Optimizarea Structurii de Finanțare a Întreprinderii

INTRODUCERE

Viaţa economico-financiară a unei întreprinderi nu poate fi concepută în afara mediului în care funcţionează şi evoluează. Din acest mediu întreprinderea îşi colectează resursele şi tot în cadrul lui efectuează plăti, restituiri de fonduri etc.

În condiţiile economiei de piaţă, stabilirea modalităţilor de finanţare exercită un impact deosebit asupra activităţii agenţilor economici. Aproape în toate cazurile, întreprinderile nu se finanţează în totalitate din fonduri proprii, ele apelând concomitent şi la resurse externe. Prin urmare, selectarea mijloacelor de finanţare externă şi ponderea acestora în raport cu finanţarea internă reprezintă o decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii. În acest fel se decide asupra structurii financiare a întreprinderii şi se iau măsuri pentru asigurarea caracterului optim al acesteia.

Structura financiară a întreprinderii reprezintă ansamblul complex şi coordonat al diverselor surse de finanţare folosite de managerul financiar pentru acoperirea necesarului de finanţare .

În alte opinii se consideră că structura financiară exprimă raportul existent între finanţările pe termen scurt şi cele pe termen lung. La nivelul întreprinderii, structura financiară reflectă compoziţia capitalurilor acesteia sau totalitatea componentelor de capital. Din acest motiv structura financiară mai poartă numele de structura capitalurilor întreprinderii. În consecinţă, structura financiară sau structura capitalurilor întreprinderii este suma ponderilor de participare a acestor surse de finanţare la constituirea capitalurilor investite în întreprinderi.

Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a unor fonduri băneşti necesare desfăşurării unor activităţi ale întreprinderilor, organizaţiilor nepatrimoniale sau instituţiilor.

Finanţarea poate fi realizată fie apelând la surse interne (din interiorul firmei, instituţiei) fie accesând surse externe.

Sursele interne pot fi contribuţiile proprietarilor firmei, ale membrilor organizaţiei, bugetul propriu al intituţiei, sau rezultate execedentare ale activităţii firmei (rezerve, profit nedistribuit).

Sursele externe pot fi împărţite în trei categorii: majorarea capitalului social, credit sau finanţare nerambursabilă.

Sursele interne de finanţare aduc o serie de avantaje firmei printre care se numără:

- Menţinerea independenţei şi autonomiei financiare deoarece nu se crează obligaţii suplimentare cum ar fi dobânzi, comisioane, garanţii.

- Păstrarea capacitaţii firmei de a contracta credite.

- Constituie un mijloc sigur de acoperire a necesitaţilor financiare ale firmei.

Dezavantajul major pe care îl comportă finanţarea din surse interne este însă acela că proprietarii nu dispun de fonduri sau dispun de fonduri reduse pentru a învesti în alte activităţi mai profitabile decât activitatea din care a rezultat excedentul financiar.

Finanţarea externă se poate realiza în trei moduri: majorarea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni sau majorarea valorii nominale a acţiunii, împrumuturi care pot lua diverse forme şi finanţarea nerambursabilă.

Majorarea capitalului social prin aporturi în numerar, în natură sau emisiune de noi acţiuni cu plata în numerar. Această oportunitate de a obţine finanţare este utilizată de firmele care sunt cotate la bursă, ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă financiară, însă nu este accesibilă societăţilor comerciale nou înfiinţate sau care nu îndeplinesc condiţiile de a fi acceptate pe o piaţă reglementată.

Creditul este o denumire generică, respectiv o generalizare a diverselor operaţiuni care pot îmbrăca forma unui credit cum ar fi: creditul bancar, leasing-ul, emisiunea de obligaţiuni (sau credit obligatar), capital de risc.

Finanţarea nerambursabilă concretizată în subvenţii guvernamentale, programe de finanţare nerambursabilă publice sau private, este o metodă alternativă de finanţare prin care se asigura resursele necesare demarării unor proiecte de investiţii. Finanţările nerambursabile sunt destinate sprijinirii desfăşurării unor activităţi importante pentru anumite segmente ale societăţii sau pentru dezvoltarea de ansamblu a organismului economic şi social, din domenii pentru care, din cauza situaţiei conjuncturale, nu exista resurse financiare suficiente accesibile în mod curent (de exemplu, reabilitarea infrastructurii în regiuni sărace, recalificare profesională, sprijinirea dezvoltării sectorului ONG în calitate de partener al autorităţilor publice) sau din domenii în care exista în mod tradiţional o nevoie de resurse financiare mai mare decât disponibilităţile (de exemplu, activităţile cu caracter social, agricultura, etc.). Cele mai multe finanţări nerambursabile sun acordate României de Uniunea Europeană sau instituţii internaţionale.