Cardurile bancare

1.1. ISTORICUL CARDURILOR

În ultimul deceniu se afirmă tot mai puternic în economiile de piaţă avansate specializarea: plăţi fără numerar. Progresul tehnologiilor informatice şi de telecomunicaţii a permis globalizarea tranzacţiilor şi creşterea fiduciarităţii în comerţul de servicii. Serviciile financiare au devenit un factor de creştere a eficienţei tranzacţiilor, dar şi a independenţelor între partenerii de afaceri. Plaţile sunt astăzi critice, iar riscul generat de comportamentul în timp al resurselor de creditare are la dispoziţie formule revoluţionare de management. Datorită performanţei în transferul şi deconectarea banilor, devin posibile noi produse în întreaga economie fiduciară, deocamdată doar prin materializarea unei singure ramuri de opţiune tehnologică: instrumentul multifuncţional şi personalizat de economisire, credit şi plată- cardul bancar - .

Introducerea cardurilor de plată la începutul secolului al XX-lea, de către Western Union (1914) a reprezentat o nouă descoperire în domeniul formelor de plată. Cu timpul aceste carduri au sporit loialitatea clientului şi au stimulat comportamentul de cumpărarare repetat. Iniţial ele au avut un caracter relativ limitat la piaţa locală sau utilizarea lor într-un lanţ de magazine.

În 1958, Bank of America a făcut un pas major, introducând ceea ce a devenit mai tirziu cardul de credit modern, caracterizat de facilitarea creditului şi acceptul universal. Odată cu lansarea cardului, clientul nu a fost legat de un anumit comerciant sau produs şi a fost liber să facă cumpărături prin credit la o multitudine de locuri de desfacere. Pe măsură ce adoptarea cardului bancar a crescut printre clienţi, comercianţi şi bănci, potenţialul pieţei pentru acest tip de tranzacţii s-a extins geometric.

Un pas important în dezvoltarea reţelei moderne electronice de plată a avut loc spre mijlocul anilor 1970 odată cu crearea unei prime reţele globale de acceptare şi care este cunoscută sub denumirea de VISA.

Asociaţia VISA a creat un sistem global pentru autorizarea tranzacţiilor, decontarea plăţilor electronice, codificarea şi regulile de operare pentru a asigurara protecţia clienţilor şi comercianţilor dar şi pentru stabilirea standardelor de interoperabilitate ce asigură că un card VISA poate fi utilizat oriunde în lume.

Figura urmatoare explică procesul standard de executare a unei plăţi cu card bancar, autentificările şi transferul de bunuri bani. Au fost identificaţi următorii actori ai acestui proces: instituţiile financiare (emitenţi, bănci etc), clienţii (utilizatorii de carduri) şi comercianţii care participă activ în acest proces.

Executarea plăţii cu card bancar

Anii 1990 au adus două noi dezvoltări care au extins utilizarea plăţilor electronice: cardurile de debit (un produs de plată derivat din cardul de credit şi care permite clienţilor să acceseze fondurile din contul curent sau depozit la o tranzacţie de cumpărare). Cealaltă dezvoltare este legată de modul de cumpărare şi livrare a produselor şi este recunoscută sub denumirea de “e-commerce” (comerţ electronic). Astfel, în cazul comerţului electronic, 99% din plăţi sunt efectuate utilizând un card bancar.

Începând cu anii 2000, lista formelor de plată se îmbunătăţeşte cu posibilitatea de a incorpora funcţiile de plată în dispozitivele electronice mobile ale clientului (telefoane mobile, PDA-uri etc). Acest proces este deja implementat pe câteva pieţe europene (Europa de nord în principal) şi asiatice acolo unde telefoanele mobile sunt prezente ca şi carduri de plată.

Această nouă formă de plată este recunoscută ca mobile payment, sau ca “u-commerce” (comert universal) care asigură clientului abilitatea de a conduce cumpărările şi plăţile de oriunde, oricând sau oricum.

În majoritatea pieţelor din lume, utilizarea cash şi a cecurilor are un trend descrescător, o tendinţă care se va accentua în următorii 5-10 ani. Tendinţa descrescătoare este datorată beneficiilor pe care le asigură plăţile electronice.

1.2. DEFINIREA, FUNCŢIILE ŞI CLASIFICAREA CARDURILOR

1.2.1. Definirea cardului

Prin Regulamentul nr. 4/2002 al BNR, cardul este definit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a unor operaţiuni: (a) retragerea de numerar; (b) plata bunurilor sau a serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi şi plata