Sistem informatic privind evidența depozitelor bancare

CAPITOLUL 1.

DEPOZITE BANCARE – Concepte,clasificaţii, trăsături

„Competiţia funcţionează cel mai bine atunci când competitorilor le sunt clare costurile... şi costurile băncilor sunt inevitabil legate de un cost care este extraordinar de neclar,incert, şi greu de estimat. Acest cost este riscul pierderii în patrimoniu în special dacă acest patrimoniu trebuie convertit în bani gheaţă. “

Frederic Solomon

Comerţul cu bani a apărut cu mult înaintea băncilor. Încă din evul mediu, din rândurile negustorilor, zarafii s-au separat ca pătură socială şi se ocupau cu comerţul de monede locale şi monede străine. În mâinile zarafilor, se concentrau disponibilităţile monetare ale negustorilor, evitându-se astfel riscul de păstrare a valorilor. După un timp, din sumele păstrate, zarafii au început să acorde credite. O parte însemnată dintre zafiri, odată cu dezvoltarea societăţii, s-au transformat treptat în bancheri.

Primele bănci au apărut prin secolul al XVI-lea la Venetia,Genova şi Milano. Băncile au luat o mai mare dezvoltare pe măsura extinderii relaţiilor de producţie, contribuind la eliberarea creditului de condiţiile înrobitoare ale cămătariei.

Circulaţia capitalului de împrumut era înfăptuită, în principal prin intermediul unor organizaţii de credit, adică prin bănci. În aceste condiţii, s-a ajuns la o creştere a activităţii bancare, care s-a generalizat pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. În a doua jumătate a secolului nostru serviciile bancare s-au diversificat, pe de o parte, prin angajarea în unele operaţiuni altădată aflate în sarcina unor bănci specializate şi prin prestarea unor servicii aflate în zone de graniţă cu alţi operatori financiari. Băncile reprezintă întreprinderi particulare, societăţi în nume colectiv, societăţi anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din economie şi le pun la dizpoziţia agenţilor economici, inclusiv statului sub formă de credite.

Justificarea băncilor rezidă in primul rând, în necesitatea ca activitatea economică să fie alimentată cu fonduri (capitaluri), în al doilea rând, relaţia de ansamblu a acestor capitaluri se soldează cu importante sume temporar libere care trebuie integrate în economie şi deci, orientate în scopuri precise ale proceselor economice; totodată, datorită managementului pe care-l practică aceste bănci – ele fiind instituţii cu grad ridicat de specializare în operaţiuni monetare dintre cele mai diverse – reuşesc să stăpânească anumite tehnici, să creeze o întreagă psihologie şi atitudine în relaţiile dintre posesorii de capitaluri (creditorii) şi beneficiarii acestuia (debitorii).

Băncile ca instituţii specializate, se ocupă de organizarea şi realizarea împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar scopul final, obţinerea profitului bancar. Activitatea bancară poate fi definită ca fiind ansamblul de operaţii cu privire la atragerea de fonduri disponibile de la public, în conturi cu numerar sau titluri negociabile plătibile la vedere sau la termen, în vederea păstrării şi funcţionării lor, iar pe de altă parte acordă credite solicitanţilor .

Activitatea bancară pune în evidenţă atât avantajele de ordin tehnic cât şi economic, întrucât asigură păstrarea sumelor proprietate a deponenţilor, efectuarea rapidă a plăţilor şi, nu în ultimul rând, capacitatea de a deţine informaţii şi de a ţine evidenţe certe.

Băncile joacă şi rolul de consilier financiar al agenţilor economici în căutare de resurse de finanţare şi de mijloace de investire a resurselor. Deci tradiţional băncile şi-au desfăşurat activitatea în trei sfere principale: atragerea de depozite, acordarea de credite şi operarea transferurilor monetare.

Rolul băncilor nu se rezumă însă doar la aceste activităţi. Activitatea bancară se întrepătrunde cu activitatea economică, penetrând în mecanismul complex al acesteia, având totodată, rolul de a servi procesul decizional şi luarea măsurilor în legătură cu politica monetar-financiară a statului.

1.1. CONTRACTUL DE DEPOZIT– DEFINIŢIE, VARIETĂŢILE CONTRACTULUI

a) Definiţie

Contractul de depozit este convenţia încheiată între bancă şi clientul acesteia pentru constituirea unui depozit bancar şi efectuarea operaţiunilor cu disponibilul acestui cont în sensul majorării sau diminuării depozitului iniţial, banca având dreptul de a dispune de aceste fonduri în propriul său interes dar şi obligaţia de a le restitui la cererea deponentului sau de a executa ordinele acestuia date prin cec, prin virament sau prin card bancar cu privire la transferul fondurilor în favoarea altor persoane. Banii din cont sunt disponibilităţi băneşti aflate în conturile deschise la bănci de câtre agenţii economici nebancari şi care sunt transmişi de la un titular de cont la altul cu ajutorul instrumentelor de plată.

