Tehnologia agenților software

Introducere

Inca de la începutul secolului trecut, oamenii au fost fascinaţi de ideea unor agenţii non-umane. Cuvântul "robot" isi are originea in limba ceha si a devenit popular după punerea in scena a piesei lui Karel Capek, in 1921, : " RUR: Rossum Universal Robots ". In timp ce robotii lui Capek erau lucrători in fabrica, publicul a imbratisat câteodată termenul de robot ca fiind un "servitor digital" care, intr-o zi, va pluti prin sufragerie realizând sarcinile zilnice de buna întreţinere a casei. In pofida acestui început inocent, imaginea publica dominanta asupra inteligentei artificiale a fost mult mai apropiata de un coşmar decât de cea a unui vis plăcut. Nu cumva puterea extraordinara a roboţilor va întoarce relaţia stăpân-sclav in defavoarea oamenilor? Zi de zi experienţele utilizatorilor de calculatoare cu misterele unor programe software de rând, încărcate cu erori enervante, si viruşi periculoşi întăresc frica ca software-ul ce ar pute fi implementat intr-o creatura autonoma ar pune si mai multe probleme. Cu cat este mai inteligent robotul, cu atât creste riscul ca el sa-si urmeze interesul personal si nu cel al stăpânului. Cu cat seamănă mai mult cu omul cu atât este posibil ca el sa-si insuseasca din slăbiciunile si excentricităţile umane. Aceste probleme nu pot fi ignorate in realizarea agenţilor software.

Norman (1997) observa ca : " ... cei mai relevanţi predecesori ai agenţilor inteligenţi de astăzi sunt servomecanismele si alte obiecte de control, inclusiv controlul fabricilor si a controlului decolării, aterizării si pilotării unui avion...". Cu toate acestea, agenţii realizaţi astăzi diferă in foarte mult privinţe de primele concepte. Momentul de actual se pare ca a schimbat hardware-ul cu software-ul, de la atomii care clădesc un robot mecanic la biţii care clădesc un agent digital. Alan Kay, un susţinător de cursa lunga al tehnologiei agenţilor, realizează o schiţa ce urmăreşte cele mai recente rădăcini ale agenţilor software:

"Ideea unui agent a avut-o John McCarthy la mijlocul anilor 1950, si termenul a fost conturat de Oliver G. Selfridge cativa ani mai târziu, când amândoi lucrau la Massachusetts Institute of Technology. Ei au avut in vedere un sistem care, atunci când primea un obiectiv putea sa realizeze operaţiile de calculator necesare si putea cere si primi sfaturi, oferite in termeni umani, atunci când se bloca. Un agent ar fi un " robot de soft" ce traiste si isi face treaba in lumea computerului." (Kay 1984).

Nwana (1996) împarte cercetarea agenţilor in doua mari valuri : primul începând din anul 1977 si al doilea începând din anul 1990. Primul val, ale cărui rădăcini sunt majoritatea in DAI ( distributed artificial intelligence ), " s-a concentrat in special pe tipuri de agenţi cu modele interne simbolice ". Aceasta cercetare a contribuit la o înţelegere a " problemelor majore cum ar fi interacţiunea si comunicarea intre agenţi, descompunerea si distribuirea sarcinilor, coordinarea si cooperarea, rezolvarea conflictelor prin negocieri, etc. ". Valul doi, in contrast cu primul, este o mişcare recenta si rapida pentru studierea unei benzi lărgite de tipuri de agenţi, începând de la cei mai slabi dotaţi pana la cei mai inteligenţi. Accentul s-a mutat încet de la dezbateri si la fapte ; de la raţionare la acţiune. Diversitatea aplicaţiilor este un semn important ca agenţii devin principala preocupare de astăzi.

