Optimizarea predării- învățării prin metode interactive în cadrul activităților de educare a limbajului

ARGUMENT

Pedagogia contemporană duce mai departe firul continuității istorice a practicii școlare, căutând să valorifice critic, în spirit creator, ceea ce s-a putut acumula pozitiv în acest domeniu. Ea continuă să rămână adepta promovării în învățământ a unor metode active și a unor metode de acțiune practică, fundamentate însă pe o nouă concepție filozofică, umanistă, în esență, pe ideea unității dintre teorie și practică, dintre școală și viață, dintre cunoaștere și acțiune. În general, pentru școala modernă, metodele tradiționale sau didacticiste, bazate pe comunicarea directă, pe argumentarea demonstrațiilor, cu toată valoarea lor pozitivă care le-a asigurat un loc binemeritat în istoria școlii, prezintă numeroase neajunsuri și rămâneri în urmă față de cerințele și nivelul la care a ajuns dezvoltarea învățământului. Astăzi însă este necesar să se reînnoiască și mai mult spiritul predării, să se modernizeze întregul sistem de metode și de mijloace de învățământ.

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și implicit a educației. Suntem în era informațională pe care unii cu greu o acceptă, se integrează în ea.

Și în învățământ au loc transformări rapide pornind de la crearea mediului de învățare care poate eficientiza tehnicile de învățare și de muncă intelectuală sau le poate bloca sau încetini. Nevoile și cerințele copiilor „actori” pe scena educațională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activității didactice. Reforma sistemului de învățământ are ca obiective schimbarea mentalității și formarea unor dascăli reflexivi.

Activizarea predării-învățării presupune folosirea unor metode, tehnici și procedee care să-l implice pe elev în procesul de învățare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativității, dezvoltarea interesului pentru învățare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare. Astfel, elevul este ajutat să înțeleagă lumea în care trăiește și să aplice în diferite situații de viață ceea ce a învățat.

S-a conturat concepția potrivit căreia evoluția cognitivă a copilului nu poate fi disociată de mediul social în care acesta este încadrat, că structurile cognitive nu sunt rezultatul doar a maturizării și exercițiului individual, ci și al transmisiei sociale și al exercițiului interacțiunii în colectiv. Pentru Piaget, de exemplu, cooperarea este posibilă ca „ proces generator de rațiune”; interrelațiile sociale- ca factor de dinamizare a dezvoltării cunoașterii individuale. Consecința firească a acestei tendințe este dezvoltarea unui nou mediu de învățare social; un mediu care să sporească ocaziile de inreractivitate, să favorizeze învățarea interactivă sau interdependentă, de grup, altul decât tradiționalul mediu de învățare individuală.

Prezentate ca niște jocuri de învățare, de cooperare, distractive, nu de concentrare, metodele interactive, învață copiii să rezolve probleme cu care se confruntă, să ia decizii în grup și să aplaneze conflictele. Aplicarea acestor metode solicită timp, diversitate de idei, angajare în acțiune, descoperirea unor noi valori, responsabilitate didactică, încredere în ceea ce s-a scris și în capacitatea personală de a aplica creator pentru eficientizarea procesului instructiv educativ.

Situațiile de învățare rezolvate prin metode interactive dezvoltă copiilor gândirea democratică deoarece ei exersează gândirea critică și înțeleg că atunci când analizează un personaj, comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment, ei critică comportamentul, fapta, ideea, nu critică personajul din poveste sau copilul, adultul. Metodele învață copiii, că un comportament întâlnit în viața de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăța cum să-l evităm. Ei aduc argumente, găsesc soluții, dau sfaturi din care cu toții învață. După fiecare metodă aplicată se pot obține performanțe pe care copiii le percep și-i fac responsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare. Copiii înțeleg și observă că implicarea lor este diferită, dar încurajați își vor cultiva dorința de a se implica în rezolvarea sarcinilor de grup.

Metodele implică mult tact din partea dascălilor deoarece trebuie să-și adapteze stilul didactic în funcție de tipul de copil timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecția, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda potrivită.

Într-o lume aflată în permanentă transformare, modernizarea învățământului prin utilizarea metodelor noi de învățare-evaluare a unor strategii moderne, care permit reasamblări, reajustări și adaptări la disciplinele de învățământ, depinde în ultimă instanță de cunoașterea, de înțelegerea și de abilitatea de a le folosi. Prin adaptarea vechilor valori la noile cerințe ale societății, cadrul didactic “nu este un simplu executant al unor prescripții sau rețete, ci devine factor activ al procesului de învățământ, învață cu cei pe care îi învață, având rol de coordonator și catalizator al educației și instrucției” (Romița Jucu). Scopul educatorului este să-și învețe elevii cum să gândească nu ce să gândească. El trebuie să le „ descătușeze gândurile”, să le trezească curiozitatea și „ să le aprindă mințile”( Pushkin, D., 2001). Importanat este nu doar a-i antrena pe elevi în formularea de răspunsuri la întrebările și problemele enunțate, ci mai mult, de a-i ajuta să descopere căile de a pune întrebări și de a critica problemele. Astfel, educația trebuie să fie cea care să-l determine pe individ să fie într-o continuă stare problematizantă, o stare în care permanent să-și pună întrebări, să caute răspunsuri, considerând faptul că „ imaginația este mai importantă decât cunoașterea”( Einstein).

Educatorul bun cunoaște, apreciează și valorifică punctele de vedere ale elevilor. Opiniile acestora reprezintă niște ferestre deschise spre propriile lor raționamente, ilustrative pentru felul cum gândesc și înțeleg lumea. Acordându-le șansa de a-și exprima părerile, profesorul stimulează încrederea în propriile forțe ale elevilor.

Lucrarea de față își propune să evidențieze optimizarea predării-învățării prin metode interactive în cadrul activităților de educarea a limbajului la nivelul copiilor din ciclul preșcolar nivel II.