Studiu privind asigurările de răspundere civilă

CAPITOLUL I

ASIGURĂRILE. CACTERISTICI GENERALE

1.1. Necesitatea practicării asigurărilor

Existenţa şi dezvoltarea societăţii omeneşti, viaţa oamenilor în general, nu sunt de conceput fără muncă, fără producerea continuă a bunurilor materiale şi spirituale.

În acest fel între oameni şi natură are loc o relaţie, o legătură permanentă, se constituie anumite raporturi de intercondiţionare. În realizarea acestor relaţii, omul este nevoit să-şi adapteze activitatea la natura înconjurătoare.

Progresele remarcabile înregistrate de ştiinţă şi tehnică au condus în timp la uşurarea muncii, la creşterea productivităţii, la dezvoltarea economico-socială şi la sporirea continuă a producţiei. În anumite împrejurări dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii poate provoca accidente care să avarieze sau să distrugă complet anumite mijloace de producţie şi bunuri de consum ori să afecteze capacitatea de muncă şi chiar viaţa oamenilor.

Anumiţi factori sociali economici pot provoca fenomene cu efecte negative asupra desfăşurării activităţii economice: crizele economice, şomajul, inflaţia, conjunctura economică nefavorabilă ş.a. Rezultă de aici, că unele fenomene sunt independente de voinţa oamenilor caracter obiectiv iar altele sunt legate de condiţia omului-caracter subiectiv.

Astfel cunoaşterea împrejurărilor în care se pot produce diverse fenomene ce perturbă desfăşurarea normală a activităţii economice şi provoacă pagube permite omului să ia măsuri pentru a evita apariţia unor astfel de fenomene, a limita acţiunea lor distructivă sau a se apăra de efectele negative ale acesteia.

Asigurările s-au născut din nevoia imperioasă de protecţie a bunurilor omului împotriva forţelor distructive ale naturii, în situaţiile pierderii sau reducerii capacitaţii de muncă ca urmare a accidentelor, bolilor, atingerii unei anumite limite de vârstă.

Practica internaţională a asigurărilor clasifică generic unele dintre evenimentele care provoacă pagube materiale şi sau afectează viaţa şi integritatea corporală a oamenilor, în “catastrofe naturale” şi “catastrofe tehnice”. Mărimea pagubelor provocate de catastrofele naturale depinde de puterea de distrugerea a forţelor naturii, acţiunea factorului uman, măsuri de prevenire a catastrofelor şi a elementelor aleatorii.

În categoria catastrofelor naturale se impun: inundaţiile, furtunile, seismele, seceta şi incendiile provocate de temperaturi caniculare, frigul şi îngheţul, altele.

În categoria catastrofelor tehnice sunt incluse sinistrele care au legătură nemijlocită cu activitatea omului. Vorbim de incendii şi explozii şi accidente de aviaţie, accidente maritime, lacustre şi fluviale, accidente rutiere şi feroviare, accidente produse în mine şi cariere, prăbuşiri de clădiri şi lucrări de artă, ş.a.

Un loc important între accidentele la care oamenii sunt expuşi îl ocupă accidentele de muncă. Potrivit statisticii internaţionale a muncii în 99 de ţări de pe toate continentele s-au înregistrat în 2004 – 12.178.000 persoane accidentate în muncă sau în legătură cu muncă.

Catastrofele naturale şi cele tehnice diferă de la un an la altul şi de la o regiune la alta ca număr, daune produse şi persoane afectate.

Formele de protecţie ale oamenilor împotriva fenomenelor aleatorii, generatoare de pagube sunt:

1.Evitarea sau prevenirea riscului constă în luarea de măsuri capabile să facă imposibile producerea unui risc şi luarea unor măsuri cu caracter anticipativ, profilactic, capabile să împiedice transformarea unor fenomene din posibilitate în realitate.

Prevenirea riscurilor se realizează prin măsuri având caracter “activ” sau “pasiv”, după caz. Măsurile cu caracter activ reduc probabilitatea producerii fenomenelor, iar cele cu caracter pasiv atenuează forţa de distrugere a acestora.

2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse. Este necesar ca în timpul sau imediat după survenirea riscului, însă înainte ca acesta să fi luat sfârşit, persoanele interesate să ia măsuri capabile să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia.

Exemple :

- măsuri mediate de stingerea incendiilor şi oprirea extinderii riscurilor.

- lichidarea focarelor de infecţie sacrificarea animalelor nevindecate.

- săparea de şanţuri pentru scurgerea rapidă a apei.

3.Crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente.

4.Trecerea riscului asupra altei persoane. Persoanele fizice şi juridice ameninţate de un risc oarecare care consimte să plătească o sumă de bani unei alte persoane, iar aceasta se angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.

Aplicarea uneia sau alteia dintre posibilităţile prezentate mai sus depinde de condiţiile concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate.

Ducerea luptei împotriva forţelor distructive ale naturii, accidentelor, a impus constituirea unor fonduri de rezervă şi asigurare de către societăţile specializate în materie de asigurări.

Fondurile de asigurare au menirea să contribuie la refacerea bunurilor avariate, distruse, la realizarea reproducţiei sociale.

Tipurile de fonduri de asigurare cunoaşte forme variate, fonduri băneşti de care are nevoie societatea omenească în caz de producere a unor calamităţi naturale sau accidente.

Acestea sunt :

a) Fonduri de rezerva financiară: capătă caracterul unor fonduri de autoprotecţie sau autoasigurare.

Aceste fonduri sunt constituite de unele gospodării ale populaţiei şi mai cu seamă de unele unităţi economice. Constituirea unui fond de rezervă generează costuri suplimentare pentru unitatea care a optat pentru autoprotecţie. Costul autoprotecţiei este mai ridicat decât al asigurării propriu-zise, realizate prin intermediul unei organizaţii specializate.

Autoasigurarea îşi găseşte raţiunea şi în cazul asigurării, prin intermediul unei organizaţii specializate, a bunurilor aparţinând gospodăriilor populaţiei, la care se aplică fransiza.

b) Fonduri de rezervă şi/sau de asigurare: sunt constituite centralizat în bugetul de stat şi în bugetele locale.

Avantajul centralizării este acela că rezolvă problema constituirii fondurilor pentru acoperirea pagubelor cu un volum de resurse mult mai mic decât în cazul autoasigurării. Constituirea acestor fonduri în formă centralizată, cuprinde de regulă în sfera sa numai o parte din bunurile supuse riscului şi anume pe cele aflate în proprietatea statului.