Cuprins
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL 1 5
ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA 5
1.1. Evoluţia sistemului bancar românesc 5
1.2. Înfiinţarea Băncii Comerciale Române S.A 10
1.3. Grupul B.C.R. S.A – membră a ERSTE GROUP 13
CAPITOLUL 2 16
COMPONENTELE SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE 16
2.1. Necesitatea şi structura lucrărilor de sinteză contabilă 16
2.2. Prezentarea situaţiilor financiare anuale 17
2.2.1. Bilanţul 17
2.2.2. Contul de profit şi pierdere 21
2.2.3. Situaţia modificărilor capitalului propriu 23
2.2.4. Notele explicative 24
2.2.5. Politici contabile 25
2.2.6. Raportul administratorilor 26
2.3. Aprobarea, depunerea şi publicarea situaţiilor financiare anuale 26
CAPITOLUL 3 28
PERFORMANŢA FINANCIARĂ BANCARĂ LA B.C.R 28
3.1. Indicatorii de analiză a performanţei financiar-bancare 28
3.2. Sistemul ,,CAAMPL” de gestiune financiară în bănci 31
3.2.1. Adecvarea capitalului (C) 33
3.2.2. Calitatea activelor (A) 34
3.2.3. Calitatea acţionariatului (A) 34
3.2.4. Capacitatea şi performanţele managementului (M) 35
3.2.5. Calitatea şi cantitatea veniturilor (P) 36
3.2.6. Lichiditatea şi administrarea resurselor şi plasament (L) 36
CAPITOLUL 4 39
STUDIU DE CAZ 39
ANALIZA PERFORMANŢELOR FINANCIARE LA BCR PE ANII 2007-2011 39
CONCLUZII ŞI PROPUNERI 54
ANEXE 56
BIBLIOGRAFIE 59
Extras din document
INTRODUCERE
Obiectivul fiecărei bănci este optimizarea contribuţiei operaţiunilor pe care le desfăşoară şi controlul permanent al costurilor pentru a obţine un nivel programat al profitabilităţii.
Mediul economic, cel monetar, cel financiar, bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. Această caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operaţiune financiar - bancară pe piaţa internă si internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc independenţi.
Activitatea bancară privită ca o activitate organizată în scopul obţinerii de profit nu se poate delimita de existenţa unor factori de risc.
Gestiunea riscurilor vizează intensificarea activităţii de prevenire a pierderilor şi încercările de a face din risc, ca mărime abstractă, intangibilă, un element ce poate fi cuantificat.
Până la începutul anilor 80’ comunitatea financiar – bancară privea unilateral problema riscului numai din punct de vedere al creditului. Gestionarea riscurilor bancare se reducea la riscul de creditare, acest lucru fiind posibil datorită stabilităţii relative a sistemului financiar.
Acest mecanism controla fluctuaţiile cursurilor valutare, iar ratele dobânzilor nu variau prea mult tocmai datorită politicilor monetare duse de băncile centrale în conformitate cu interesele imediate ale statelor debitoare.
Reglementările monetar – valutare, practicile anticoncurenţiale de tip cartel şi nu în ultimul rând inerţia deponenţilor, limitau în acea perioadă concurenţa pe piaţa depozitelor bancare generând o relativă stabilitate a ratelor dobânzilor.
Mediul concurenţial a fost şi el supus unor schimbări datorită în special suprimării controlului asupra transferurilor internaţionale de capital şi modificării ale structurii costurilor bancare.
Băncile comerciale sunt entităţi economice cu scop lucrativ, ele fiind axate pe comerţul cu bani precum şi prestarea de servicii bancare corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, cererii clienţilor lor în concordanţă cu standardele interne şi internaţionale specifice domeniului.
În prezent obiectivul managementului financiar în domeniul bancar îl constituie maximizarea valorii unei instituţii de credit, determinate în funcţie de profitabilitatea atinsă şi nivelul de risc asumat.
Având în vedere ca în mediul bancar riscul este inerent şi inevitabil, sarcina principală a managementului financiar este aceea de a gestiona riscul în ansamblu, în aşa fel încât diferitele tipuri de risc ce se pot ivi pe parcursul desfăşurării activităţii să fie menţinute în limite acceptabile, iar profitabilitatea să atingă nivelul dorit.
Problema gestionării riscului în activitatea bancară, ca urmare a experienţei acumulate în ultimele decenii în acest domeniu, a devenit o preocupare majoră a autorităţilor de supraveghere prudenţială bancară.
Rolul major al autorităţii de supraveghere este acela de a preveni riscul sistemic prin promovarea unei supravegheri prudenţiale bancare eficiente care să asigure realizarea stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar.
