Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar

Licență
9/10 (1 vot)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 100 în total
Cuvinte : 28860
Mărime: 112.67KB (arhivat)
Cost: 10 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Simion Gabriel

Extras din document

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

1.1. CONCEPTUL GENERAL AL CONTROLULUI ÎN ECONOMIA DE PIAŢA

Economia de piaţă, în esenţa sa este o economie mixtă, mai mult sau mai puţin liberă, ce evoluează într-un cadru legal stabilit de către stat, acesta exercitând o intervenţie indirectă şi globală (inclusiv prin intermediul controlului) asupra economiei de piaţă, supraveghindu-i funcţionarea şi tratându-i greşelile. Economia de piaţă funcţionează numai prin respectarea şi aplicarea legilor specifice acesteia, legi care sunt determinate de: jocul preţurilor, profit, presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului. Respectarea acestor legi presupune un control permanent sistematic şi bine organizat în toate compartimentele vieţii sociale.

În societatea contemporană, economia de piaţă, ca formă de organizare a vieţii economice, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principalele principii de prioritate în organizarea producţiei şi realizarea bunurilor, are ca factor principal aspectul economic – firma. Agentul economic are libertatea de decizie şi de mişcare ,chiar în condiţiile unor restricţii obiective de natură materială umană, financiară, socială, informaţională , legislativă sau ca urmare a unor intervenţii a autorităţilor publice. În acelaşi timp controlul furnizează agenţilor economici informaţiile necesare fundamentării deciziilor, fiind un atribut esenţial al activităţii manageriale la nivelul diferitelor structuri organizatorice din economie. Deoarece calitatea deciziilor şi activitatea de conducere depind în general de succesul sau insuccesul unui agent economic aflat într-un mediu concurenţial, se apreciază că controlul financiar poate asigura în mare măsură realizarea scopului propus.

Firma, ca agent economic urmăreşte, în principal, obţinere de profit dar şi supravieţuirea, dezvoltarea şi chiar paternitatea firmei; obiective ce decurg din scopurile financiare-echilibru rentabilitate şi creştere. Aceste activităţi ale firmei se desfăşoară într-un mediu social specific ce cuprinde: salariaţi, furnizori, creditori, clienţi, sistemul bancar, instituţiile financiare ş.a. şi care la rândul lor sunt cuprinse într-un mediu social general al economiei de piaţă constituit din: cadrul economic, cadrul juridic, influenţele guvernamentale, influenţele internaţionale, factorii demografici, factorii social-culturali etc.

Într-o economie de piaţă orice agent economic doreşte să realizeze profit. Astfel, agenţii economici sunt supuşi unui examen al pieţii, având la bază raportul cerere - ofertă, care operează în funcţie de criteriul eficienţii, al concordanţei activităţii economice cu nevoile reale ale consumatorilor. În aceste condiţii pentru ca agenţii economici să realizeze profit, trebuie să dispună de o bună capacitate de adaptare la cerinţele şi legile pieţii, ale concurenţei loiale.

O condiţie esenţială a obţinerii de profit este informaţia operativă şi reală a ageţilor economici cu privire la patrimoniu, activitatea economică şi comercială desfăşurată şi rezultatele obţinute – profit sau pierdere.

Cunoaşterea situaţiei patrimonului, a capacităţii acestuia de a genera profit este asigurată cu ajutorul atât al contabilităţii reale, operative şi ştiinţific organizate cât şi cu ajutorul controlului financiar organizat şi exercitat în mod competent. Cunoaşterea este necesară atât pentru conducerea agenţilor economici şi a personalului acestuia cât şi pentru a asigura un grad ridicat de încrederedin partea terţilor agenţilor economici.

Asigurarea corectitudinii, realitaţii şi exactităţii acestor informaţii constituie o problemă funamentală de mare răspundere a controlului financiar- contabil.

Controlul nu contribuie la sesizarea aspectelor negative în momentul în care acestea se manifestă, ci este bazat în primul rând pe previziunea desfăşurării activităţii, posibilităţii apariţiei deficienţelor şi anomaliilor.

Preview document

Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 1
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 2
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 3
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 4
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 5
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 6
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 7
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 8
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 9
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 10
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 11
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 12
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 13
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 14
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 15
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 16
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 17
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 18
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 19
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 20
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 21
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 22
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 23
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 24
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 25
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 26
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 27
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 28
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 29
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 30
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 31
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 32
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 33
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 34
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 35
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 36
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 37
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 38
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 39
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 40
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 41
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 42
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 43
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 44
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 45
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 46
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 47
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 48
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 49
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 50
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 51
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 52
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 53
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 54
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 55
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 56
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 57
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 58
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 59
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 60
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 61
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 62
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 63
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 64
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 65
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 66
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 67
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 68
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 69
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 70
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 71
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 72
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 73
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 74
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 75
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 76
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 77
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 78
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 79
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 80
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 81
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 82
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 83
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 84
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 85
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 86
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 87
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 88
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 89
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 90
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 91
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 92
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 93
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 94
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 95
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 96
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 97
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 98
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 99
Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar - Pagina 100

Conținut arhivă zip

  • Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar.doc

Te-ar putea interesa și

Controlul de Gestiune și Controlul Gestionar

INTRODUCERE Trǎim î ntr-o lume a resurselor limitate. În faţa unei asemenea situaţii, societatea mileniului trei nu are decât o singură soluţie:...

Controlul Financiar Propriu - Formă a Controlului Efectuat în Cadrul Instituțiilor Publice

INTRODUCERE În conditiile economiei libere, piata constituie locul si modalitatea prin care se dovedeste, se verifica si se realizeaza profitul...

Organizarea și exercitarea controlului financiar propriu al unui agent economic

1.1. CONTROLUL- FUNCŢIE DE EFICIENŢĂ A CONDUCERII Noua legislaţie privind economia de piaţă în România a generat diverse forme de agenţi economici...

Controlului Financiar Privind Cheltuielile si Veniturile unui Agent Economic – SNP Petrom Bucuresti, Sucursala Peco Braila

Capitolul 1 - CONTROLUL FUNC|IE EFICENT~ A CONDUCERII 1.1 Necesitatea controlului agenţilor economici în cadrul economiei de piaţă...

Controlul Financiar Preventiv - Principii și Reguli, Organizare și Exercitare

CAPITOLUL I CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR 1.1. CONTROLUL- FUNCŢIE DE EFICIENŢĂ A CONDUCERII Noua legislatie privind economia de piata în...

Metodologie și Informație privind Auditul Public

CAPITOLUL I Cadrul conceptual al auditului ca sistem şi proces, profesiune şi funcţie de asigurare şi certificare a calităţii practicilor prin...

Organisme de reglementare în domeniul controlului financiar

INTRODUCERE Pe cât de veche în istoria civilizatiei, pe atât de necesară, activitatea de control, la origine, ține de suspiciunea omenească față...

Sistemul de Informare și Metodologia de Exercitare a Controlului Financiar

Cap. 1. SURSELE DE INFORMAȚII PENTRU CONTROLUL FINANCIAR Conducerea presupune un sistem de comunicații care să asigure transmiterea clară,...

Ai nevoie de altceva?