Mânuşa aruncata de cercetătorii mai vechi a fost repede culeasa de cercetătorii noi in DAI, robotica, viata artificiala, DOC (distributed object computing), interacţiunea om-computer, interfeţe adaptabile si inteligente, recuperarea informaţiilor, etc. Deoarece o întreaga diversitate de "agenţi" au fost produşi, a fost o explozie in folosirea termenului de "agent" fara ca el sa corespunda cu ceea ce de fapt semnifica. Unele programe sunt numite agenţi doar pentru faptul ca ei pot fi programaţi in avans sa realizeze sarcini asupra unei maşini controlate de la distanta ; unele pentru ca realizează sarcini de calcul la un nivel mic dar sunt programate in limbaje de nivel înalt sau scripturi (Apple Computer 1993) ; altele pentru ca implementează o "funcţie cognitiva" primitiva (Minsky 1986, Minsky si Riecken 1994) ; pentru ca manifesta caracteristici de inteligenta distributiva ( Moulin si Chaib- draa 1996) ; pentru ca au rol mediatizant intre om si programe (Coutaz 1990 ; Wiederhold 1989 ; Wiederhold 1992) ; pentru ca joaca rolul de "asistent inteligent" ; pentru ca pot migra in direcţii de sine alese de la un calculator la altul.(White 1996) ; pentru ca "vorbesc " un limbaj de comunicare intre agenţi (Genesereth 1997, Finin et al. 1997) si unele pentru ca sunt văzute de către utilizatori ca manifestând intenţie sau alte caracteristici ale "stării conştiente" (Shoham 1997).

Lăsând la o parte aceasta confuzie, doua încercări distincte dar înrudite de a defini un agent s-au conturat : una bazata pe noţiunea de "agenthood" ca o descriere făcuta de o persoana oarecare, si alta bazata pe descrierea atributelor pe care agenţii software le poseda.

Capitolul 1. Definiţia agenţilor software

Acest capitol încearcă sa dezvolte cele doua definiţii ale unui agent : agent ca o enumerare de atribute si agent ca descriere.

1.1 ‘Agent’ ca enumerare de atribute

După cum am menţionat mai sus, unul din cele mai izbitoare lucruri despre cercetările si dezvoltările actuale ale agenţilor software este acela ca proiectele actuale sunt foarte neobişnuite si diferita ca abordare. Cu toate acestea exista ceva ce recunoaştem intuitiv ca fiind o "trăsătura de familie" intre ele. Din moment ce aceasta asemănare nu are nimic de a face cu similaritatea detaliilor de implementare, arhitectura, sau teorie, ea trebuie sa aibă legătura cu modul in care agentul este privit de către destinator. "Agentul este ceea ce agentul face" este un slogan care surprinde , deşi simplist, esenţa faptului ca in ultima instanţa agenţii nu pot fi caracterizaţi listând o colecţie de atribute ci mai curând ei constau fundamental ca o atribuire din partea unei persoane oarecare (Van de Velde 1995).

Aceasta ne ajuta sa înţelegem de ce o definiţie riguroasa si finala a familiei agenţilor este atât de dificila : " agentul inteligent" al unei persoane este "obiectul deştept" al alteia ; iar " obiectul deştept" de azi este "programul slab" de mâine. Distincţia cheie se afla in aşteptările noastre si in punctul nostru de vedere. Declaraţia multor propunători de agenţi este ca aceea ca aşa cum unele algoritme pot fi mai uşor exprimate si interese intr-o reprezentare bazata pe obiecte decât intr-una bazata pe proceduri ( Kaehler si Patterson 1986), aşa si uneori ar fi mai uşor pentru producători si utilizatori sa interpreteze comportamentul programelor lor in termeni de agenţi decât ca nişte tipuri de obiecte ordinare, nedesluşite (Dennett 1987).

American Heritage Dictionary defineşte un agent ca " unul care acţionează sau are puterea sau autoritatea sa acţioneze si sa se reprezinte pe un altul" sau ca pe " obiectul prin care ceva este realizat sau cauzat ; instrument " . Termenul provine din participiul prezent al verbului latin agere : a conduce, a ghida, a acţiona, a face.