Alegerea lucrării ,,Situaţiile financiare anuale în B.C.R. S.A.” vizează interesul faţă de aspectele financiare ale băncii, a lucrărilor de sinteză contabilă, a indicatorilor de analiză a performanţei financiar-bancare.
Obiectivul principal al lucrării îl reprezintă evidenţierea particularităţilor instituţiilor de credit în special al aspectelor privind performanţa financiară a băncii,analiza conţinutului şi a valenţelor informative ale situaţiilor financiare anuale.
Din punct de vedere structural lucrarea are patru capitole care urmaresc particularităţile în ce priveşte poziţia şi performanţa înregistrată de B.C.R. S.A.
Capitolul unu arată istoricul sistemului bancar românesc,înfiinţarea Băncii Comerciale Române S.A.,constituirea grupului B.C.R. S.A.-membră a ERSTE GROUP.
Capitolul doi conţine componentele situaţiilor financiare anuale cu prezentarea acestora respectiv aprobarea, depunerea şi publicarea acestora.
În capitolul trei sunt prezentaţi indicatorii de analiză a performanţei financiar-bancare, sistemul ,,CAAMPL”de gestiune financiară în bănci.
Studiul de caz este cuprins în capitolul patru şi conţine aspecte privind performanţele financiare la B.C.R. S.A. pe anii 2007-2011. Au fost analizate activele şi pasivele băncii, veniturile şi cheltuielile, profitul net după interesele minoritare, evoluţia numărului de angajaţi.
Scopul studiului de caz este dat de necesitatea prezentării atât a laturilor pozitive cât mai ales a celor negative privind activitatea băncii, datorită concurenţei existente pe piaţă în sectorul bancar şi a pieţelor de capital, mai ales a concurenţei neloiale şi a ponderii destul de mari a economiei subterane care de multe ori a afectat în sens negativ activitatea firmei, fiind resimţită extrem de puternic în perioada actuală de criză economico - financiară, peste care s-a suprapus şi criza politică.
Lucrarea este finalizată prin menţionarea concluziilor şi propunerilor de îmbună-tăţire aferente situaţiilor financiare anuale cu perspectivele sistemului bancar în confor-mitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.
CAPITOLUL 1
ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA
1.1. Evoluţia sistemului bancar românesc
La jumătatea secolului al XIX-lea îşi face apariţia prima bancă românească, Banca Naţională a Moldovei, înfiinţată la 12-14 martie 1857 cu sediul central la Iaşi şi sucursale la Galaţi şi Bucureşti. Capitalul băncii a fost de 10 milioane de taleri de Prusia împărţit în 50.000 de acţiuni.
În anul 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României ca bancă cu capital privat autohton şi cu participarea statului care este una din cele mai vechi din lume devansând în timp instituţii prestigioase precum Banca Japoniei (1882); Banca Italiei (1883); Federal Reserve (1913); sau Banca Naţională a Elveţiei . Înfiinţarea Băncii Naţionale a României a dat un nou avânt dezvoltării capitalului bancar care este cel mai semnificativ.
Dintr-un număr de 1102 bănci comerciale în 1930 s-a ajuns în 1938 la numai 484 de bănci iar în anul 1940 la 446 de bănci, restul băncilor au dispărut prin lichidare şi fuziune. Cinci bănci concentrau doar 25% din capitalul total şi 45% din cifra bilanţurilor.
În cei 45 de ani de economie planificată sistemul bancar a fost excesiv de centralizat, majoritatea funcţiilor bancare fiind îndeplinite de Banca Naţională, care avea rol atât de bancă centrală de emisiune cât şi de bancă comercială, numai câteva domenii fiind acoperite de câteva bănci specializate:
• Banca Română de Comerţ Exterior pentru operaţiunile de import-export ale statului;
• Banca de Investiţii pentru finanţarea investiţiilor pe termen lung făcute de stat,
• Banca Agricolă pentru susţinerea operaţiunilor în domeniul agriculturii şi industriei alimentare;
• Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru operaţiunile de depunere ale persoanelor fizice şi cele de creditare a acestora.
Deşi în anul 1989 existau numai patru bănci în România (Banca Naţională a României, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca de Investiţii şi Banca Agricolă), la care se adăugă CEC-ul, sistemul bancar român datează, totuşi, de mult timp.
După 1859, au început să funcţioneze şi alte bănci. Ca urmare a legii adoptată la 24.11.1864, a fost fondată Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. Până la crearea Băncii Naţionale a României, în anul 1880, această instituţie a avut un rol foarte important, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Situatiile Financiare Anuale in BCR SA.doc