Practici internaționale în asigurări

Introducere

În contextul economiei de piaţă, asigurările constituie o ramură, un sector al serviciilor care contribuie nu numai la protecţia bunurilor şi persoanelor împotriva diferitelor riscuri preluate în asigurare, dar are un rol tot mai mare în crearea produsului intern brut, participă în calitate de ofertant pe piaţa capitalului de împrumut, realizează plasamente de resurse în investiţii sau pe piaţa înscrisurilor de valoare. Securitatea financiară a asigurătorului prezintă astfel, conotaţii economice complexe, ce implică nu doar persoanele asigurate, ci şi întreaga economie. În acest context, reasigurarea reprezintă un instrument util, indispensabil.

Reasigurarea permite creşterea capacităţii de asigurare, omogenizarea riscurilor asumate şi menţinerea stabilităţii financiare a societăţilor de asigurare. Nu trebuie uitat însă faptul că răspunderea finală pentru daunele produse revine asigurătorului, chiar dacă o parte din risc este cedată în reasigurare. Astfel, o mare atenţie trebuie acordată condiţiilor de tranzacţionare, solvabilităţii şi integrităţii partenerilor de afaceri.

Deşi legislaţia în vigoare recomandă consultarea prealabilă a pieţei interne în vederea plasării reasigurărilor, capacitatea acesteia de absorbţie a riscurilor este redusă. Se impune astfel apelarea la piaţa externă. Aceasta presupune însă dificultăţi determinate de diferenţele legislative, lipsa personalului specializat şi volumul redus al portofoliilor cedate, care prezintă puţină atractivitate pentru partenerii externi.

Reasigurarea deţine un rol important în industria asigurărilor, contribuie la îndeplinirea obiectivelor societăţilor de asigurări şi oferă protecţie asigurătorilor ce doresc să-şi menţină stabilitatea financiară.

Este imperios necesar de ştiut că orice societate de asigurări, fie că are o poziţie consolidată pe piaţă, fie că este la început de drum, trebuie să aibă în vedere că „liniştea” nu o poate avea decât dacă are încheiate contracte de reasigurare cu societăţi specializate (reasigurători) recunoscuţi pe plan mondial.

Din păcate, deşi multe societăţi de asigurări din România au în obiectul de activitate şi preluarea riscurilor în reasigurare, acestea nu îşi pot permite subscrierea unor riscuri majore. De aceea, se preferă transferarea riscurilor peste graniţă.

Lucrarea de faţă abordează o temă deosebit de importantă, dar în acelaşi timp foarte nouă – reasigurările.

Pornind de la aceste considerente, lucrarea abordează problematica reasigurărilor, bazându-se pe o informare judicioasă pe plan teoretic şi practic. Abordarea încearcă să surprindă o mare parte din aspectele unui domeniu foarte complex şi poate folosi la cunoaşterea tainelor acestui domeniu, prea puţin explorat în ţara noastră.

Lucrarea acoperă o serie de aspecte utile, necesare înţelegerii domeniului reasigurărilor, un domeniu foarte dinamic şi complex: fundamentele teoretice, elementele tehnice şi aspectele practice ale activităţii de reasigurare.

Lucrarea analizează atât piaţa internaţională – evoluţia, starea prezentă şi tendinţele – cât şi piaţa naţională, pentru care activitatea de reasigurare este deosebit de importantă ţinând cont de faptul că piaţa românească a asigurărilor şi reasigurărilor este în proces de dezvoltare.

CAPITOLUL 1. Reasigurarea – caracterizare generală

1.1. Conceptul de reasigurare

La fel cum persoanele fizice sau juridice încheie asigurări pentru a se proteja împotriva pierderilor financiare provocate de avarierea bunurilor sau de răspunderea civilă, tot aşa şi societăţile de asigurări se asigură la rândul lor împotriva pierderilor pe care le pot înregistra datorită preluării riscurilor terţelor persoane.[1]

Reasigurarea este o formă de asigurare pentru asigurători, denumită şi “asigurarea asigurării”. De fapt, după cum indică şi analiza etimologică, termenul de reasigurare înseamnă “a asigura din nou”.

Apariţia reasigurării a fost generată de aceleaşi evenimente ca şi asigurarea; datorită faptului că industrializarea producea concentrare de valori, a avut loc extinderea cererii companiilor de asigurări pentru protecţia prin reasigurare.

Motivul principal pentru care au apărut reasigurările îl constituie protecţia oferită asigurătorului în situaţia apariţiei întâmplătoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a căror valoare este foarte mare în raport cu veniturile obţinute din primele de asigurare percepute sau din fondurile de rezervă. De aceea, în urma apariţiei unor asemenea daune, pentru prevenirea plăţii unor despăgubiri foarte mari care pot duce chiar la faliment, companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o parte din risc sau uneori întregul risc, activitate cunoscută sub numele de reasigurare.