Eficienta Programelor de Kinetoterapie Activa in Combaterea Laxitatii Cotului la Adultul Tanar Sedentar

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Eficienta Programelor de Kinetoterapie Activa in Combaterea Laxitatii Cotului la Adultul Tanar Sedentar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 54 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lector Univ. Dr. Manole Lacramioara

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

Capitolul 1.Introducere în problematica cercetării . 1
1.1 Actualitatea temei . 1
1.2 Motivarea alegerii temei . 3
Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a problemei studiate. 4
2.1 Date anatomice privind articulaţia cotului. 4
2.1.1 Suprafeţe articulare . 4
2.1.2 Mijloace de unire. 5
2.1.3 Biomecanica articulaţiei cotului. 7
2.1.4 Kinematica cotului . 7
2.1.5 Componenta musculară . 12
2.2 Testarea mobilităţii articulare . 12
2.2.1 Gradele de mişcare ale articulaţiei cotului . 13
2.2.2 Fiabilitate şi validitate . 14
2.2.3 Efectele vârstei şi genului. 14
2.3 Definiţia laxităţii. 15
2.4 Cercetarea hipermobilităţii pe baza testului Beighton. 15
Capitolul 3. Organizarea şi desfăşurarea cercetării. 17
3.1 Obiectivele, sarcinile şi etapele cercetării . 17
3.2 Premisele şi ipotezele cercetării. 17
3.3 Subiecţii şi condiţiile de desfăşurare a cercetării. 17
3.3.1 Organizarea experimentului. 17
3.3.2 Eşantionul de subiecţi cuprinşi în experiment. 18
3.3.3 Durata şi etapele experimentului. 18
3.4 Metode de cercetare. 19
3.4.1 Metoda documentării teoretice. 19
3.4.2 Metoda anchetei. 20
3.4.3 Metoda observaţiei. 20
3.4.4 Metoda experimentală. 20
3.4.5 Metoda înregistrării, prelucrării şi reprezentării grafice. 21
3.4.6 Tehnici moderne de înregistrare. 21
3.5 Desfăşurarea cercetării. 21
3.5.1 Metode de explorare şi evaluare folosite pe parcursul studiului. 21
3.5.2 Metodologia specifică kinetoterapiei folosită în scopul combaterii laxităţii articulare. 26
Capitolul 4. Rezultatele cercetării şi interpretarea lor. 37
4.1 Prezentarea şi analiza datelor. 37
4.2 Interpretarea rezultatelor. 41
Capitolul 5. Concluzii. 42
Bibliografie. 43
Anexe. 45

Extras din document

CAPITOLUL 1.

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1 ACTUALITATEA TEMEI

Deşi nu este o problemă îndelung cercetată, în momentul când Sindromul de Hipermobilitate a fost pus pentru prima dată pe harta medicală în 1967, era definit ca prezenţa unor simptome musculo-scheletale (predominant durerea) care apar la indivizi aparent sănătoşi. Însă în momentul de faţă s-a ajuns la un consens asupra denumirii Sindromului de Hipermobilitate articulară, considerându-se că există două tipuri: primul, un tip mai blând, în care indivizi prezintă doar o mobilitate mai mare decât în mod obişnuit, iar al doilea este acela de Sindrom Ehlers-Danlos (SED), sindrom ce regrupează practic afecţiuni genetice rare şi diferite, descrise de Ehlers (medic danez) şi Danlos (medic francez) la începutul secolului.

Klemp (1997) explica că hipermobilitatea poate fi generală sau localizată, genetică sau dobândită. Ea este egal influenţată de vârstă, sex, apartenenţă etnică şi câteodată de anumite maladii.

În vederea stabilirii diagnosticului, geneticianul are posibilitatea să culeagă informaţiile care îi vor permite să facă o sinteză a datelor şi să acorde un sfat genetic adecvat, urmărind istoricul familial al subiectului şi realizând o serie de teste acestuia, printre care şi Testul Beighton. Dacă o persoană îndeplineşte criteriile Beighton, atunci se poate constata cu certitudine, din toate punctele de vedere, că acea persoană are hipermobilitate articulară. De aceea putem spune că acum avem ceea ce ne lipsea până în momentul de faţă: o cotaţie pe care ne putem baza.

În echipa interdisciplinară din domeniul sănătăţii, kinetoterapeutul joacă un rol important, şi ceea ce trebuie reamintit este că acesta trebuie să înceapă orice fel de tratament cu o evaluare a fiecărui pacient în parte.

