Operațiunile de creditare a băncilor comerciale și rambursarea lor

INTRODUCERE

În economia de piaţă rolul politicii creditare este departe de a fi neglijabil. Într-o economie în tranziţie, cu atât mai mult, acesta ar trebui să fie pe primul plan. Datorită instrumentelor de influenţare a indicatorilor cum sunt rata acordării creditelor, structura creditelor şi depozitelor, masa monetară, viteza de circulaţie a banilor, rata inflaţiei, politica creditară este, categoric una dintre cele mai importante pârghii ale statului. Dacă instituţiile autorizate să opereze cu aceste instrumente, de obicei banca centrală şi trezoreria, au capacitatea să le aplice eficient, se va simţi neapărat efectul stabilităţii şi dezvoltării continue.

Din punct de vedere al necesităţii politicii creditare se poate spus multe. Dar pe această temă discută de obicei băncile comerciale şi instituţiile financiare care nu aprobă politica dusă de Banca Naţională din mai multe considerente:

- impunerea utilizării tehnicilor legale de operare;

- ridicarea limitelor de eficienţă, prin micşorarea taxei rescontului;

- consolidarea concurenţei etc.

Dar, rămâne de menţionat, cel puţin după părerea mea, că Banca Naţională a Moldovei a făcut mult mai mult în scopul dezvoltării economiei republicii şi ieşirii din criză decât oricare altă structură publică.

În lucrarea de faţă s-a pus scopul de a evidenţia rolul creditului, pieţei monetare, politicii creditar-bancare în organizarea economiei, în exprimarea necesităţilor societăţii în continuă şi sensibilă mişcare şi, mai ales, în promovarea eficienţei economice. Să sperăm că acest scop a fost, cel puţin parţial, atins.

În Capitolul I, “Creditul şi funcţiile lui" se detaliază conceptele de credit, dobândă, scadenţă şi trăsăturile definitorii ale acestora. se încearcă o clasificare a formelor creditului şi se evidenţiază funcţiile şi riscurile creditării. Tot aici se face o analiză a funcţionării pieţei creditare în contextul influenţei acesteia asupra unor indicatori macroeconomici.

În Capitolul II, “ Problemele rambursării creditelor” se reuşeşte, cred, clasificarea creditelor din punct de vedere al rambursabilităţii şi analiza solvabilităţii debitorilor. Se detaliază riscurile de nerambursare privite din punct de vedere al băncilor comerciale şi modalităţi de acoperire a acestor riscuri

Capitolul III, “Aspectele sistemului creditar-bancar în Republica Moldova” se face o radiografie a stării pieţei creditare în economia naţională. Tot aici se face o sinteză între evoluţiile celor mai importanţi indicatori monetari în ultimii ani, reflectându-se problemele cu care se confruntă sistemul bancar naţional.

În ce priveşte conţinutul, se va face limitare la o foarte generală prezentare, fără riscul de a scăpa din vedere aspecte importante, de mare interes şi utilitate.

Baza informaţională a lucrării o constituie anuarele statistice ale Băncii Naţionale, ale guvernului (Departamentului Statistică), broşuri şi date contabile de la bănci, manuale şi date legislative.

CAPITOLUL I. CREDITUL ŞI FUNCŢIILE LUI

1.1. CONCEPT DE CREDIT, TRĂSĂTURILE LUI

Participarea în proporţie ridicată a creditului la finanţarea economiei, implicaţiile acestuia asupra creşterii economice şi echilibrului monetar explică interesul literaturii domeniului pentru conţinutul creditului şi definirea lui.

Definirea creditului - scria economistul italian Amedeo Gambino - rămâne într-adevăr o chestiune dintre cele mai controversate, iar belgianul Femand Baudhuin susţine că nu lipsesc definiţii ale creditului, şi că mai fiecare economist propune propria-i definiţie.

Sistematizând numeroasele opinii exprimate, putem structura trei concepţii privind elementul fundamental în definirea creditului: creditul ca încredere, creditul ca formă a relaţiilor de schimb şi creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire.

Creditul ca încredere. Unii economişti apreciază că ideea de încredere ar reprezenta principalul conţinut al creditului. Potrivit acestei concepţii, creditul este o categorie subiectivă, psihologică. Noţiunea de credit îşi are originea în latinescul credito (a avea încredere). Increderea este necesară în relaţiile de împrumut, după cum fară ea nici vănzarea de mărfuri cu plata amănată n-ar putea avea loc. Pentru ca relaţia de credit să se manifeste, creditorul trebuie să aibă încredere în calităţile morale ale debitorului, să fie convins de bonitatea sa, de capacitatea sa financiară de a face plata la scadenţă, de solvabilitatea acestuia.

Termenul de „credit" este utilizat nu numai în limba italiană, ci şi în alte limbi romanice, în limbi anglofone, germanice, chiar şi în limba rusă şi alte limbi slave. în limba cehă, de exemplu, se foloseşte termenul uver (de la adevăr, credinţă), care numeşte încrederea. încrederea este în opinia unor economişti conţinutul creditului, iar băncile sunt mijlocitoarele încrederii.

Să fie încrederea conţinutul creditul? Profesorul belgian Baudhuin este împotriva acestei interpretări. În lucrarea Creditul şi Banca, publicată în 1962, el prezintă încrederea doar ca o condiţie necesară pentru ca relaţia de credit să aibă loc.

Deşi presupune încredere, un climat de stabilitate economică, un aparat juridic perfecţionat, care să permită creditorilor să reintre în posesia sumelor împrumutate, creditul nu este o categorie subiectivă, psihologică şi nu poate fi redus la încrederea faţă de debitor.

Încă în anul 1932, profesorul Victor Slăvescu a relevat însemnătatea încrederii pentru desfaşurarea relaţiilor de credit. Fără acest suport moral, fără acest element atât de imponderabil şi totuşi atât de real - scria Victor Slăvescu în cursul său Monetă, credit, schimb - nu se poate concepe nici un moment existenţa creditului. Prefaţa acestei operaţiuni de credit are numele de încredere (p. 401-402). Totodată, reputatul profesor român invită să nu se confunde încrederea cu conţinutul economic al creditului, care are caracter obiectiv.