Creditarea Persoanelor Fizice la Raiffeisen Bank

INTRODUCERE

Prezenta lucrare reprezintă o sinteză a elementelor fundamentale ce caracterizează creditul bancar şi în mod particular, creditele acordate de RAIFFEISEN BANK persoanelor fizice.

Ceea ce m-a determinat să aleg aceasta temă a fost înteresul meu faţă de evoluţia permanentă a sistemului bancar în lume şi în România.De-a lungul timpului s-a produs o îmbunătăţire a produselor şi condiţiilor de creditare atât la nivel naţional cât şi mondial al băncii, iar sistemul bancar a incercat cat mai mult sa ajute oamenii pe cât posibil să găseasca o soluţie financiară la nevoile lor.

Raiffeissen este o bancă cu renume şi valoare la nivel mondial si in prezent este a treia bancă din Romania şi ocupa locul 43 in Europa în ce priveşte activele totale.

Lucrarea de faţa cuprinde patru capitole în care sunt prezentate elementele determinante ale creditului, creditarea bancară în prezent, poziţia băncii Raiffeisen la nivel naţional şi internaţional şi specificul creditării în cadrul băncii astfel:

Capitolul I, intitulat „Creditarea persoanelor fizice în România”, analizează notiunea de credit în ansamblul său, funcţiile, rolul creditului, formele, riscurile creditării cât şi condiiile acordării unui credit. Acest capitol cuprinde şi o prezentare a evoluţiei creditului în România şi unele praticularităţi contemporane ale creditării.

Cel de-al doilea capitol: „Raiffeisen Bank”, cuprinde prezentarea generală a băncii şi apoi Raiffeisen surprinsă la nivel mondial şi la nivel naţional, iar ulterior descrierea produselor şi serviciilor oferite de bancă persoanelor fizice din România, cu mai multe detalii asupra creditelor oferite în prezent.

În cel de-al treilea capitol, “Specificul creditării la Raiffeisen Bank” sunt enumerate etapele prin care trece o solicitare de credit până la aprobarea creditului în sine şi chiar şi etapele post-vânzare.

Studiul de caz privind acordarea unui credit de consum Raiffeisen unei persoane fizice, urmărind să arate specificitatea băncii faţă de celelalte bănci concurente constituie ultimul capitol al acestei lucrări.

Lucrarea de licenţă se încheie cu concluziile, pe care mi le-am exprimat în urma analizei pe care am realizat-o prin documentarea si studiul făcut unor lucrări de specialitate şi a legislaţiei în vigoare existente în România.

CAPITOLUL 1:

CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA

1.1. CREDITUL. DEFINIŢII

Creditul, ca şi moneda este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb. Printre primele operaţiuni, cu caracter economic înfaptuite de indivizi care au trecut de la viaţa izolată, individuală, la o forma de viaţă socială a fost schimbul în natură şi ca o consecinţă imediată a lui a apărut creditul, care după cum explică profesorul universitar Victor Manole de la Academia de Ştiinte Economice Bucureşti Manole, (V., Margineanu, et al., Firma şi Banca, 1999): “Creditul a apărut ca un schimb în natură şi ca o consecinţă imediată a acestuia. Creditul este tot un schimb însă are particularitatea că între momentele de schimb se intercalează factorul timp.” Altfel spus, creditul este o actvivitate de schimb începută în prezent şi care are o finalitate viitoare. În orice tranzacţie de schimb, în mod obişnuit, fiecare din părţi oferă celeilalte un echivalent. Atunci când una din părţi convine să primească echivalentul la care are dreptul la o dată viitoare, se spune că este vorba de un schimb pe credit. Indiferent de modul în care s-a născut şi a evoluat activitatea economică a omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistem şi instrument de schimb.

Aşadar operaţiunea de creditare este o operaţiune de schimb, de transfer a unui bun dintr-un patrimoniu în altul, în care plata nu se face în momentul schimbului, ci ulterior, adică cu un decalaj de timp. De aici reiese principala caracteristică a creditului, şi anume înlocuirea unei părţi imediate cu o promisiune de plată la o dată ulterioară. Etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin “creditum – credere”, care înseamnă a crede, a se încrede sau a avea încredere. Această origine a noţiunii de credit scoate în evidenţă un element psihologic absolut necesar în existenţa unei operaţiuni de îimprumut, adică încredere.