Asigurarea Creditelor la Bancpost SA

Introducere

Asigurarea creditelor bancare a apărut ca nevoie a acoperirii riscurilor financiare rezultate din creditele acordate de diverse instituţii de credit.Beneficiarii finali ai acestui tip de asigurare sunt instituţiile de credit care sunt interesate să-şi asigure capitalul împrumutat.Riscul asigurat se referă la pierderile financiare pe care asiguratul le-ar suferi ca urmare a incapacităţii de plată şi insolvabilităţii certe dovedite prin acte ale debitorilor săi,persoane fizice sau juridice.În cazul creditelor acordate persoanelor fizice de către bănci,se solicită diverse tipuri de asigurări,cele mai uzuale fiind asigurarea imobilului(în cazul creditelor ipotecare) şi asigurarea de viaţă a împrumutatului.

Lucrarea are drept obiectiv analiza riscurilor ce pot apărea în activitatea de creditare şi metode de reducere ale acestor riscuri prin asigurările aferente creditelor contractate.

Primul capitol, intitulat, ”Creditul bancar-caracteristici şi riscuri”, cuprinde o scurtă abordare teoretică a creditului şi riscurile întâmpinate în cadrul creditării.

În cel de-al doilea capitol, “Piaţa asigurărilor de credite” sunt cuprinse aspecte referitoare la evoluţia asigurărilor de credite şi influenţa dinamicii creditelor asupra acestora.De asemenea tot în acest capitol, am analizat oferta pe piaţa asigurărilor de credite, respectiv cele mai bine cotate societăţi.

În capitolul al treilea, intitulat, “Analiza primelor brute subscrise ”, am folosit modelul econometric de regresie simplă pentru a evidenţia legătură directă între primele brute subscrise, respectiv indemnizaţiile plătite la asigurările de credit.

În ultimul capitol,” Asigurarea creditelor la Bancpost”, am concentrat atenţia asupra prezentării companiei şi a produselor oferite de aceasta, atât de creditare cât şi de asigurare, cu studii concrete.

În urma acestor analize se va pune în evidenţă convenabilitatea creditelor oferite şi asigurărilor necesare la contractarea diferitelor tipuri de credite.

CAPITOLUL 1

CREDITUL BANCAR-CARACTERISITICI ŞI RISCURI

1.1. Conceptul şi trăsăturile creditului

Creditul, în general, reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

Pentru definirea creditului, este necesară prezentarea a trei opinii care s-au conturat cu privire la acest concept, respectiv:

- Creditul ca încredere este o concepţie care plasează la baza relaţiilor de credit ideea de încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definiţiile date acestui concept. Termenul credit îşi are originea în cuvintele latine „creditum”, „de credere” care desemnează încrederea în ceva sau cineva. În practică, această încredere se concretizează în relaţiile dintre creditor şi debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

- Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire reprezintă o abordare care porneşte de la conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părţi din produsul social de la unii din participanţii la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relaţiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele şi taxele, care au caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relaţii, prin caracterul temporar al transferului din economie.

- Creditul că formă a relaţiilor de schimb reprezintă „un acord prin care anumite

bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare”

Creditul bancar este operaţiunea prin care cel împrumutat (debitorul) ia în stăpânire imediată resurse (bani) în schimbul unei promisiuni-angajament de rambursare viitoare, însoţite de plată unei dobânzi ce remunerează banca.

Esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor caracteristice:

- Participanţii la raportul de credit;

- Promisiunea de rambursare;

-Garantarea creditelor

- Scadenţa;

- Dobânda (preţul creditului).

Participanţii la raportul de credit sunt creditorul şi debitorul. Analiza participanţilor la raportul de credite evidenţiază marea diversitate a acestora şi dimensiunile ample ale creditării. Aceştia se pot grupa în trei categorii principale: populaţia, statul, agenţii economici.

Agenţii economici deţin o importantă poziţie în rândul creditorilor, în cazul în care obţin rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităţi de plasare pe piaţa monetară sau de capital. Disponibilităţile monetare degajate de întreprinderi se constituie în resurse de creditare a activităţilor unităţilor deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul băncilor şi al altor instituţii financiare.

Potenţialul de economisire, implicit de creditare al întreprinderilor poate fi evidenţiat prin analiza disponibilităţilor în depozite la termen şi ale portofoliilor de titluri deţinute ca participaţii la capitalul social al altor agenţi economici şi ca subscriptori la titlurile emise de stat.

Populaţia participă la procesul de creditare în dublă calitate, de creditor şi debitor, remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situaţia înregistrării de excedente bugetare şi a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor şi protecţiei sociale ori către alte destinaţii.

În schimb, calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.

Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la

scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului. Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în incapacitate de plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv, este necesar, ca la nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea şi eliminarea riscului de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multe puncte de vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii, situaţia financiară, gradul de îndatorare, forma juridică şi raportul cu ceilalţi participanţi pe piaţă.

Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. În funcţie de natura elementelor care constituie obiectul garanţiei, se poate face distincţie între garanţia reală şi garanţia personală.

Garanţia reală are la bază garantarea creditului cu valori materiale, prin a căror valorificare se pot obţine sumele necesare achitării creditului. O formă distinctă de garantare reală o constituie ipoteca, actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui imobil, fără deposedare.

Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la scadenţă, în cazul incapacităţii de plată a debitorului. Cea mai adecvată formă de garantare a creditelor o constituie garantarea financiară, fapt care este posibil prin asigurarea în viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea creditului şi dobânda aferentă.

Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie de

particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de credite. Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (în cazul pieţei interbancare) până la durate medii şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor obligatare.