Analiza Gestiunii Sistemului Bancar Agregat din România

CAPITOLUL I

1.1. Sistemul bancar

Activitatea bancară din România se desfăşoară prin intermediul Băncii Naţionale a României şi prin bănci, care sunt reprezentate de persoane juridice române constituite ca societăţi comerciale şi de sucursalele de pe teritoriul ţării noastre ale băncilor persoane juridice străine*.

După anul 1990 s-a urmărit constituirea de reţele de bănci comerciale eficiente şi viabile. Astfel, s-au înfiinţat prin acte normative o serie de bănci, care au luat locul instituţiilor financiare cu profil similar existente înainte de 1989, având capital exclusiv de stat (Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Agricolă).

Pe lângă băncile cu capital exclusiv de stat au apărut şi societăţi bancare cu capital privat, persoane juridice române şi sucursale ale băncilor străine. La începutul anului 2000 existau 42 de societăţi bancare, persoane juridice române şi sucursale ale unor bănci străine, în mare parte cu sediul central la Bucureşti. Excepţie făceau următoarele societăţi bancare: Banca Dacia Felix cu sediul central în Cluj-Napoca, Banaca Transilvania – Cluj-Napoca, RomExtTerra – Târgu Mureş, West Bank – Arad, Banca Română de Scont – Braşov, Banca Carpatica – Sibiu.

Dintre sucursalele băncilor străine ce îşi desfăşoară activitatea în România se remarcă: ABN AMRO Bank, ROBANK, CITIBANK, ING Bank, Daewoo Bank, Raiffeisenbank, Demirbank, Romanian International Bank, Creditanstalt SA, Banca Comercială a Greciei, United Garanti Bank International.

Societăţile bancare din România se încadrează în categoria băncilor comerciale de tip universal ce efectuează toată gama de operaţiuni bancare şi operează pe întreg teritoriul ţării. Pentru a se dezvolta cât mai mult fiecare bancă urmăreşte să-şi extindă o reţea de unităţi proprii pe întreg teritoriul României. O împărţire administrativă teritorială duce la o structură a reţelei de unităţi a unei bănci care se prezintă astfel:

- centrala băncii îndeplineşte funcţia de conducere a activităţilor desfăşurate de unităţile subordonate, prin respectarea tuturor legilor, hotărârilor şi actelor normative ce reglementează activitatea bancară;

- sucursalele judeţene şi orăşeneşti;

- agenţiile şi punctele de lucru.

Organele de conducere la nivelul unei societăţi bancare sunt următoarele: Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Administraţie, Comitetul de Direcţie, preşedintele şi vicepreşedinţii, Comitetul de Conducere la unităţile subordonate, Comisia de Cenzori.

Justificarea existenţei băncilor1 este dată de:

- necesitatea ca activitatea economică să fie susţinută cu fonduri;

- orientarea şi integrarea în procesele economice a sumelor temporar disponibile rezultate din relaţia de ansamblu a capitalurilor (se va produce astfel un transfer de la creditori spre debitori).

Băncile la nivel macroeconomic îndeplinesc următoarele funcţii2:

- atragerea disponibilităţilor temporar libere ale diferiţilor agenţi economici: întreprinzătorii particulari, instituţiile, societăţile comerciale, persoanele fizice şi statul apelează la bănci pentru a le păstra veniturile şi capitalurile pentru care acestea plătesc dobândă;

- acordarea de mijloace băneşti suplimentare diferiţilor agenţi, la solicitarea acestora, în vederea completării capitalurilor proprii;

- emisiunea şi punerea în circulaţie a monedei de hârtie, divizionară şi de cont, contribuind astfel la asigurarea proceselor de aprovizionare, producţie şi desfacere şi, pe această bază, la formarea masei monetare în circulaţie;

- crearea de instrumente de credit ale circulaţiei: băncile pot acorda credit prin mijloace proprii de care dispun, prin acumulările formate din diferite depuneri şi prin emisiunea de bancnote;

- asigură păstrarea sumelor proprietate ale deponenţilor, efectuarea rapidă a plăţilor şi deţinerea informaţiilor şi evidenţelor certe;

- creaţia economică în plan financiar şi tehnic: