Studiul posibilităților de optimizare a regimului tehnologic de funcționare la un grup de sonde de pe structura x grup de zăcăminte Băicoi

INTRODUCERE

Exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi fluide și extracția prin sonde a țițeiului și gazelor cantonate în aceste zăcăminte constituie unul din domeniile cele mai importante și reprezentative ale industriei de petrol, fapt care a fost determinat pe de-o parte, de creșterea cererii la nivel mondial și pe de altă parte, de o cât mai ridicată eficiență economică a exploatării.

Creșterea continuă a necesarului de țiței și gaze naturale pe plan mondial stimulează preponderent dezvoltarea ramurei extractive de petrol și gaze, prin două aspecte majore. Primul aspect se referă la intensificarea lucrărilor geologice și geofizice pentru descoperirea de noi rezerve de hidrocarburi, iar cel de-al doilea - la dezvoltarea și aplicarea pe o scară cât mai largă a noi metode de exploatare care să conducă la obținerea unui factor final de recuperare cât mai mare. Întrucât costul lucrărilor de foraj este astăzi din ce în ce mai ridicat ca urmare a creșterii adâncimii sondelor, iar rezultatele favorabile în unele regiuni limitate, atenția specialiștilor s-a concentrat tot mai mult în direcția elaborării unor metode noi și a perfecționării celor existente privind intensitatea afluxului de fluide din strat în sondă și aducerea acestora la suprafață.

Referitor la acest ultim aspect o atenție deosebită s-a acordat și se acordă metodelor artificiale de extracție a țițeiului cum sunt erupția artificială și pompajul de adâncime, metode care se aplică atunci când energia fluidelor produse de strat nu permite ascensiunea acestora la suprafață.

Pe masură ce se exploatează un zăcămant de hidrocarburi, presiunea fluidelor existente în acesta scade în mod treptat. Datorită acestui fapt, sondele care funcționează în erupție naturală ajung la un moment dat în faza finala a erupției. Fluidele care, la inceput, se deplasau cu viteză relativ mare prin sonda si ajungeau la suprafața cu o energie înca destul de mare, manifestă treptat o diminuare a potențialului lor energetic în așa măsură încat sonda nu mai produce cu continuitate lichid.

Pentru a asigura o continuitate a procesului de extracție a fluidelor din sonda, înca inainte ca sonda să înceteze a produce prin erupție naturală, se iau măsuri de completare a energiei necesare de ridicare. Țițeiul este adus la suprafață prin trei metode: erupție naturală sau dirijată, erupție artificială (gaz-lift) și extragerea prin pompare.

Proiectul de față are ca obiect analiza tehnologică a funcționării unui grup de sonde de pe structura Băicoi și proiectarea regimului tehnologic de funcționare a acestora în diferite sisteme de exploatare.

CAPITOLUL I

GEOLOGIA STRUCTURII

1.1. DATE GENERALE

Înainte de anul 1864, au fost semnalate acumulări de țiței la Băicoi și Țintea, prin săparea unor puțuri de mână pe flancul ridicat al structurilor și ulterior prin intermediul forajelor de cercetare geologică și exploatare.

În urma cartării geologice și a observațiilor directe asupra aparițiilor active de țiței ce șiroiau pe pantele aflorimentelor și în pereții albiilor râurilor prezente in aceasta zonă, au fost obținute primele informații geologice. Acolo unde erau prezente aflorimente s-au săpat gropi și puțuri de mână de unde era exploatat țițeiul. Inițial sondele au fost săpate în sistem canadian, cu adânciri succesive, iar după anul 1937 forajul s-a intensificat, o dată cu apariția sistemului de foraj rotativ, cu ajutorul căruia s-au atins adâncimi mai mari de 2000 de metri.

Pe toată structura s-au săpat în total 1527 de sonde, care au fost investigate, în general, cu diagrafii electrice standard și diagrafii geofizice complexe înregistrate într-un număr redus de sonde. Exploatarea s-a efectuat de către numeroase societăți și firme, astfel, este greu în prezent de precizat în anumite cazuri, cantitatea reală de țiței extrasă din sonde și respectiv de pe structură, extinderea inițială a suprafețelor productive, distribuția inițială a fluidelor, presiunea inițială de zăcământ, proprietățile inițiale ale fluidelor, etc.

1.2. MODELUL GELOGIC

CADRUL GELOLOGIC REGIONA

Structura Țintea - Băicoi - Florești - Călinești este situată în Depresiunea Precarpatică, în subzona mio-pliocenă cu structuri diapire majore și face parte din aliniamentul structural Moreni - Gura Ocniței - Filipești - Florești - Țintea - Măgurele - Păcureți - Surani - Cărbunești, care este dezvoltat pe o direcție SV - NE. Din punct de vedere georgafic, structura face parte din zona colinară subcarpatică, cu dealuri de 300-400 metri, fiind situată la cca. 20 km nord de Ploiești și 15 km de Câmpina.