Impactul Politicilor Culturale asupra Filmului Documentar

INDRODUCERE

Interdependenţa dintre filmul documentar şi politica culturală este foarte vizibilă analizând evoluţia artei cinematografice în a doua jumătate a secolului XX. În regimurile totalitare statul se implică în cultură şi încearcă să şi-o subordoneze pentru că astfel are acces la unul din cele mai puternice instrumente de modelare a opiniei publice. În societăţile democratice, implicarea statului în cultură porneşte de la cu totul alte principii şi are alte dimensiuni. Politicile culturale, ca şi celelalte politici publice, au o importantă dimensiune inter-sectorială, care necesită colaborarea, consultarea şi participarea unui şir întreg de autorităţi, instituţii şi grupuri de interese. In momentul în care puterile totalitare au realizat că cinematograful este o formă mult mai ieftină şi mai rapidă de răspândire a ideilor lor, a început disputa dintre artă şi propagandă, o dispută care poate fi cu greu câştigată de vreuna dintre categorii. Orice film realizat sub un regim totalitar se afla sub influenţa propagandei, deoarece pelicula trece prin filtrul cenzurii înainte de a ajunge să fie difuzat. Un film cerut de o ideologie, creat la ordinele unui partid, va folosi întotdeauna imaginile cele mai bune pentru a reliefa ideea dorită, va manipula aceste imagini, prin tehnici artistice, pentru a obţine efectul dorit.

Documentarul poate împrumuta toate formele de exprimare şi toate subiectele adecvate, astfel nu există nici o limită. Această diversitate de abordări este împotriva ideii că documentar înseamnă transpunerea obiectivă a faptelor, făcând noţiunea film documentar sinonimă cu formele sărace a stereotipurilor. Ca răspuns la criza valorilor umaniste şi sfârşitul utopiilor, documentarul are rolul de a aborda noi întrebări puse omului de către om. Nu doar certitudini, dar să reformuleze atitudinea omului faţa de problemele critice ale vietii. [ ]

Filmul de nonficţiune rămâne a fi oglinda cea mai fidelă, mai complexă şi mai tulburătoare a acestei lumi pestriţe şi contardictorii. Fiind o artă de sinteză, filmul are posibilitatea, prin componentele sale (imagine, muzică, comentariu, efecte sonore), să ajungă la o metaforă totală a lumii contemporane. Filmul documentar este un punct de cotitură în istoria cinematografiei şi mass-media: inovaţii tehnice, inclusiv sunete sincrone, care au permis eliberarea documentarului de forma clasică, de prezenţa dominatoare a vocei de după cadru denotă evoluţia continuu a acestui gen.

Cultura sau, în sens îngust, cinematografia şi viziunile politice din diferite perioade sunt întru-un tandem continuu, influienţându-se reciproc. De aceea investigaţiile în domeniu devin tot mai necesare în definirea raportului dintre aceste două elemente şi care este impactul asupra factorului social. De aici şi actualitatea prezentei lucrări, care constitiue o primă încercare de studiere complexă a fenomenului politic în filmul documentar.

Gradul de cerecetare a temei.

Studiile privind evoluţia filmului de nonficţine moldovesnesc sunt destul de sumare. La elaborarea lucrării am fost ghidată în cea mai mare parte de lucrările filmologului şi documentaristului Dumitru Olărescu.[ ] Deasemeni au fost utile şi cercetările altor specialişti în domeniu, din ţară şi peste hotare, de exemplu Ana-Maria Plămădeală [ ], Lucian Blaga, Ion Lazăr, Victora Tcancenco, Mihai Orăşeanu.

Relevante au fost articolele din revista de artă, cultură şi civilizaţie Sud-Est, ziarul Literatura şi Arta, Flacăra etc. La cercetarea temei au fost studiate prevederile Raportului Final Politica culturală a Republicii Moldova: de la schimbări la reforme şi viabilitate şi a Raportului Conferinţei Mondiale privind Politicile Culturale, organizată în 1982 de UNESCO la Mexico City.

Acceptând în mare parte aceste lucrări, nu le putem considera în ansamblu suficiente pentru o analiză complexă a impactului politicilor culturale asupra filmului documentar.

Incertitudinea investigaţiilor în domeniul filmului de nonficţiune se explică prin mai multe motive: recunoaşterea cu întârziere a cinematografiei de nonficţiune ca artă, canoanele realismului socialist ce nu permitea abateri de la realitate, ideologizarea suprasaturată a filmului de documentar – de aici şi lansarea pe ecrane a unui număr mic de filme ce au la bază valorile naţionale.

Scopul şi obiectivele lucrării.

Imaginea valorează mai mult decât cuvântul. Aceasta este o realitate care a existat încă din perioada medievală şi care astăzi se întâlneşte pretutindeni sub formă de reclamă, afiş, publicitate sau film. Această lucrare îşi propune să abordeze filmul documentar din perioada anilor '60 până în prezent din perspectiva politicilor culturale ce au influienţat evoluţia cinematografiei. Scopul este de a analiza limbajul şi discursul politizat al filmelor de nonficţiune din epoca comunistă, de a vedea maniera în care realitatea politică a vremii a influenţat creaţia cinematografică din Republica Moldova şi modul în care istoria a fost pusă în slujba regimului prin intermediul filmului.

În abordarea temei ne propunem realizarea următoarelor obiective:

• Fundamentarea şi definirea terminologică a noţiunilor: cultură, politici culturale, film documentar, propagandă;

• Analiza evoluţiei filmului de nonficţiune în perioada anilor ’70-’90;

• Identificarea funcţiilor artistice ale filmului documentar;

• Analizarea filmului din perspectiva procesului de tranziţie;

• Specificarea perspectivelor evoluţiei filmului documentar.

Suportul metodologic al cercetării.

Suportul îl constituie metodele logice generale de cerecetare atît la nivel empiric, cît şi la cel teoretic: analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, abstracţia – acestea oferind posibilitatea de a examina profund problematica abordată atît în privinţa politicilor culturale, cât şi a filmului documentar.