice ale solului 28
Capitolul III SISTEME DE AGRICULTURĂ DURABILA ȘI ALEGEREA LOR 29
3. Sisteme de agricultura 29
3.1. Definitii. Tipuri de sisteme agricole si alegerea acestora 29
3.1.1. Agricultura conventionala 29
3.1.2. Agricultura biologica 29
3.1.3. Agricultura organica 29
3.1.4. Agricultura extensiva 30
3.1.5. Agricultura de precizie 30
3.2. Sisteme de agricultura durabila 30
3.3. Sisteme de agricultura conventionala 31
3.4. Sisteme de agricultura bilogica 32
3.5. Ingrasamintele, surse potentiale de poluare a apei si solului 33
3.5.1. Ingrasaminte minerale sau chimice 34
3.5.2. Ingrasaminte organice 35
Capitolul IV MANAGEMENTUL NUTRIENŢILOR 36
4.1 Managementul nutrientilor
4.1.1 Dejecţii lichide 39
4.1.2. Gunoiul de grajd 40
4.1.3. Efluenţi de la silozuri 41
4.1.4. Efluenţi proveniţi din precipitaţii 42
4.1.5. Efectele îngrăşămintelor organice asupra solului 42
4.2. Aspecte de management al terenurilor agricole în ceea ce priveşte 103
dinamica azotului 44
4.2.1. Principii generale 44
4.2.2. Comportarea în sol a îngrăşămintelor cu azot 45
CONCLUZII 52
BIBLIOGRAFIE

Extras din licență

Introducere

Activitate tradiţională şi ramură de bază a economiei naţionale, agricultura reprezintă atât principalul furnizor de alimente care pot garanta securitatea alimentară a naţiunii, şi de materii prime pentru industria uşoară şi alimentară, cât şi un important factor generator de noi peisaje. Pe altă parte, dezvoltarea economiei agricole este influenţată sau generată de un complex de factori naturali, socio-demografici şi economici, care îşi pun amprenta asupra modului de folosinţă agricolă a terenurilor, asupra repartizării geografice a producţiei agricole şi asupra structurilor regionale ale peisajelor agricole.

Format într-o perioadă de mii de ani la interferenţa celor patru învelişuri ale planetei noastre, solul (pământul) corp natural este, o resursă strategică care exploatată ştiinţific este venerabilă putând garanta securitatea alimentară a naţiunii şi spaţiul fizico- geografic necesar, asigurând-se în mod temeinic dezvoltarea societăţii româneşti. Sub această noţiune se înţelege totalitatea factorilor şi a condiţiilor de creştere şi de producţie a plantelor şi animalelor şi, implicit, condiţia elementară de existenţă şi dezvoltare a societăţii umane.

.Se ştie însă că omenirea a putut exista şi prospera prin folosirea cunoştinţelor ancestrale de a face agricultura, aşa cum sunt cunoscute din Biblie şi îmbogăţite prin experienţa agricultorilor practicieni în decurs de milenii: agricultura, comerţul, ştiinţa şi arta dezvoltându-se preună bazându-se pe fertilitatea solurilor şi producţiile ce au putut fi obţinute după acestea.

Prin rolul şi funcţiile ei agricultura este un utilizator major al resurselor naturale cu impact proporţionat asupra mediului înconjurător, care prin viabilitatea ei pe termen lung, depinde de baza de resurse durabile.

In primul rând agricultura depinde de terenurile agricole, iar într-o anumită măsură capacitatea productivă a terenurilor depinde de modul în care agricultura foloseşte terenurile, respectiv solurile.

Resursele funciare ale ţării , pământul, constituie o parte însemnată a avuţiei naţionale în acelaşi timp condiţia fundamentală a existenţei noastre ca naţiune independentă .

Ca mijloc de producţie , ca obiect şi parţial ca produs al activităţii omeneşti, pământul (solul), respectiv totalitatea condiţiilor şi factorilor de mediu care se manifestă pe suprafaţa terestră , este definit printr-o largă gamă de însuşiri fizice si caracteristici economico-sociale , care îl deosebesc de celelalte mijloace de producţie şi anume :

- pământul este o creaţie a naturii , o rezultantă a proceselor pedogenetice naturale , şi numai într-o mică măsură reprezintă un produs al activităţii omeneşti,

-în procesul de producţie , pământul " nu se consumă " dacă este folosit raţional , ci dimpotrivă, calitatea lui poate creşte .