Disponibilităţile sunt considerate bani veritabili deoarece titularul unui cont îşi poate achita cu ajutorul lor mărfurile cumpărate si celalalte datorii. Ele pot fi utilizate la vedere îndeplinind funcţiile banilor efectiv, putănd fi utilizate fără preaviz. În prezent, în practică ,banii din cont au din punct de vedere cantitativ un rol mai important decât bani efectivi, deoarece majoritatea tranzacţiilor sunt lichidate cu ajutorul cecurilor. Monede de cont în sens restrâns sunt reprezentate de soldurile creditoare ale conturilor deschise în bănciile comerciale pe numele agenţilor economici nebancari (întreprinderi, instituţii, populaţie).

Încheierea contractelor de depozit este monopolul băncilor şi al Casei de Economii şi Consemnaţiuni, singurele instituţii care au capacitatea juridică de a primi spre păstrare fonduri băneşti aparţinând publicului, având totodată posibilitatea de a le utiliza pentru propriul interes, dar cu obligaţia de a le restitui la cerere (la vedere) sau la termenul convenit. Banca devine proprietara fondurilor, care sunt bunuri fungibile sau consumptibile şi totodată ea suportă riscul pieirii sau degradării fortuite. La cerere sau la termen ea restituie nu aceiaşi bani nici aceeaşi valoare, ci aceiaşi sumă , indiferent de fluctuaţile puterii de cumpărare a banilor depuşi şi chiar dacă în perioada executârii contractului banca a utilizat aceşti bani şi a realizat profit.

Deseori nici nu se restituie numerar ci se predau carnete de cecuri sau se operează viramente, tot aşa cum uneori nu se depune numerar ci contul se alimentează prin virament sau pe baza scontării de câtre bancă a unui efect de comerţ. Depozitele băneşti pot fi purtătoare de dobândă dar aceasta nu este o obligaţie a bănci. În practică însă nici o bancă nu va uza de această posibilitate ci va acorda dobânzi pentru atragerea depunătorilor care privesc aceste depozite atât ca instrumente de economisire, păstrare şi prevedere cât şi ca mijloc de fructificare şi sursă de credit.

Datorită încasării dobânzi, contractul de depozit are sub aspect economic aparenţa unui împrumut acordat băncii, mai ales în cazul depozitului pe termen.

Obiectul contractului îl constituie efectuarea operaţiunilor de depozite la vedere şi la termen, în cont, cu numerar şi cu titluri constând în atragerea resurselor băneşti de la persoanele juridice şi fizice, în vederea păstrării şi fructificării lor. Restituirea de câtre bancă a depozitului poate fi refuzată prin opunerea compensaţiei legale cu o creanţă a băncii faţă clientul deponent.

b). Varietăţile contractului

Forma de bază a contractului de depozit de fonduri în bancă este depozitul la vedere care implică obligaţia băncii de a restitui fondurile în orice moment, la cererea depunătorului. Această varietate a contractului exclude total ideea de împrumut acordat de client băncii.

Depozitul pe termen, cu durata normală între o lună si 12 luni, se aseamănă cu un împrumut cu dobânda acordat băncii. Dobânda acordată de bancă variază în raport cu durata obligatorie a depozitului. În practica engleză distincţia este mai netă între depozitele la vedere (current accounts) şi cele la termen (deposit accounts). Depozitele bancare pot fi reprezentate şi prin certificate de depozit, care sunt titluri negociabile.

Pentru a face faţă concurenţei caselor de economii ca şi pentru a orienta câtre anumite forme de plasament economiile persoanelor fizice, băncile au introdus sistemul de depozit de economii, care cunoaşte o mare varietate de forme: librete de economii, economii pentru locuinţă, economii pentru plasament industrial.

Libretele de economii, oferă un serviciu de caserie restrâns, care nu permite şi eliberarea de cecuri ci doar retragerea de numerar sau efectuarea de viramente din sau în alt cont aparţinând aceluiaşi titular. Operaţiunile sunt înscrise în libretul eliberat titularului.

Depozitele de economii pentru constituirea sau cumpărarea unei lucuinţe se bazează pe acelaşi mecanism ca şi creditele accesibile după un termen. O perioadă de economisire în depozit bancar este urmată de acordarea unui credit a cărui sursă îl constituie tocmai depozitele de economii.

Un alt contract specific de depozit este depozitul de titluri. Contractul de depozit de titluri este convenţia încheiată între bancă şi clientul său care se obligă să le păstreze şi să le restituie la cererea depunătorului.