Sistemul Metodologic de Exercitare a Controlului Financiar

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

1.1. CONCEPTUL GENERAL AL CONTROLULUI ÎN ECONOMIA DE PIAŢA

Economia de piaţă, în esenţa sa este o economie mixtă, mai mult sau mai puţin liberă, ce evoluează într-un cadru legal stabilit de către stat, acesta exercitând o intervenţie indirectă şi globală (inclusiv prin intermediul controlului) asupra economiei de piaţă, supraveghindu-i funcţionarea şi tratându-i greşelile. Economia de piaţă funcţionează numai prin respectarea şi aplicarea legilor specifice acesteia, legi care sunt determinate de: jocul preţurilor, profit, presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului. Respectarea acestor legi presupune un control permanent sistematic şi bine organizat în toate compartimentele vieţii sociale.

În societatea contemporană, economia de piaţă, ca formă de organizare a vieţii economice, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principalele principii de prioritate în organizarea producţiei şi realizarea bunurilor, are ca factor principal aspectul economic – firma. Agentul economic are libertatea de decizie şi de mişcare ,chiar în condiţiile unor restricţii obiective de natură materială umană, financiară, socială, informaţională , legislativă sau ca urmare a unor intervenţii a autorităţilor publice. În acelaşi timp controlul furnizează agenţilor economici informaţiile necesare fundamentării deciziilor, fiind un atribut esenţial al activităţii manageriale la nivelul diferitelor structuri organizatorice din economie. Deoarece calitatea deciziilor şi activitatea de conducere depind în general de succesul sau insuccesul unui agent economic aflat într-un mediu concurenţial, se apreciază că controlul financiar poate asigura în mare măsură realizarea scopului propus.

Firma, ca agent economic urmăreşte, în principal, obţinere de profit dar şi supravieţuirea, dezvoltarea şi chiar paternitatea firmei; obiective ce decurg din scopurile financiare-echilibru rentabilitate şi creştere. Aceste activităţi ale firmei se desfăşoară într-un mediu social specific ce cuprinde: salariaţi, furnizori, creditori, clienţi, sistemul bancar, instituţiile financiare ş.a. şi care la rândul lor sunt cuprinse într-un mediu social general al economiei de piaţă constituit din: cadrul economic, cadrul juridic, influenţele guvernamentale, influenţele internaţionale, factorii demografici, factorii social-culturali etc.

Într-o economie de piaţă orice agent economic doreşte să realizeze profit. Astfel, agenţii economici sunt supuşi unui examen al pieţii, având la bază raportul cerere - ofertă, care operează în funcţie de criteriul eficienţii, al concordanţei activităţii economice cu nevoile reale ale consumatorilor. În aceste condiţii pentru ca agenţii economici să realizeze profit, trebuie să dispună de o bună capacitate de adaptare la cerinţele şi legile pieţii, ale concurenţei loiale.

O condiţie esenţială a obţinerii de profit este informaţia operativă şi reală a ageţilor economici cu privire la patrimoniu, activitatea economică şi comercială desfăşurată şi rezultatele obţinute – profit sau pierdere.

Cunoaşterea situaţiei patrimonului, a capacităţii acestuia de a genera profit este asigurată cu ajutorul atât al contabilităţii reale, operative şi ştiinţific organizate cât şi cu ajutorul controlului financiar organizat şi exercitat în mod competent. Cunoaşterea este necesară atât pentru conducerea agenţilor economici şi a personalului acestuia cât şi pentru a asigura un grad ridicat de încrederedin partea terţilor agenţilor economici.

Asigurarea corectitudinii, realitaţii şi exactităţii acestor informaţii constituie o problemă funamentală de mare răspundere a controlului financiar- contabil.

Controlul nu contribuie la sesizarea aspectelor negative în momentul în care acestea se manifestă, ci este bazat în primul rând pe previziunea desfăşurării activităţii, posibilităţii apariţiei deficienţelor şi anomaliilor.