Aplicație Web - Chestionar de Evaluare al Calității Actului Didactic

Capitolul 1. INTRODUCERE

1.1 Actul didactic – context general

1.1.1 Istoric

Începutul secolului al XXI-lea şi al mileniului al III-lea este puternic marcat de o societate, care, în ansamblul său, este fondată pe cunoaştere şi informaţie şi care ar putea fi denumită generic „societate a cunoaşterii”. Multiplicarea şi amplificarea, dinamismul şi dezvoltarea achiziţiilor din toate domeniile cunoaşterii – cultură, ştiinţă, tehnică, tehnologie etc., au determinat îmbogăţirea substanţială a sistemului de valori al societăţii contemporane şi o mai eficientă orientare a acestuia în consonanţă cu necesităţile viitorului. Sintagmei „societate a cunoaşterii”, i se asociază cu necesitate, o altă sintagmă cu ecou afectiv aparte pentru noi, slujitorii şcolii: „societate educativă”. [Ion07]

1.1.2 Educaţia

Educaţia se dovedeşte a fi una din cheile dezvoltării, principalul agent al dezvoltării viabile, şi, totodată, o trebuinţă vitală a individului. De aceea ea trebuie pusă în serviciul dezvoltării şi situată în centrul vieţii sociale, trebuie modernizată şi eficientizată. Are rol decisiv în calificarea specialiştilor şi în formarea respectului faţă de muncă, a civismului şi patriotismului. Educaţia „responsabilizează” oamenii, ii face activi şi productivi, îi învaţă cum să se insereze în viaţa civilă şi în procesele democraţiei. [Pic03]

Educaţia este un fenomen social, o relaţie între generaţii, o relaţie între individ şi societete. În cadrul acestei relaţii, omul nu este numai purtător, ci şi creator de valori iar educaţia nu înseamnă numai asimilare, ci şi productivitate sau creativitate spirituală.

1.1.3 Avantajele învăţării

Investiţia în învăţare se dovedeşte a fi cea mai eficientă şi de lungă durată în condiţiile flexibilităţii sistemelor de învăţământ şi dezvoltării structurilor formative.

Ca sursă fundamentală a umanităţii, învăţarea este o sursă inepuizabilă de deschidere şi dezvoltare a capacităţilor umane de acţiune în condiţii şi situaţii noi.

Nevoia de învăţare este una dintre cele mai sublime nevoi umane care înnobilează potenţialul de acţiune al universului uman.

Pentru deceniile următoare va deveni o necesitate vitală învăţarea permanentă de tip anticipativ şi participativ, iar în practica învăţării, toate drumurile duc spre autoînvăţare şi interînvăţare. [Mur83]

1.1.4 Evaluarea

Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze problematica pe care o generează realizarea proceselor de evaluare îndreptate asupra calităţii actului didactic.

Preocupările pe tărâmul teoriei pedagogice şi al practicii şcolare îndreptate în direcţia perfecţionarii activităţii sunt, în vremea noastră, mai frecvente ca oricând.

Într-o lucrare de pionerat în literatura pedagogică de la noi, consacrată evaluării, V. Pavelcu

( 1986) apreciază că „ciclul existenţei noastre este un şir de examene în faţa naturii, a societăţii, a propriei conştiinţe”. [Rad04]

Observaţiile efectuate asupra acţiunilor omului au condus la constatarea: cu cât o activitate este mai complexă, cu atât acţiunile evaluative devin mai necesare, evidente şi işi amplifică rolurile.

B. Bernstei afirmă că „realitatea nerealizată declanşează activitatea menită să o realizeze”. Ori, dacă acţiunile vizează realizarea unor scopuri, este firesc ca, în desfăşurarea lor, să se tindă şi către cunoaşterea efectelor pe care le-au produs, a rezultatelor obţinute.

Este în logica lucrurilor ca, întreprinzând o anumită activitate, realizatorul acesteia să se intereseze, în final, ca şi pe parcursul ei, de măsura în care şi-a atins scopul urmărit şi chiar de modul în care s-a derulat activitatea. Interesul pentru cunoaşterea rezultatelor activităţii şi a desfăşurării acesteia este determinat de dorinţa legitimă de realizare a scopurilor vizate şi de necesitatea reglării activităţii. Nici o practică nu se poate lipsi de mijloace de reglare fără ca ea să nu se degradeze.

Încercand o „radiografie” a evaluării, Alain Kerlan consideră că sunt necesare demersuri şi atitudini metodologice concretizate în parcurgerea anumitor etape cum ar fi:

Figura 1.1 Procesul evaluării.

- I. Definirea problemei şi a obiectivelor - Această primă etapă presupune din partea celor implicaţi în cercetare definirea cu atenţie a problemei şi stabilirea obiectivelor cercetării. De asemenea este prezentă preocuparea asigurării demersului evaluativ calitate precum validitate, relevanţă, fidelitate.

- II. Elaborarea planului cercetării - Constă în elaborarea celui mai eficient plan de obţinere a informaţiilor necesare. Trebuie ştiut că elaborarea unui plan de cercetare presupune luarea unor decizii referitoare la sursele de date, modalităţile de cercetare, instrumentele de cercetare, eşantionarea şi metode de contactare.

Sursele de date pot fi:

- date secundare - constituite din totalitatea datelor colectate de-a lungul timpului la nivelul organizaţiei în cauză. Acestea se referă la: baze de date, surse guvernamentale, informaţii ale diferitelor organizaţii non-guvernamentale, informaţii din surse cvasi-publice, rapoarte ale unor agenţii specializate, paginile internet, etc.

- date primare - se referă la informaţii obţinute pentru prima oară şi se obţin de obicei prin intervievarea unor persoane sau a unor grupuri.

Instrumentele de cercetare

Analiştii au la dispoziţie instrumente speciale pentru obţinerea datelor primare, un exemplu fiind cercetarea online (prin Internet) – strângerea de date primare prin anchete derulate pe Internet şi prin focus-grupuri online.

Chestionarele – reprezintă instrumentul cel mai des utilizat pentru obţinerea datelor primare şi constă dintr-un set de întrebări la care subiecţii trebuie să răspundă.