Pentru a realiza acest lucru, este necesar pentru el să deţină anumite teste de evaluare a diverselor aspecte anatomo-funcţionale. Deşi literatura de specialitate pune kinetoterapeutului la dispoziţie tabele cu valorile normale ale mobilităţii articulare, modalităţi de măsurare a mobilităţii pentru fiecare articulaţie în parte (de ex. goniometria), este de preferat ca, pentru stabilirea/restabilirea diagnosticului de hipermobilitate articulară, kinetoterapeutul să folosească aceleaşi criterii în vederea realizării unui consens în cadrul echipei interdisciplinare de specialişti din diversele ramuri ale marelui domeniu al sănătăţii.

Klemp (1997) a demonstrat că hipermobilitatea nu reprezintă un avantaj decât pentru dansatorii profesionişti, iar riscul de leziuni este semnificativ ridicat pentru subiecţii hipermobili (susţinut de Liederbach 2000, Grahame 2001). Klemp (1997) a remarcat că şi hipemobilitatea reprezintă un obiect controversat cu avatajul pe care acesta din urmă îl oferă dansatorului. Pentru Grahame (2001) avantajul de a fi suplu devine un inconvenient în funcţie de articulaţiile interesate şi de natura activităţilor pe care le practică.

Thiesce (1996) explica că o laxitate articulară este un handicap pentru echilibrul static, o calitate pentru mobilitatea articulară şi vice versa pentru redoarea articulară.

Această hipermobilitate poate fi un semn clar de Sindrom Ehlers-Danlos (SED) , descris la începutul secolului, boală genetică rară, legată de o anomalie a ţesutului conjunctiv, sindrom ce regrupează practic afecţiuni genetice rare şi diferite, anomalii ale colagenului sau ale constituenţilor înrudiţi cu acesta şi care reprezintă proteine naturale. Alţi autori au semnalat asocierea laxităţii articulare generale (LAG) cu suferinţe musculoscheletice precum sunt: artralgia, subluxaţiile articulare, dislocările articulare şi luxaţiile. Artritele şi artrozele timpurii au fost implicate ca o parte a istoricului obişnuit al laxităţii articulare generale. LAG poate fi un factor de risc pentru o varietate de suferinţe musculoscheletice şi accidentări.

Deciziile clinice privind intervenţia, educarea şi exerciţiile terapeutice specifice pot fi afectate de prezenţa LAG. De exemplu, când se efectuează manipulări, LAG trebuie luată în consideraţie şi procedura trebuie adaptată în conformitate. Educarea privind natura benignă a acestei stări este recomandată indivizilor ce prezintă LAG pentu a-i uşura de griji şi pentru a elimina abuzul de medicamente. Prognosticul unui individ cu LAG după accidentare poate fi deasemenea afectat de prezenţa LAG. Pentru un individ cu acest sindrom, ritmul vindecării este încetinit faţă de ritmul normal. În consecinţă, este necesară o modalitate efectivă de a evalua LAG. Autorităţile în domeniu consideră că sindromul de hipermobilitate articulară este sinonim cu Sindromul Ehlers-Danlos tip hipermobilitate sau Sindrom Ehlers-Danlos tip III. În ciuda volumelor de specialitate care vorbesc despre laxitatea articulară, aceasta nu este încă bine cunoscută, slab înţeleasă şi inadecvat manageriată de către personalul medical şi kinetoterapeutic. Individul ar trebui să beneficieze de îndrumarea unui specialist care să îl ajute să conştientizeze situaţia în care se află şi să îi dea nişte sugestii în această privinţă, hipermobilitatea nefiind neapărat o problemă şi fiind uneori luată ca un exces de activitate, totuşi, pentru cei mai puţin norocoşi, hipermobilitatea şi ţesutul lax pot fi cauza unor variate simptome debilitante.

Pentru realizarea acestui obiectiv, testul Beighton este un instrument ideal şi mai mult decât actual, uşor de realizat, o scală de 9 puncte ce sunt acordate pentru 5 testări. Testul Beighton a fost validat pentru diagnosticarea hipermobilităţii , dar şi a simptomelor şi a caracteristicilor ţesutului conjnctiv lax. Acesta este un important avans, pentru indivizi care prezintă aceste simptome, mai ales pentru efectele hipermobilităţii.

Dacă se intră mai mult în amănunte, apar şi alte probleme ridicate de acest sindrom, în afară de durere. Există persoanele obeze, la care existenţa sindromului complică mult această stare fizică, sau femeile în situaţii speciale (de exemplu femeile gravide la care apare creşterea în greutate cu schimbarea centrului de greutate) la care se poate produce o instabilitate a articulaţiei sacro-iliace. Dar indiferent dacă durerea apare sau nu, rămân de rezolvat, din punct de vedere kinetoterapeutic, probleme enumerate anterior, probleme ce îşi vor păstra actualitatea până în momentul descoperirii unor metode genetice care vor putea restabili echilibrul în cantitatea de colagen existentă în ligamente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Eficienta Programelor de Kinetoterapie Activa in Combaterea Laxitatii Cotului la Adultul Tanar Sedentar.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII, SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII