Evaluarea și Cotarea Acțiunilor la Bursă

CAPITOLUL I

PIAŢA BURSIERĂ – PARTE INTEGRANTĂ A PIEŢEI DE CAPITAL

1. Caracteristici ale pieţei de capital

Sunt greu de imaginat astăzi vremurile când nu existau bănci, burse, pieţe de valori, pieţe monetare, datorii publice, vremuri când averea unei persoane se măsura doar prin suprafaţa pământului deţinut, a numărului de animale pe care le poseda precum şi prin numărul de braţe de muncă pe care le putea utiliza la munca câmpului. Economiile se prezentau sub formă de pocale de aur sau argint ori bijuterii, iar cămătăria - practică ce consta în perceperea de dobânzi asupra banilor - era prohibită atât de lege cât şi de biserică. Cu toate acestea, chiar dacă în cadrul sistemului feudal schimbul în natură (barter) constituia mijlocul standard de schimb, exista o nevoie de bani, iar cei ce-i furnizau erau negustorii.

După o întrerupere a activităţii de aproape 50 de ani, Bursa de Valori Bucureşti s-a redeschis la data de 20 noiembrie 1995. Guvernul României a finalizat un Program de Privatizare în Masă (PPM) care a constat în privatizarea a aproximativ 4.000 de întreprinderi. Până la 60 % din fiecare întreprindere a fost disponibilă prin intermediul unui program de subscripţie publică pentru transferul către publicul doritor.

Deschiderea Bursei de Valori Bucureşti, a pieţei extrabursiere (RASDAQ) dezvoltarea în general a pieţelor de capital reprezintă un factor important al procesului de restructurare a sistemului economic din ţara noastră şi de creare a mecanismelor şi instituţiilor specifice unei economii de piaţă.

Piaţa de capital cuprinde pieţele pentru noile emisiuni şi tranzacţionarea instrumentelor pieţei monetare, acţiunilor, obligaţiunilor şi a altor produse derivate. Ea leagă emitenţii hârtiilor de valoare cu investitorii individuali şi instituţionali prin intermediul brokerilor, dealerilor şi al celor care subscriu la emisiuni, stabilind o reţea de relaţii între reprezentaţii cererii şi ofertei de fonduri.

Principalele tipuri de pieţe de capital sunt:

PRIMARĂ

 piaţa pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima oară;

SECUNDARĂ  piaţa pe care sunt tranzacţionate valorile mobiliare aflate deja în circulaţie;

OBLIGAŢIUNILOR  piaţa pentru instrumente de datorie de orice fel;

ACŢIUNILOR  piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale ale corporaţiilor private;

DE LICITAŢIE  piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpăra sau a vinde o anumită valoare mobiliară;

DE NEGOCIERE  piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer;

ORGANIZATĂ  piaţa cu reguli de tranzacţionare fixe ( sunt tranzacţionate de obicei acţiuni );

“ LA GHIŞEU “  piaţa localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare secundare; este o piaţă prin telefon, fax sau computer (over-the-counter);

CONTRACTELOR

LA

TERMEN  piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează prin livrarea şi plata viitoare;

 dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin negociere, se numeşte contract forward (piaţa forward);

OPŢIUNILOR  piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrarea viitoare condiţionată, contractul fiind executat la opţiunea deţinătorului.

Bursele de valori sunt pieţe caracteristice economiilor de piaţă în cadrul cărora se pot tranzacţiona, după o procedură specială, valori mobiliare.

Apariţia burselor este legată, după unele opinii, de marile lucrări publice realizate de Imperiul Roman, care necesitau capitaluri importante. Construirea de drumuri publice, de monumente a făcut necesară asocierea numeroşilor deţinători de economii, fracţionarea efortului de investire între mai mulţi asociaţi.

În secolul al 13-lea, la Toulouse, câţiva negustori puternici au avut ideea creării primei societăţi pe acţiuni cunoscută în Franţa : “ Les Moulins du Basacle et du Chateau de Toulouse ”. Proprietatea acestei societăţi a fost divizată între mai multe persoane care puteau vinde sau schimba părţile deţinute.

