Riscurile Bancare și Modalități de Gestionare

Introducere

În ultimele două decenii ale secolului XX, studiul băncilor şi activităţii bancare a constituit, pentru cercetători, unul dintre cele mai fascinante domenii de exploatare. Acestui sector i-au fost dedicate numeroase lucrări cu caracter fundamental sau aplicativ. La acestea se adaugă si prezenta lucrare, care încearcă să pună în evidenţă aspectele metodologice şi practice privind managementul riscurilor şi performanţelor bancare.

Lucrarea de faţă abordează problematica complexă a riscului specific mediului economic actual, în conceptul dinamic şi diversificat al mecanismelor economice de pe piaţă. tratând riscul ca pe o asumare conştientă şi calculată a realităţii. Este adevărat că cine nu riscă nu câştigă, dar tot atât de adevărat este că asumarea superficială sau parţială a riscului nu înseamnă întotdeauna garanţia câştigului aşteptat.

Intrând în profunzimea riscului economic, lucrarea de faţă este dedicată riscului bancar, risc care însoţeşte ca o umbră dezvoltarea şi prosperitatea băncilor de pretutindeni, aceste uzine financiare cu rol esenţial în funcţionarea organismului economic. Trebuie precizat, însă, că în studiul riscului bancar există o „barieră ştiinţifică” generată de confidenţialitatea inerentă acestui tip de analiză. De aceea, intenţia de a acoperi toată sfera de cuprindere a riscului bancar s-ar afla în contradicţie cu realitatea.

Primul capitol cuprinde o scurtă prezentare a sectorului bancar românesc.

Al doilea capitol al lucrării este dedicat prezentării conţinutului riscurilor bancare precum şi o clasificare a acestora.

În cel de-al treilea capitol al lucrării mele am surprins modalităţile de gestionare a principalelor riscuri bancare.

Stadiul actual al dezvoltării pieţelor financiare şi a sistemului financiar, precum şi evoluţiile mediului în care acestea operează au impus abordarea dintr-o altă perspectivă a problematicii riscurilor economice, în general, şi a celor bancare, în special. Dacă până în anii ’70, riscurile bancare se rezumau doar la riscul de creditare în relaţiile băncii cu clienţii şi în cadrul sistemului de plăţi, pe măsură ce instabilitatea a devenit trăsătură dominantă a mediului economic, băncile se confruntă cu noi riscuri.

Pentru a putea face faţă noilor provocări se impune identificarea riscurilor şi a cauzelor ce le determină şi le influenţează, elaborarea procedurilor, tehnicilor şi instrumentelor de măsurare, neprevăzute.

Riscurile bancare trebuie privite global, analizate dintr-o perspectivă sistemică, evidenţiindu-se interdependenţele dintre ele, ştiindu-se că producerea unuia poate genera în lanţ alte riscuri. Indiferent de tipul instituţiilor bancare – bănci regionale, locale, universale, de investiţii sau de retail – toate şi-au ajustat comportamentul ca actori pe piaţa financiar-bancară, în funcţie de evoluţia sistemului bancar marcat de fenomenul globalizării, intensificarea concurenţei, liberalizarea pieţelor financiare, apariţia inovaţiilor financiare.

Un concept relativ nou în literatura de specialitate şi în practica bancară o constituie analiza bazată pe risc a băncilor, care presupune o permanentă revizuire analitică a activităţii băncii, asigurându-se menţinerea stabilităţii şi încrederii în sistemul financiar. Această abordare presupune extinderea instrumentelor cu care operează analiza bancară tradiţională, acestea fiind puncte de plecare pentru anticiparea riscurilor şi realizarea simulaţiilor, modificarea acestora în timp oferind o imagine dinamică a performanţelor băncii. Pe de altă parte, indicatorii financiari (referitori la structura bilanţului, profitabilitate, riscul de piaţă şi riscul de credit, lichiditate sau poziţiile valutare) fac obiectul supravegherii bancare, fiecare bancă având obligaţia de a calcula, raporta şi monitoriza nivelurile acestora.

Succesul managementului riscului depinde şi de capacitatea băncii de a anticipa pierderile potenţiale, politica rezervelor, transferul pierderilor, precum şi de gradul de integrare al acestuia în sistemul global de management al băncii.

Managementul riscului este parte integrantă a strategiei băncii, acesta răspunzând vulnerabilităţii şi complexităţii mediului în care banca operează. Se acceptă faptul că riscul este o componentă esenţială a profilului băncii şi, în consecinţă, evoluţia ulterioară a strategiei bancare va fi atinsă dacă profilul risc actual şi de perspectivă sunt neglijate. Deoarece unul dintre obiectivele principale ale unei bănci,îl reprezintă asigurarea eficienţei activităţii bancare,în ultimul capitolul, am analizat gestiunea riscurilor bancare în cadrul Raiffeisen Bank.

Capitolul 1. Organizarea şi funcţionarea sectorului bancar românesc.

Băncile, persoane juridice române, pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României. Ele se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acţiuni, în baza aprobării Băncii Naţionale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile societăţilor comerciale.

Băncile, persoane juridice române, vor avea sediul social şi, după caz, sediul real, reprezentând locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, pe teritoriul României.

Organizarea şi conducerea băncilor se stabilesc prin actele constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislaţia comercială şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

În toate actele sale oficiale banca trebuie să se identifice în mod clar printr-un minimum de date: firma sub care este înmatriculată în registrul comerţului, capitalul social, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerţului, numărul şi data înmatriculării în registrul bancar.

Banca este angajată prin semnătura a cel puţin 2 conducători, având competenţele stabilite prin actul constitutiv, sau a cel puţin 2 salariaţi ai băncii, împuterniciţi de conducerea acesteia.

a) semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat emis de un furnizor de servicii de certificare calificată, în conformitate cu prevederile legale privind semnătura electronică;

b) orice altă tehnică echivalentă de garantare a autenticităţii semnăturii, aprobată de Banca Naţională a României.

Fiecare bancă va avea un regulament propriu de funcţionare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel puţin:

a) structura organizatorică a băncii;

b) atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea;

c) atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale băncii;