Organizația internațională a sănătății

Introducere

Cultura generală, incluzând cultura sănătății, se formează prin intermediul instrucției generale a populației, generație după generație. O astfel de secvență a culturii generale, care are titulatura caracteristică de „sănătate”, mai e considerată și în prezent ca reprezentând o activitate fundamentală și obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată drept o noțiune de „pregătire continuă”, de „educație permanentă”, de „perfecționare” într-un context specific sistemului instrucției publice a populației.

La rândul său, dreptul la sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, el asigurându-i individului acea „stare de bine”, atât la nivel fizic și mental cât și la nivel social. Prin implicațiile sale individuale, sociale și demografice, sănătatea rămâne și în al doilea deceniu al secolului XXI unul dintre elementele cheie în strategiile și politicile guvernamentale din întreaga lume.

Încă din anii ’70 ai veacului trecut, țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății au stabilit că principalul scop al „guvernelor și OMS” trebuie să fie „realizarea unei stări de sănătate a întregii populații a Globului, care să permită tuturor oamenilor să ducă o viață productivă din punct de vedere economic și social. Pornind de la această declarație, și alte organizații au demarat diverse programe care să permită susținerea și materializarea unui ideal generos.

Cum sănătatea rămâne un subiect de actualitate, care mobilizează resurse și dezvoltă constant sfera preocupărilor în plan social, politic și chiar al relațiilor internaționale, am considerat oportună abordarea unui subiect care să trateze rolul și direcțiile de acțiune ale principalei instituții la nivel mondial care se ocupă de controlul și organizarea activităților legate de sănătatea populației lumii.

Potrivit documentelor oficiale, Organizația Mondială a Sănătății are responsabilitatea gestionarii anumitor probleme de sănătate la nivel global, stabilirea agendei de cercetare în cadrul domeniului sănătății, determinarea normelor și standardelor, elaborarea politicilor care se bazează pe dovezi. Ea asigură, în egală măsură, suportul tehnic pentru toate statele lumii, controlând și analizând gradul stării de sănătate a populației, abordând - la nivel de politică generală - cele mai ample provocări care confruntă omenirea în secolul XXI, știut fiind faptul că însăși globalizarea a generat, în anumite cazuri, răspândirea unor maladii infecțioase.

Pentru a înțelege mecanismele funcționării Organizației Mondiale a Sănătății, am ales să prezint, în primul dintre capitolele lucrării, primele structuri organizaționale internaționale ale specialiștilor din domeniul sănătății (Oficiul Internațional de Igienă Publică, Organizația Sănătății sub egida Ligii Națiunilor sau Organizația sanitară Pan-Americană), identificând rolul și scopurile acestora și încercând să stabilesc legătura cu politicile care urmau a fi promovate de către OMS.

Capitolul al doilea abordează cadrul general și momentul constituirii Organizației Mondiale a Sănătății, subliniind rolul personalităților care și-au adus aportul la înființarea acesteia și, ulterior, la coordonarea activităților acesteia. Organizând informația potrivit criteriului cronologic, am identificat principalele repereîn constituirea organizației și amdescris, pe scurt, cele mai semnificative momente din istoria organizației.

În capitolul al treilea - intitulat Etape în funcționarea și dezvoltarea OMS- am stăruit asupra modului în care Organizația Mondială a Sănătății s-a dezvoltat, luând în considerare structura și competențele sale, structurile și factorii de decizie, mecanismele de acțiune și obiectivele vizate. În acest sens am urmărit să identific principalele forme de parteneriat încheiate de organizație și colaborările și programele de succes, care au avut rezultate vizibile și de durată la nivel mondial.

Ultimul capitol al lucrării abordează relația dintre Organizația Mondială a Sănătății și oficialii români, considerând deosebit de utilă stabilirea termenilor în care se discută și se aplică politicile organizației în România.

Toate informațiile utilizate în lucrare au fost furnizate de un material bibliografic suficient de generos pentru o ilustrare, panoramică, a problemei, dar destul de greu de accesat în ceea ce privește detaliul. În literatura română de specialitate nu există până acum o monografie care să analizeze istoricul organizației, impactul personalităților care au constituit-o asupra societății, în general, și marile ei realizări de până acum. Doar tangențial au vorbit despre aceasta Mihai Iacobescu, Brighita Vlaicu, Liviu Vulcu, Adela Cojan și Alexandru Gribincea. În ceea ce privește literatura de limbă străină, deosebit de utile s-au dovedit a fi rapoartele întocmite de membrii Organizației Mondiale a Sănătății. Printre autorii ce au abordat originea și evoluția structurilor internaționale de cooperare în domeniul sănătății se numără:SzemingSze, Lee Jong, Kevin De Cock, John Charles, Gian Luca Burci și Claude-Henri Vignes etc.Astfel de informații au putut fi coroboratecudatelepreluatedinmediul online. Toateîmpreunăne-au permis săarticulămlucrareapefundamentelecronologiceșilogice, răspunzând în acest fel unei nevoi interioare de a cunoaște mai mult despre organizația care declară că luptă pentru binele generației de azi și al celor viitoare.