Inventatorul uneia din primele valori mobiliare este regele Francois I, care emite pentru prima dată un împrumut public de tip obligatar în Franţa pentru finanţarea unui război cu milanezii.

În sensul contemporan al termenului, bursa de valori apare la Amsterdam în secolul al XVII-lea când se emit pentru prima dată pe piaţă acţiuni, care sunt schimbate în cantităţi mari cotate în funcţie de legea cererii şi a ofertei. Apariţia acestor acţiuni este legată de constituirea “ Companiei Indiilor Orientale ”, care avea nevoie de capitaluri mari necesare realizării expediţiilor sale coloniale.

Un punct de reper important îl reprezintă a doua jumătate a secolului al XVII -lea, când se înfiinţează bursele de la Lyon (1548), Toulouse (1549), Rouen (1561), Paris (1563) şi Bordeaux (1571).

Apariţia societăţilor anonime şi a acţionarilor care permit materializarea de asocieri a constituit momentul de înflorire a burselor de valori. Marile nume înscrise la cotă reflectă activitatea industrială şi financiară care ia un avânt important în secolul al XIX -lea: transportul pe calea ferată, industria siderurgică, a exploatării cărbunelui, gazului metan şi electricităţii, marile bănci, etc.

Factorii dinamizatori ai secolului trecut i-au constituit mai întâi membrii marii burghezii financiare, urmată de mica burghezie atrasă mai ales de împrumuturile obligatare realizate adesea de către stat. Piaţa financiară franceză era în această perioadă mai mult obligatară în timp ce Londra sau Berlinul aveau o piaţă de acţiuni mai dinamică.

Începând din a doua jumătate a secolului al XIX -lea, Londra devine prima piaţă bursieră din lume, pentru ca ulterior Wall Street-ul să cucerească această poziţie. La sfârşitul secolului al XX –lea în lupta pentru întâietate a apărut un nou rival, bursa japoneză, Kabuto-cho, care are toate şansele să devină prima piaţă financiară mondială.

2. Bursa - loc de întâlnire pentru cererea şi oferta de capital

Apariţia acţiunilor şi a obligaţiunilor, emisiunea acestora de către emitenţi şi cumpărarea acestor titluri de valoare de către investitori, pune în evidentă cererea şi oferta de pe piaţa de capital.

Cererea de capital se realizează de către societăţile publice şi private, instituţii financiar - bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, etc., deci în speţă de sectorul public şi privat, precum şi de instituţii financiar bancare interne şi internaţionale.

Cererea de capital se poate grupa în:

Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia deţinătorilor de venituri, după ce îşi satisfac necesităţile de consum.

Agenţii economici care dispun de astfel de economii - persoane fizice sau juridice - le pot:

 depune la bănci, creându-şi astfel active bancare sau

 le pot investi direct, sub formă de investiţii reale, sub forma de plasament, prin achizitoarea de titluri financiare.

Investitorii se pot împărţi în două mari categorii:

care sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de dimensiuni modeste pe piaţă titlurilor financiare

societăţi sau instituţii

care fac tranzacţii de dimensiuni mari

investitori pasivi

pe

termen lung

care cumpăra şi păstrează valorile mobiliare cu scopul de a-şi asigura câştiguri de capital pe termen lung; acest grup de investitori are un impact redus asupra preţului zilnic al acţiunilor;

cuprind băncile, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii, fondurile mutuale, societăţile care gestionează fondurile private de pensii;

o astfel de categorie de investitori exercită o influentă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi a cursului bursier zilnic.

negociatori activi care încearcă să valorifice mişcarea cursului bursier în vederea obţinerii unui profit.

Societăţile comerciale pe acţiuni au la dispoziţie două surse de finanţare din exterior a activităţii lor:

În ceea ce priveşte participarea lor pe piaţa de capital, aceasta are ca primă etapă transformarea societăţii comerciale pe acţiuni din “societate închisă” în “societate deschisă” prin realizarea unei oferte publice de vânzare de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) autorizate de Comisia Naţională de Valori Mobiliare în conformitate cu Legea

52/1994. Obiectivul cel mai important al unei astfel de oferte publice este atragerea, pe piaţa de capital, de resurse financiare de la investitorii interesaţi în achiziţionarea de valori mobiliare.