Creditul - Principalul Produs al Băncilor Comerciale

INTRODUCERE

Stabilirea coordonatelor de reformă economică în procesul de tranziţie la economia de piaţă implică, în mod firesc, importante mutaţii în sistemul bancar românesc, căruia îi revine un rol major în promovarea reformei, în strânsă legătură cu această calitate a băncilor de intermediar principal în relaţia economii – investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică.

În această etapă de relansare economică, sectorul bancar românesc a fost însoţit de schimbări profunde, în principalele sale domenii: capitalizare, privatizare, informatizare, pregătirea personalului, cooperarea cu băncile din străinătate, la care se adaugă dezvoltarea fără precedent a produselor şi serviciilor oferite. Dintre acestea se detaşează creditul, ce rămâne în continuare produsul principal al băncilor comerciale, produs cu potenţial deosebit în procesul de adaptare rapidă la noile cerinţe ale pieţei.

Decizia de a aborda un domeniu atât de vast şi intens analizat a izvorât din dorinţa de a surprinde într-un mod cât mai relevant valenţele actuale ale activităţii de creditare, în concordanţă cu inovaţiile apărute în domeniu şi cu realităţile mediului economic, ale cărui caracteristici influenţează semnificativ elementele procedurale legate de creditare.

Cercetarea desfăşurată în vederea realizării studiului de faţă mi-a atras atenţia asupra unor elemente cheie legate de credit, pe care o bancă trebuie să le analizeze atent în procesul decizional privind organizarea şi managementul activităţii de creditare. Pot fi astfel generate atât credite performante, cat şi, datorită gestiunii greşite a riscului, credite problemă sau neperformante. Diminuarea nivelului creditelor neperformante şi a impactului acestora asupra profitabilităţii se poate realiza printr-o politică prudentă şi eficientă din partea băncii, care să conducă atât la prevenirea apariţiei acestor credite, cât şi la sporirea şanselor de recuperare a lor.

A pătrunde în esenţa fenomenului creditării, aşa cum se manifestă el în economia actuală, reprezintă o adevărată provocare dar şi mare responsabilitate, având în vedere abordarea sa intensă şi uneori controversată, eşuând astfel încercarea de a încadra acest fenomen în anumite tipare.

Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o abordare cât mai realistă a sistemului bancar românesc actual, prin prisma analizei creditului, care rămâne astăzi cel mai important produs bancar, cu o pondere mare în activul bilanţier, de calitatea portofoliului de credite depinzând, în ultimă instanţă, stabilitatea băncilor şi eficienţa activităţii acestora.

CAPITOLUL 1

CREDITUL - ELEMENT CHEIE AL SECTORULUI BANCAR

ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1 Definiţia şi conţinutul creditului

Implicarea creditului, în proporţie ridicată la finanţarea economiei şi impactul său asupra creşterii economice şi asigurării echilibrului monetar, dublate de evoluţia continuă a acestuia în decursul timpului de la forme simple la categorii complexe, au determinat intense abordări ale fenomenului creditării şi uneori controverse în privinţa delimitării conţinutului creditului şi definirii acestuia.

Creditul reprezintă „orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani”

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum şi fondurile rezultate din vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi în economia unei ţări. Creditul reprezintă, astfel unul din motoarele principale ale întregului mecanism economico – social şi se concretizează în schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă şi asigură un volum mare al producţiei. El a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, corelată cu intensificarea schimburilor (vânzarea pe credit), din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă.

În acest context, un rol deosebit îl au băncile, persoane juridice autorizate să desfăşoare in principal activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în sume şi în cont propriu. În această calitate de intermediari în relaţia economii – investiţii, băncile mobilizează economiile monetare disponibile şi distribuie credite pe termen mediu şi lung beneficiarilor (pentru investiţii, ipotecă, comerţ exterior, consum, etc.).

Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi, angajând modalităţi diferite, pe termen scurt, pe termen mediu şi lung, privind operaţiunile bazate pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.