Studiu Tulpini

INTRODUCERE

Pseudomonas aeruginosa, poate cel mai strict aerob pe lângă bacilul lui Koch care cauzează la om boli, este în mod curent unul dintre cei mai importanţi patogeni care cauzează infecţii la pacienţii internaţi.

Aspectele epidemiologice accentuează faptul că Pseudomonas aeruginosa ar trebui considerat drept un organism legat de apă. Apa este întâlnită aproape peste tot şi desigur, şi Pseudomonas aeruginosa pare să însoţească apa. Pe zi ce trece apar noi dovezi referitoare la faptul că în locaţiile umede pseudomonadele adesea nu înoată liber, dar mai degrabă ataşate de o suprafaţă prin anvelopa lor polizaharidică – glicocalix.

Abilitatea bacteriei de a produce o mare varietate de infecţii care adesea sunt devastatoare sau chiar fatale nu poate fi combătută. Calea precisă prin care Pseudomonas aeruginosa produce boala nu este încă clară. S-au făcut considerabile sublinieri recente asupra rolului posibil al variatelor sale enzime şi ale producţiilor extracelulare în cauzarea bolii.

Există două infecţii caracteristice cauzate de Pseudomonas aeruginosa care nu se produc în spital: otita externă şi endocarditele. În afară de acestea pacienţii tipici sunt compromişi din punct de vedere imunologic.

Mecanismele specifice de apărare ale gazdei împotriva Pseudomonas aeruginosa sunt variate şi doar câteva dintre acestea par la momentul actual să poată fi abordate ca mijloace de imunoterapie. Cu toate acestea, există această categorie de pacienţi compromişi care prezintă probleme clinice serioase datorate infecţiei cu acest organism.

Comunicări recente au ridicat probleme referitoare la faptul că terapia antibiotică poate îmbunătăţi rata de supravieţuire şi dacă s-a consolidat vechiul punct de vedere conform căruia rezultatul în multe infecţii cu bacili Gram negativi se corelează mai bine cu boala fundamentală. Parte a acestei probleme se datorează existenţei a doar câtorva agenţi antimicrobieni disponibili care sunt activi împotriva Pseudomonas aeruginosa la condiţiile tisulare locale pentru perioade de timp suficiente şi concentraţii adecvate.

Întrebării referitoare la ce înseamnă concentraţie adecvată de antibiotic i s-a acordat prea puţină atenţie. Posibilitatea ca, concentraţiile subinhibitoare de antibiotic (MIC) să poată avea un impact deosebit asupra terapiei rămâne încă de dovedit. Dar nu există îndoială că asupra bacteriei la aceste concentraţii scăzute sunt exercitate efecte profunde. Mai puţin speculativ este faptul că acţiunea agenţilor antimicrobieni “in vivo” poate fi foarte diferită de cea “in vitro”. Poate că unul dintre cele mai incitante aspecte ale terapiei infecţiilor cu Pseudomonas aeruginosa este multitudinea de noi agenţi antimicrobieni cu o impresionantă activitate “in vitro” împotriva acestui organism.

O problemă de actualitate în tratarea bolilor produse de Pseudomonas aeruginosa a constituit-o găsirea unor agenţi antimicrobieni activi care să aibă efect. Cefsulodin, o cefalosporină recent descoperită este de interes din mai multe motive: are un grad activ ridicat, pare să fie sigură şi de asemenea, are proprietăţi farmacokinetice dorite. Este unică prin spectrul său limitat.

Cefsulodin este o cefalosporină nouă semisintetică care se dovedeşte activă în activitatea antibacteriană “in vivo” împotriva Pseudomonas aeruginosa, chiar împotriva tulpinilor rezistente la gentamicină şi carbenicilină. Acestea se datorează stabilităţii cefsulodinului împotriva hidrolizei β – lactamice.

PARTEA I

DATE GENERALE

CAP. I SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR PRIVIND INFECŢIILE CU PSEUDOMONAS AERUGINOSA

Omul încă din cele mai vechi timpuri s-a confruntat cu diverse dificultăţi. Dacă iniţial pericolul care le ameninţa existenţa era reprezentat de forţele naturii, animale de talie mare sau de cotropitori, mai târziu, datorită modificării condiţiilor de mediu şi efectelor antropizării mediului, omul s-a confruntat cu nişte duşmani invizibili - microorganismele. Astfel, pentru a le putea ţine piept,omul nu putea decât să contracareze cu sistemul său imunitar.