Politicile monetare ale țărilor din centrul și estul Europei

Introducere

Este cunoscut faptul că la nivelul băncilor centrale, al mediului academic şi al publicului larg stabilitatea preţurilor este benefică, iar politicii monetare ar trebui să îi revină sarcina realizării acesteia. Acest lucru este valabil atât în cazul economiilor industrializate, cât şi în cel al economiilor emergente, deşi în cazul celor din urmă băncile centrale s-ar putea confrunta cu o sarcină mai dificilă, aceea de a răspunde şocurilor reale şi celor nominale. Asemenea şocuri ar putea fi generate de variaţiile neanticipate ale preţurilor alimentelor, energiei şi ale preţurilor administrate şi, nu în cele din urmă, de fluxurile masive de capital. Fără sprijinul altor politici economice, politica monetară ar putea întâmpina dificultăţi în asigurarea într-o manieră sustenabilă a unei inflaţii reduse. Altfel spus, este posibil ca stabilitatea preţurilor să fie realizată în detrimentul altor echilibre macroeconomice, ceea ce se poate dovedi în ultimă instanţă un proces autoreversibil.

Se ştie că economiile în tranziţie din Europa Centrală şi de Est s-au confruntat cu intrări masive de investiţii străine directe, atât independente de, cât şi asociate procesului de privatizare, precum şi cu investiţii de portofoliu stimulate de diferenţialul semnificativ de dobândă în comparaţie cu economiile avansate. Intrările masive de capital au creat o dilemă pentru autorităţile monetare. Pe de o parte, acestea stimulează dezvoltarea economiei, sprijinind astfel convergenţa reală. Pe de altă parte, datorită aceloraşi efecte asupra aprecierii cursului de schimb, intrările de capital pot eroda competitivitatea externă a economiei, amplificând astfel dezechilibrele externe, ceea ce conduce la deprecierea monedei şi, în cele din urmă, la o inflaţie mai mare.

Această lucrare îşi propune să examineze caracteristicile politicii monetare şi constrângerile cu care aceasta se confruntă în cazul economiilor emergente deschise de mici dimensiuni din Europa Centrală şi de Est şi evaluează rolul politicii monetare în cadrul mix-ului de politici.

Am structurat această lucrare pe trei capitole. Primul capitol abordează la modul general noţiunile teoretice de politică monetară, analizând obiectivele şi instrumentele acesteia. Al doilea capitol cuprinde prezentarea băncilor centrale cu istoricul şi atribuţiile lor. Ultimul capitol este un studiu de caz focalizat asupra politicilor monetare a patru ţări din centrul şi estul Europei

CAPITOLUL I

POLITICA MONETARĂ. OBIECTIVE, INSTRUMENTE, CANALE DE DISTRIBUŢIE

1.1 Istoria politicii monetare

Evoluţia sistemului monetar şi evoluţia gândirii economice au determinat evoluţia politicii monetare. Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare s-a redus la luarea deciziilor de batere a monedei metalice şi de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influenţată de ideea menţinerii parităţii bancnotelor în raport cu metalul preţios şi în raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menţinerea etalonului aur.

Împreună cu conştientizarea ciclicităţii în activitatea economică (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) s-a modificat şi obiectivul politicii monetare, incluzând şi supravegherea stabilităţii sistemului financiar. Crizele şi panicile bancare au impus băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultimă instanţă” şi au demonstrat rolul ratei dobânzii în stimularea creditului bancar.

În anii 1980, mulţi economişti au început să creadă că independenţa unei bănci centrale faţă de restul guvernului executiv este cea mai bună soluţie pentru a asigura o politică monetară optimă şi acele bănci centrale care nu aveau independenţa au început să şi-o câştige. Această măsură a fost luată pentru a evita manipularea făţişă a instrumentelor de politici monetare care avea ca scop influenţarea obiectivelor politice, cum ar fi re-alegerea guvernului de la putere.

Independenţa ar însemna că membrii comitetului conducător de politici monetare au termeni mai lungi dar stricţi. Evident, această independenţă este oarecum limitată.

În anii 1990, băncile centrale au început să adopte formal, obiective de inflaţie publică cu scopul de a face rezultatele, dacă nu chiar procesul, politicii monetare mai transparente. Cu alte cuvinte, o bancă centrală poate avea o raţă a inflaţiei ţintă de 2% pentru un an specificat şi dacă rata inflaţiei din acel an se dovedeşte a fi 5% în loc de 2% bancă centrală va trebui să ofere o explicaţie.

1.2 Obiectivele politicii monetare

Politica monetară este procesul prin care autoritatea monetară a unei ţări controlează şi influenţează indicatorii economico-monetari, cu scopul de realiza obiectivele generale ale politicii economice şi de a promova creşterea şi stabilitatea economică. Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preţurilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne şi externe a monedei. Piaţa monetară este o piaţă a circulaţiei capitalurilor pe termen scurt sub formă bănească.