Comportamentul clientului față de bănci

INTRODUCERE

Luând în considerare slaba dezvoltare a pieţei de capital din România şi nevoia crescătoare de capitaluri a agenţilor economici, se constată o creştere a rolului creditelor acordate de bănci ca principală sursă de finanţare a economiei reale.

În rândul solicitanţilor de credite există şi firme mai puţin performante care pot conduce, în eventualitatea primirii de credite bancare, la nerecuperarea de către bănci a împrumuturilor acordate şi, implicit, la pierderi în portofoliul de credite al acestora.

În această lucrare este prezentat un studiu de caz al S.C. ROCON S.R.L. realizat pe baza metodologiei de acordare a creditelor pentru persoane juridice a al Raiffeisen Bank.

Orice analiză a solicitărilor de credite porneşte de la calculul unui sistem de rate financiare care poate diferi de la o bancă la alta, în funcţie de criteriile de analiză luate în considerare de către acestea. Factorii cantitativi reprezintă un ansamblu de indicatori economico-financiari calculaţi pe baza datelor din situaţiile financiare anuale şi periodice. Evaluarea acestor indicatori de standing financiar va determina un scor al componentei cantitative prin care se apreciază bonitatea financiară a clientului, respectiv capacitatea acestuia de a se achita de obligaţiile convenite prin contractul de credit. Astfel sunt analizaţi indicatorii de nivel şi principalele tipuri de rate, grupate în trei categorii: de profitabilitate, de risc şi rate privind valoarea de piaţă şi politica de dividend.

Pentru aprecierea performanţei financiare, pe lânga analiza indicatorilor de standing financiar (factori cantitativi), în capitolul III s-au luat în calcul şi aspectele nefinanciare (factorii calitativi).

Sistemul de rating al creditelor este elaborat de bancă în conformitate cu principiile şi practica internaţională tocmai pentru a diferenţia nivelurile de risc în cadrul portofoliului de împrumuturi al băncii atât pentru evitarea unei concentrări a creditelor cu risc major şi asigurarea managementului riscului de credite în vederea protecţiei corespunzătoare a băncii, cât şi pentru determinarea unui trend al standingului financiar al clientelei.

S-a făcut un studiu de caz simplificat pe metodologia de acordare a creditelor la Raiffeisen Bank şi s-au comparat rezultatele obţinute la cele două bănci analizate în încercarea de a demonstra viabilitatea ambelor sisteme folosite la acordarea creditelor pentru persoane juridice: cel al Băncii Comerciale Române, respectiv cel al Raiffeisen Bank.

Capitolul I

Sistemul bancar şi rolul acesteia în economie

1.1 Banca şi activitatea bancară în timp şi spaţiu

Activitatea bancară îşi are originile în Antichitate, perioadă în care bogăţiile erau păstrate în temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preoţilor, pe lângă recunoaşterea templelor de către populaţie. În măsura în care bunurile păstrate erau perisabile, modalitatea de păstrare era împrumutul de consumaţie. Pentru deponenţi se asigura plasarea bogăţiei într-un loc sigur, iar pentru preoţi se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de către arheologi în Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datând din 3400-2500 î.H.

O altă practică des întâlnită în perioada antică era împrumutul cu dobândă, practică ce la început nu a putut fi controlată de autorităţi, deoarece nu existau reglementări în domeniu.

Împrumutul cu dobândă este reglementat mai târziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare în domeniu . Printre altele, Codul prevede şi contractele d eîmprumut pentru a căror recunoaştere era nevoie să fie vizate de funcţionari regali; şi contractul de comision, strămoşul contractului de cont curent de astăzi.