Contribuții la cunoașterea factorilor biotici care intervin în procesele de degradare a patrimoniului cultural

Această lucrare reprezintă lucrarea de licență pe care am realizat-o în vederea punerii în prim-plan a unor probleme legate de conservarea bunurilor de patrimoniu.

Această lucrare se adresează tuturor celor care sunt angrenați în acest domeniu, studenți, masteranzi și chiar conservatori din muzee.

Datorită faptului că activitatea de conservare-restaurare are la bază conceptul de interdisciplinaritate, referindu-mă la biologie în special, pot spune că această știință are un rol deosebit de important deoarece aceasta se ocupă cu studiul mediului de dezvoltare a agenților deteriogeni de origine biologică, fie ei vegetali sau animali. În același timp biologia ajută la identificarea substanțelor din care sunt constituite operele de artă. Acest subiect este dezbătut în primul capitol al acestei lucrări, unde se analizează și fundamentarea științifică a păstrării patrimoniului cultural.

Sunt bine cunoscute efectele nefaste ale agenților biodeteriogeni asupra bunurilor de patrimoniu iar pentru combaterea și prevenirea altor atacuri de acest tip, este imperios necesar cunoașterea științifică a fiecărei specii de biodeteriogeni.

Pentru asigurarea condițiilor optime de conservare a bunurilor culturale este necesară cunoașterea valențelor ecologice, a mediului de depozitare și de expunere a obiectelor de patrimoniu. În acest sens, în această lucrare se face detaliere a particularităților mediului de conservare a acestora.

În acest volum dezbat atacul unor specii biodeterioratoare din regnurile Monera, Fungi, Plantae și Animalia. Acești agenți de biotereriorare a operei de artă sunt analizați din punct de vedere morfologic și al relațiilor cu mediul.

În al treilea capitol al acestei lucrări, sunt puse în prim-plan metode de cercetare și identificare a organismelor care participă la procesele de degradare ale obiectelor de patrimoniu. Și anume analize etiologice care se referă la cauzele proceselor de degradare a materialelor din care sunt compuse bunurile de patrimoniu, analize microbiologice, unde se analizează fenomenologia degradărilor provocate de bacterii și ciuperci și analize entomologice care au ca obiect de studiu degradările provocate de insecte.

În afară de studiul teoretic al metodelor de cercetare privind agenții biodeteriogeni și a speciilor din care aceștia fac parte, această lucrare are și o parte practică în care se prezintă analiza unor probe de patrimoniu cultural afectate de atac fungic și xilofag precum și a interpretării rezultatelor obținute.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A PĂSTRĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL. BIOLOGIA ÎN SPRIJINUL CONSERVĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL

Înainte de abordarea fundamentelor pe care se bazează restaurarea științifică, și de a analiza principiile care stau la baza restaurării ca știință și artă, se va proceda la consolidarea unor cunoștințe despre noțiunea de patrimoniu cultural, și de când a început să fie cu adevărat înrădăcinat în conștiința oamenilor.

Din etimologia cuvântului monument care provine de la (moneo. - Ere,) aflăm că acesta înseamnă a înștiința, a reaminti, deci se adresează memoriei.

Se consideră monument orice artefact construit de o comunitate de indivizi, acesta acționând specific asupra memoriei, mobilizând-o cu ajutorul afectivității, astfel încât să reamintească un trecut făcut să vibreze în maniera prezentului. Noțiunea de monument este într-o evoluție continuă, performanța tehnică a prezentului și versiunea modernă a colosalului arătându-i-se emoției implicate inițial. Cu toate astea, funcția memorială a bunurilor culturale s-a estompat datorită răspândirii memoriei artificiale, și aici se face referire la grafică și la fotografie.

În ultimă instanță, noțiunea de patrimoniu cultural, se referă la totalitatea bunurilor culturale, fiind rezultatul unor sinteze în timp și spațiu, o imagine concretă, plastic întocmită, a civilizației fiecărui popor. El nu se referă numai la bunuri mobile, ci și la bunuri imobile, situri arheologice, ori obiective cu valoare științifică, arhitecturală, fie ele religioase sau laice.

Patrimoniul cultural are o semnificație culturală, care se referă la valoarea estetică a bunului de patrimoniu, valoarea istorică, sau socială a monumentelor pentru generațiile trecute, prezente sau viitoare.

Cultul patrimoniului exista încă din antichitate, când grecii construiau pinacoteci unde adăposteau operele de valoare, picturi aduse ca daruri unei zeițe, sculpturi.