Pronumele Personal in Latina, Romana si Franceza

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Pronumele Personal in Latina, Romana si Franceza.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 49 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

CUPRINS / 3
ARGUMENTUM / 5
CAPITOLUL I Pronumele personal în limba latină / 8
I.1. CARACTERISTICI GENERALE / 8
I.2. CATEGORII GRAMATICALE ÎN CLASA PRONUMELUI / 8
I.2.1. Caracteristici definitorii / 9
I.2.2. Categoria gramaticală a genului în clasa pronumelui / 10
I.2.3. Categoria gramaticală a numărului în clasa pronumelui / 11
I.2.4. Categoria gramaticală a cazului în clasa pronumelui / 12
I.2.5. Categoria gramaticală a persoanei în clasa pronumelui / 16
I.3. FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL ÎN LATINA CLASICĂ ŞI TÂRZIE / 17
I.3.1. De la latina arhaică la latina clasică / 17
I.3.2. Latina târzie / 19
I.3.3. Faza limbilor romanice / 21
I.4. CONCLUZII / 24
CAPITOLUL II Pronumele personal în limba română / 25
II.1. FORME CAZUALE (FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL) / 25
II.1.1. Caracteristici generale / 25
II.2. Flexiunea pronumelor personale /28
II.2.1. Exprimarea persoanei şi a numărului / 30
II.2.2. Exprimarea genului / 31
II.2.3. Exprimarea cazului / 31
II.3. Forme accentuate vs. neaccentuate / 33
II.4. Funcţii sintactice ale pronumelor personale / 34
II.5. Dificultăţi / 35
II.6. Aspecte normative /35
II.7. De la latină la română. Concluzii / 36
CAPITOLUL III Pronumele personal în limba franceză / 37
III.1. Generalităti / 37
III.1.1. Formele pronumelui personal / 37
III.1.2. Valorile pronumelui personal / 38
III.1.3. Funcţiile pronumelui personal / 39
III.1.4. Alte funcţii sintactice / 40
III.1.5. Cazuri particulare / 40
III.2. Pronumele en şi y / 41
III.3. Concluzii / 42
CAPITOLUL IV Concluzii generale/ 43
BIBLIOGRAFIE / 47

Extras din document

ARGUMENTUM

Lucrarea cu tema Pronumele personal în latină, română şi franceză îşi propune o analiză contrastivă a uneia dintre cele mai discutate probleme din domeniul lingvisticii romanice şi anume, evoluţia de la limba latină la limba română şi franceză, a pronumelui personal, evidenţiindu-se în acelaşi timp şi modificările intervenite în cadrul acestui compartiment lingvistic în cele mai cunoscute limbi romanice ( franceză, italiană, spaniolă, portugheză).

Motivaţia care stă la baza alegerii aceste teme de licenţă este una impusă volens nolens de veacul şi, prin urmare, de circumstanţele socio-culturale în care trăim: ideea, aflată din ce în ce mai mult pe buzele tuturor, aceea a unei Europe unite, guvernată pe de o parte de conceptul de globalizare, iar, pe de altă parte, de tendinţa tot mai evidentă de conservare a propriei identităţi, ne determină să ne întoarcem la rădăcini, în cazul de faţă, la cultura latină, şi, totodată, să ne conturăm direcţiile de filiaţie cu „civilizaţiile moderne surori”. Este, cu alte cuvinte, vorba de un demers în acelaşi timp diacronic, dar şi sincronic, care, ideologic vorbind, încearcă, pe de o parte să evidenţieze spre conservare patrimoniul nostru cultural latin, iar pe de altă parte, să se racordeze, în crearea propriei identităţi, la identitatea celuilalt.

La nivel conceptual, lucrarea de faţă se propune, în primul rând, ca o structură teoretică a informaţiilor existente în lucrările de lingvistică latină, dar şi în cele de filologie romanică, asupra faptului de limbă care face obiectul nostru de cercetare. Totodată însă, studiul nostru, prin numărul mare de exemplificări pe care îl vehiculează, evidenţiază particularităţile şi similitudinile morfosintactice si semantice ale pronumelui personal în limba română şi în limbile romanice moderne amintite anterior, aspect care, în opinia noastră, este unul extrem de important, dată fiind şi motivaţia care stă la baza acestei lucrări.