- pământul, este limitat în spaţiu şi nu poate fi multiplicat după dorinţă .

- pământul are o capacitate de producţie foarte variată ( solurile fiind formate în condiţii naturale foarte diferite ) determinând din această cauză o diferenţiere puternică a productivităţii muncii , producătorilor agricoli.

- pământul, reprezintă baza spaţială a existenţei societăţii omeneşti, condiţia esenţială a existenţei popoarelor.

- pământul, este obiect de proprietate generând prin această relaţie şi fenomene economice şi sociale specifice numai lui,

Prezentând însuşiri economico-sociale specifice pământul prezintă un obiect de cercetare al economiei în general şi al economiei agrare în special, care îl defineşte , atât ca mijloc de producţie cât şi ca obiect al activităţii omeneşti, cu influenţe esenţiale în desfăşurarea procesului de producţie agricolă şi cel industrial.

Cunoaşterea în detaliu a însuşirilor productive şi tehnologice a factorilor favorizaţi şi restrictivi sau limitativi ai producţiei agricole, ale fiecărei porţiuni de teritoriu atât sub aspectul actual de manifestare, cât şi sub aspectul posibilităţilor reale modificate în bine ale acestora, poate constitui pentru organele de decizie (guvern sau administraţie publică), un preţios , instrument pentru realizarea celor mai corespunzătoare măsuri practice de producere a biomasei vegetale, într-o dinamică riguros corelată cu exigenţele ecologice tot mai crescânde privind protecţia mediului înconjurător în folosul omului, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a întregii colectivităţi.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE SOL, TEREN ŞI FERTILITATE ŞI TENDINŢELE DE EVOLUŢIE A SOLURILOR DIN ROMÂNIA

1.1 Conceptul de sol, teren şi fertilitate

Formate in condiţii naturale foarte variate , solurile diferă mult ca însuşiri, respectiv capacitatea lor, de a susţine creşterea plantelor ( cultivate sau spontane ) si formarea producţiilor agricole si forestiere, de la o zona la alta.

Ca mijloc de producţie, ca obiect si parţial ca produs al activităţii omeneşti, pământul (solul) format intr-o perioadă de mii de ani la interferenţa celor patru învelişuri ale planetei noastre, a constituit încă din cele mai vechi timpuri un element care a fost preţuit si clasificat, potrivit cunoştinţelor specifice ale epocii.

Alături de termenul de sol - pământ a fost utilizat adesea termenul de teren, teritoriu sau areal de sol, etc. (Cârstea S.,1979, 1980, 1983, Teaci D. 1980, Florea N. 1975, Canarache A. 1980, ICPA 1975, 1978, BorzaI. 1997, Munteanul. 2002, Ţărău D. 2003,etc).

Calitatea terenurilor (terenului) - reprezintă totalitatea însuşirilor şi particularităţile esenţiale (definite din punct de vedere: topografic, geologic, geomorfologic, pedologie, agrochimie, etc.) prin care o anumită porţiune de teren, de la suprafaţa Terrei, se deosebeşte de celelalte (fiind mai bună sau mai rea).

Localizarea şi definirea în spaţiul terestru a fiecărei porţiuni din spaţiul terestru, stabilindu-i o identitate topografică înregistrabilă ca: suprafaţă, date de latitudine, longitudine, altitudine, înclinaţie, expoziţie şi formă de relief, definită morfologic şi genetic, devine un imperativ în cunoaştere şi folosire raţională (agricolă, silvică, civică, etc) cât şi de fundamentare a măsurilor de ocrotire a mediului ambiant şi de combatere a fenomenelor de degradare a terenurilor şi solurilor, bazate pe cercetarea, identificarea şi materializarea spaţială, pe hartă, plan sau fotogramă a unor unităţi de teritoriu cu soluri similare.