Audiovizualul din Republica Moldova

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Alte domenii
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 77 în total
Cuvinte : 18741
Mărime: 375.09KB (arhivat)
Puncte necesare: 9

Extras din licență

ÎNTRODUCERE

Actualitatea şi gradul de investigare a temei. În societatea actuală, audiovizualul joacă un rol crucial în viaţa socială, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescândă şi indispensabilă, cu o influenţă puternică asupra segmentelor societăţii. Prezenţa sa activă se simte în viaţa financiar- bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluţia tehnologiei, în viaţa politică, dar şi în viaţa cotidiană, construind la rândul său o industrie proprie.

Prin apariţia audiovizualului şi posibilităţii de a transmite cu rapiditate informaţiile, mijloacele media au ajuns să fie caracterizate de simultaneitatea cu evenimentul. Astfel, timpul dintre momentul aflării unei informaţii sau desfăşurării unui eveniment şi receptarea lor a ajuns să fie foarte scurt, uneori chiar nul. Posibilitatea transmiterii in direct captează atenţia publicului şi păstrează interesul, ajungându-se la o dependenţă de mijloacele media. Chiar dacă este vorba despre televizor, radio sau internet (new media), oamenii caută in permanent să-şi satisfacă nevoia de informare, de acces la cultură sau de divertisment pentru a-şi ocupa timpul liber. Desigur, că această dependenţă s-a creat şi din cauza rutinei zilnice şi a comodităţii cu care omul actual se mulţumeşte. In accepţiunea freudiană, oamenii işi impun singuri aceste ritualuri, având tendinţa înnăscută de a reveni la situaţia iniţială, la repetarea acelorasi gesturi sau situaţii.

Pe parcursul celor peste 20 de ani de indepenţă ai Republicii Moldova audiovizualul moldovenesc rămâne a fi nucleul a mai multor neânţelegeri şi probleme. Definiţiile date în primul articol al Legii Audiovizualului din Republica Moldova noţiunilor de instituţie a audiovizualului (persoană juridică care concepe, produce şi emite programe audiovizuale), de instituţie publică a audiovizualului (instituţie creată în baza capitalului de stat sau cu un capital majoritar de stat şi cu participarea altui capital public sau privat care este independent în activitatea de creaţie şi reflectă interesele tuturor păturilor sociale) şi de instituţie privată a audiovizualului (instituţie creată cu un capital integral privat sau majoritar privat care reflectă interesele unei persoane sau ale unui grup de persoane) vin să întărească convingerea că în Republica Moldova există puţine condiţii legislative care ar face posibilă activitatea unui audiovizual cu adevărat independent. Deşi instituţiile publice ale audiovizualului ar trebui să reflecte şi să apere în acelaşi timp în mod independent interesele tuturor păturilor sociale prezenţa capitalului majoritar de stat sau al unuia public sau privat face posibilă apariţia unei limitări în modul de reflectare a interesului tuturor categoriilor de cetăţeni în cadrul programelor de radio sau de televiziune publice. Lipsa capitalului public care să stea în exclusivitate la baza instituţiei de radio sau de televiziune, duce la apariţia unor îngrădiri a libertăţilor de creaţie ale jurnaliştilor, la lipsa audiovizualului independent în Republica Moldova. Capitalul de stat sau cel privat impune activităţii instituţiilor audiovizualului o serie de reguli şi restricţii care ţin de reflectarea sau nereflectarea interesului cetăţeanului în funcţie de provenienţa capitalului care stă la baza instituţiei audiovizualului. Chiar dacă din punct de vedere legislativ se asigură libertăţile de opinie şi de exprimare, capitalul este cel care are ultimul cuvînt în aprecierea gradului de independenţă al unei instituţii a audiovizualului.

Scopul şi sarcinile lucrării constă în atingerea a două finalităţi: o documentare cu privire la analizastării de facto a audiovizualului din Republica Moldova, pe de o parte, şi perceperea stării de lucruri de către receptor, pe de altă parte.

Preview document

Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 1
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 2
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 3
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 4
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 5
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 6
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 7
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 8
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 9
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 10
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 11
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 12
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 13
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 14
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 15
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 16
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 17
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 18
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 19
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 20
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 21
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 22
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 23
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 24
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 25
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 26
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 27
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 28
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 29
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 30
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 31
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 32
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 33
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 34
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 35
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 36
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 37
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 38
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 39
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 40
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 41
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 42
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 43
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 44
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 45
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 46
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 47
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 48
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 49
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 50
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 51
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 52
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 53
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 54
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 55
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 56
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 57
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 58
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 59
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 60
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 61
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 62
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 63
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 64
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 65
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 66
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 67
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 68
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 69
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 70
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 71
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 72
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 73
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 74
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 75
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 76
Audiovizualul din Republica Moldova - Pagina 77

Conținut arhivă zip

  • Audiovizualul din Republica Moldova.docx

Alții au mai descărcat și

Metode de Prevenire și Stingere Incendii

3.1.Accesul mijloacelor si al personalului pentru interventie in caz de incendiu se asigura in permanenta la toate: a) constructia unitatii cu...

Măsurători Directe de Aceeași Precizie

Masuratorile directe de aceeasi precizie, reprezinta un volum important de lucrari, executate pe teren în cadrul activitatilor geodezice,...

Biometria

Biometria reprezinta totalitatea metodelor prin care se face identificarea sau autentificarea unei persoane pe baza datelor biometrice: amprente...

Te-ar putea interesa și

Concurența în Dreptul Comercial

Introducere Prezenta lucrare este consacrată unui fenomen creat de o entitate cu mari ambiţii evoluţioniste, fiind un concept care subzistă mai...

Reprezentări și Percepții ale Populației din România Față de Homosexuali

Capitolul I Perspective teoretice asupra homosexualității 1.1 Etimologia și istoria homosexualității masculine „Homosexualitatea a existat...

Impactul Politicilor Culturale asupra Filmului Documentar

INDRODUCERE Interdependenţa dintre filmul documentar şi politica culturală este foarte vizibilă analizând evoluţia artei cinematografice în a doua...

Libertatea de comunicare în spațiul european

INTRODUCERE Actualitatea și importanța temei. Drepturile comunicării şi libertăţile de exprimare ale omului sunt prioritare în ansamblul complex...

Impactul mass-media Asupra Creării Imaginii Liderului Politic

INTRODUCERE Cu toţii suntem beneficiari ai produselor mass-media, fie că sunt ele scrise, orale sau vizuale şi aceasta pentru că suntem în era...

Știrea Politică în Buletinele Informative în Cadrul Posturilor TV Moldova 1 și Pro TV Chișinău

INTRODUCERE Informaţia şi comunicarea sunt cruciale în reflectarea procesului politic, în crearea opiniei publice şi ghidarea societăţii spre...

Dezvoltarea Competenței Sociale la Elevi în Cadrul Orelor de Educație Civică

ADNOTARE Lucrarea de faţă cu titlul “Dezvoltarea competenţelor sociale la elevi în cadrul orelor de eduaţie civică”, elaborată de către Gobjila...

Campania de recrutare și încorporare militară

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE 1.1. MOTIVUL ALEGERII LUCRĂRII „În toate armatele moderne se apreciază că , pentru a fi victorioşi în război , cu cât...

Ai nevoie de altceva?