Punctul de plecare al analizei noastre l-a constituit aşadar studiul diacronic realizat atât în cadrul istoriei limbii latine, cât şi în istoria limbilor romanice, cu precădere în cea a limbii române şi franceze. În urma acestui demers metodologic, am încercat să sistematizăm informaţiile existente în foarte bogatul material bibliografic consultat şi să creăm o panoramă asupra stării de fapt existentă iniţial în indo-europeana comună, apoi în latină şi ulterior în limbile romanice, mai ales în română şi franceză. Cu alte cuvinte, am încercat astfel să dăm un răspuns posibil la întrebările următoare: „Ce a fost la început şi ce s-a păstrat din Antichitatea latină până în modernitate în acest sector morfosintactic?”. „ Care sunt modificările majore operate de limbile romanice şi, în special, de limba romănă si franceză, în această zonă morfosintactică şi semantică?”

Pe de altă parte, demersul diacronic a necesitat o completare cu analiza sincronică a fiecăruia din sistemele lingvistice studiate, dat fiind faptul că fiecare limbă îşi decupează diferit realitatea extralingvistică, în cazul nostru, o realitate cu o doză maximă de subiectivitate, de afectivitate. Am încercat aşadar, cu ajtorul studiului sincronic să decelăm mecanismele care au operat în direcţia reorganizării sistemului pronumelui personal romanic şi, mai cu seamă, factorii care au condus la denominarea cu forme speciale a delocutorului, a persoanei sau a obiectului absent din cadrul ritualic al situaţiei de comunicare.

Cele două metode fundamentale de lucru au determinat şi următoarea structurare a studiului pe care l-am întreprins:

Capitolul I, Pronumele personal în limba latină, este – aşa cum se poate observa şi din titulatura sa – dedicat limbii latine privită în sincronie, dar, mai cu seamă, în diacronie. În acest capitol, studiul nostru are ca punct de plecare situaţia pe care o deţine pronumele personal în latina arhaică şi apoi în latina clasică. O atenţie specială este acordată, de asemenea, latinei târzii, când sunt evidenţiate modificări importante atât la nivelul paradigmei flexionare a pronumelor personale, cât şi la nivel semantico-referenţial. Aceste modificări continuă să se manifeste şi să se intensifice în faza protoromanică asupra căreia ne-am oprit cu atenţie la sfârşitul acestui capitol, înainte de a trasa concluziile finale.

Capitolul II, Pronumele personal în limba română, este dedicat studierii acestei clase gramaticale în limba română. Metoda de lucru este aceea a unei analize contrastive prin raportare la situaţia decelată şi în alte limbi romanice cunoscute, precum franceza, italiana, spaniola sau portugheza. Totodată am încercat o aprofundare a situaţiei cliticelor, a poziţiei şi a modalităţii lor de combinare în lanţul sintagmatic, dar şi a valorilor particulare pe care le deţin formele pronumelui personal în română şi în alte limbi romanice.

Capitolul III, Pronumele personal în limba franceză, este dedicat studierii pronumelui personal în limba franceză. Capitolul începe cu generalităţi despre pronumele personal si continuă cu valorile acestuia dar şi cu funcţiile sintactice pe care le ocupă. O importanţă deosebită mai ocupă si pronumele adverbiale en şi y asupra cărora ne-am oprit pentru a le analiza amănunţit înainte de a trece la concluziile finale.

Lucrarea se încheie cu un scurt capitol în care au fost punctate concluzii generale la care s-a ajuns pe parcursul întregului studiu, dar şi cu o bogată bibliografie, care cuprinde lucrările fundamentale existente în literatura de specialitate cu privire la fenomenul lingvistic studiat de către noi, dar şi lucrări de dată recentă, care transferă noile abordări din lingvistică asupra domeniului care face obiectul nostru de cercetare.

Aleasă din dorinţa de a aprofunda una din problemele majore ale filologiei clasice, dar, mai cu seamă, ale lingvisticii romanice, lucrarea de faţă poate fi dezvoltată cu un alt studiu, o disertaţie de Masterat.

CAPITOLUL I

PRONUMELE PERSONAL IN LIMBA LATINA

1. CARACTERISTICI GENERALE

Pronumele constituie încă din indo-europeana comună o clasă de cuvinte neomogenă cu o flexiune deosebită de aceea a substantivelor şi adjectivelor. În limba latină există următoarele feluri de pronume: personal, reflexiv, posesiv, demonstrativ, interogativ-relativ, de întărire, nedefinit şi negativ. Diversele specii de pronume se caracterizează în mod diferit din punct de vedere morfologic şi sintactic.

Fisiere in arhiva (1):

  • Pronumele Personal in Latina, Romana si Franceza.doc

Alte informatii

FACULTATEA DE LITERE DEPARTAMENTUL DE LIMBA ROMÂNĂ, LITERATURA ROMÂNĂ ŞI LIMBI CLASICE SPECIALIZAREA FRANCEZĂ – LATINĂ ZI