Noțiunea de titlu de credit - definiție trăsături

1. CONCEPT. TRĂSĂTURI SPECIFICE

- NOŢIUNEA DE TITLU DE CREDIT, DEFINIŢIE, TRĂSĂTURI -

Titlurile de credit reprezinta o categorie de valori care constă în înscrisuri sau documente care încorporează dreptul patrimonial prevăzut în ele, astfel încât persoana care le deţine este şi titulara dreptului. În dreptul comun, înscrisurile sunt necesare fie pentru dovedirea, probaţiunea unor operaţii economico-juridice, fie pentru validitatea lor, deci pentru existenţa valabilă.

Titlurile de credit sunt documente negociabile, care permit titlurilor să se exercite, la scadenţă, drepturile menţionate în cuprinsul lor (literare şi autonome).

Titlurile de credit mai sunt denumite efecte de comerţ, instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare. Efectele comerciale sunt înscrisuri care servesc ca mijloc de angajare pe termen scurt, mijloace de plată pe termen lung, mijloace de garanţie ce asigură circulaţia lor uşoară, între oamenii de afaceri care transmit de la unii la alţii drepturile cuprinse în aceste înscrieri.

Ceea ce caracterizează în mod fundamental titlurile de credit faţă de celelalte titluri documentare utilizate în relaţiile civile şi comerciale este încorporarea creanţei, a creditului, în însuşi titlul, de unde şi denumirea de titlu de credit.

Cambia, biletul la ordin şi cecul sunt titluri de credit a căror reglementare formează materia dreptului cambial.

Astfel Codul civil în art.942-1295 consacră consensualismul contractelor civile (simplul acord de voinţă naşte raporturi juridice; însrisul este necesar). Pe de altă parte art.1191-1195 prevăd exigenţe privind dovada convenţiei: necesitatea înscrisului pentru a dovedi raportul juridic, care există însă indiferent de întocmirea înscrisului.

Legea prevede că existenţa înscrisului este o condiţie necesară pentru naşterea raportului juridic (de exemplu: testamentele, donaţiile, ipotecile). În aceste cazuri conexiunea înscris-raport juridic este însă numai originară. Înscrisul este necesar pentru naşterea convenţiei, dar odată născută convenţia, raportul juridic trăieşte independent de soarta înscrisului constatator. Aceasta este situaţia în dreptul civil.

Din ideea de încorporare derivă cele treitrăsături caracteristice ale titlului de credit:

1 liberalitatea (conţinutul şi limitele dreptului sunt determinate de ceea ce este cuprins în înscris);

2 autonomia (dobânditorul subsecvent are un drept propriu, autonom faţă de dreptul antecesorului; nu-i pot fi opuse excepţiile opozabile posesorilor anteriori).

- formalism (se exprima printr-un înscris sau document).

Varietăţile titlurilor de credit sunt:

1 nominative;

2 la ordin;

3 la purtător.

Titlurile nominative se transmit prin „transfer” (înscrierea numelui noului dobânditor în registrul emitentului şi menţinerea sa pe titlu).

Titlurile la ordin se transmit prin „gir” (un ordin făcut pe dosul titlului în care se identifică beneficiarul transmisiunii).

Titlurile de credit la purtător se transmit prin simpla tradiţie materială a documentului.

Cambia este un titlu de credit la ordin, fiind reglementată prin Legea nr.58/1934, conformă cu Legea uniformă elaborată la Geneva în 1931.

Cambia este o varietate a titlurilor de credit. Titlurile de credit s-au născut din necesitatea, impusă de relaţiile comerciale, de a se crea o legătură indisolubilă între raportul juridic şi înscrisul constatator. Această necesitate nu putea fi satisfăcută de dreptul civil.

Terminologic, cambia îşi are originea în latinescul “cambium”, care era o varietate a contractului “permutatio”, desemnat pentru schimbul de bani contra bani, prin care anticii, având o monedă dată, doreau să o schimbe într-o alta monedă (ceea ce ar corespunde astazi sintagmei “schimb valutar”).

Cambia, ca instrument de plată şi ca titlu de credit, a avut de-a lungul secolelor un rol deosebit în dezvoltarea şi promovarea comerţului European şi mondial.

Întotdeauna cambia a avut o utilizare în sfere ce depaşeau adesea graniţele statale, de aici importanţa cunoaşterii normelor de folosirea a cambiei pe plan internaţional şi chiar reglementarea la acest nivel a raporturilor cambiale. Astfel Convenţia internaţională de la Geneva din 1930 a asigurat în interiorul ţărilor europene şi în relaţiile economice internaţionale un cadru comun de acte normative de mare utilitate în extinderea relaţiilor comerciale, în concordanţă cu tendinţele seculare larg utilizate în spaţiul European, şi nu numai.

Reintroducerea expresă a legislaţiei cambiei prin Ordonanţa Guvernamentală nr. 11 din 4 august 1993 şi apoi prin Legea 83 din 1994 nu este decât o reconfirmare a legislaţiei internaţionale a cambiei, care este abilitată astfel să joace un rol important în economia perioadei de tranziţie.

Cambia este un titlu de credit negociabil şi un instrument de plată, sub semnatură privată, care pune în legatură în procesul creării sale 3 persoane: trăgătorul (creditorul sau exportatorul, care emite titlul), trasul (debitorul sau importatorul, căruia ii este adresat ordinul de a plăti o anumită sumă) şi beneficiarul sau persoana terţă către care, ori la ordinul căreia, se face plata.

Din definiţie rezultă că trăgătorul are faţă de tras o creanţă, care se numeşte promisiunea sau acoperirea cambiei. De asemenea, beneficiarul are o creanţă de trăgător, aceasta numindu-se valoarea furnizată.

Atunci când beneficiarul este el însuşi debitor faţă de o terţă persoană şi doreşte să realizeze plata utilizând aceeaşi cambie, aceasta poate înscrie pe spatele cambiei o menţiune de a se plăti creditorului. Menţiunea poartă denumirea de gir sau andosare; cel care a înscris menţiunea este girant, iar noul beneficiar este giratar.