Riscul Creditării Bancare

INTRODUCERE

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.

Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:

- riscul de nerambursare;

- riscul lipsei de lichiditate;

- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;

- riscul de capital;

- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe (riscul valutar şi riscul de ţară).

Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluţia economică generală, fie de structura generală a băncii.

Se cunoaşte faptul că performanţa bancară are două dimensiuni: rentabilitate şi risc, iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilităţii băncii, minimizarea expunerii la risc şi încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.

Cunoaşterea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important pentru fiecare bancă, dar în condiţiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoaşterea, evitarea şi prevenirea lor este de o deosebită relevanţă la nivel naţional.

În contextul relaţiei risc-profitabilitate lucrarea de faţă îşi propune să definescă şi să descopere faţetele unui mecanism eficient de gestionare a riscului de credit.

Particularizările tehnicilor utilizate în prezent în cadrul sistemului bancar românesc pentru gestionarea riscului de credit sunt exemplificate pe modelul Băncii Citibank, instituţie bancară cu un renume de soliditate şi experienţă în domeniul creditării.

Lucrarea de faţă este structurată pe trei capitole.

Capitolul 1, intitulat „Riscul de creditare în contextul riscrurilor bancare” ,am realizat prezentarea a riscurilor în general, dupa care am prezentat riscurile bancare (definiţie , clasificări) urmată de o prezentare detaliată a riscului de credit.

Cel de-al doilea capitol „Evaluarea riscului de creditare pe exemplul Băncii Citibank ”, am prezentat metodologiile prin care se realizează controlul şi analiza bonităţii clientilor şi anume: metodologia bilanţului restructurat, metodologia contului de profit şi pierdere, metodologia fluxului de fonduri, metodologia credit-scoring, metodologiei de rating.

În cel de-al treilea capitol „Analiza şi influenţa activităţii de creditare pe exemplul Băncii Citibank” am realizat o analiza fragmentată a documentelor depuse de S.C.FIBEC TRANS S.A. în vederea obţinerii unui credit,o analiză internă,o analiză atât a aspectelor nefinanciare, cât şi a celor financiare, ce reprezintă un instrument important în decizia de creditare.

Lucrarea de licenţa se încheie cu concluziile şi propunerile pe care mi le-am exprimat în urma anlizei realizate şi a legislaţiei în vigoare existente în România.

CAPITOLUL 1

RISCUL DE CREDITARE ÎN CONTEXTUL RISCURILOR BANCARE

1.1. Riscul - abordare generală

Progresul societăţilor contemporane a fost posibil datorită utilizării unor modele economice în care riscul şi incertitudinea erau utilizate într-o mai mare măsura decât în economiile centralizate

Există în literatura de specialitate definiţii diferite ale riscului, în funcţie de punctul de vedere din care se face analiza riscului.

Conform definiţiei lingvistice, riscul reprezintă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect. În acest context, prin expunere la risc se înţelege valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau le-ar putea suporta instituţia financiară în cauză. Etimologic, termenul provine din latinescul resecare, care înseamnă ruptură într-un echilibru.