Cinetica Proceselor de Inhibare a Otelului Carbon in Medii Slab Acide Utilizand N-ciclohexilbenzotiazol Sulfenamida

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Cinetica Proceselor de Inhibare a Otelului Carbon in Medii Slab Acide Utilizand N-ciclohexilbenzotiazol Sulfenamida.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 54 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Chimie Generala

Cuprins

INTRODUCERE.1
CAPITOLUL I .2
1.1. Clasificarea proceselor de coroziune.2
1.1.1. Mecanisme de coroziune.2
1.1.2. Tipuri de atac coroziv.4
1.1.3. Medii de coroziune.6
1.2. Controlul coroziunii.7
1.3. Reacţii de coroziune.8
1.3.1. Reacţii chimice de coroziune.9
1.3.2. Reacţii electrochimice de coroziune.11
CAPITOLUL II.16
2.1. Clase şi tipuri de inhibitori.16
2.1.1. Clasificarea inhibitorilor după compoziţie şi struct.17
2.1.1.1. Inhibitori de natură anorganică.17
2.1.1.2. Inhibitori de natură organică.18
2.1.2. Clasificarea inhibitorilor după natura legăturii inhibitor/metal.20
2.1.2.1. Inhibitori cu acţiune fizică.20
2.1.2.2. Inhibitori cu acţiune chimică.21
2.1.3. Clasificarea inhibitorilor după criteriul electrochimic.24
2.1.3.1. Inhibitori catodici.24
2.1.3.2. Inhibitori anodici.26
2.1.3.3. Inhibitori micşti.27
CAPITOLUL III.29
3.1. Metode experimentale
3.1.1. Metoda gravimetrică.29
3.1.2. Măsurători electrochimice.30
3.1.2.1. Polarizaţia Tafel.31
3.1.2.2. Polarizarea liniară.32
CAPITOLUL IV.34
4.1. Studiul inhibării coroziunii oţelului carbon în soluţie de clorură de amoniu utilizând N-ciclohexilbenzotiosulfenamida (NCBSA).34
4.1.1. Tehnica gravimetrică.34
4.1.2. Măsurători electrochimice.46
CONCLUZII.49
BIBLIOGRAFIE.50

Extras din document

INTRODUCERE

Practica prevenirii şi combaterii coroziunii prin inhibarea acţiunii agresive a mediului cu care construcţiile metalice vin în contact utilizează în calitate de inhibitori numeroşi compuşi chimici. Pentru a fi eficient inhibitorul de coroziune trebuie să fie compatibil cu mediul coroziv şi cu structura metalului. Folosirea substanţelor care prezintă efect inhibitor într-un mediu coroziv şi în anumite condiţii agresive presupune o selecţionare raţională a lor, în funcţie de criterii ştiinţifice riguroase (mecanism de acţiune, stabilitate în condiţii de lucru date, etc.), astfel încât să se obţină eficacitate maximă de reducere a vitezei de distrugere a materialelor metalice.

Intensitatea acţiunii de inhibare a coroziunii depinde în mod esenţial, pentru un sistem dat metal-mediu-inhibitor de natura atomilor activi din moleculă, de natura grupei funcţionale, dar şi de restul moleculei.

Clasificarea numărului foarte mare de subtanţe care prezintă proprietatea de inhibare a coroziunii a fost făcută luându-se în considerare următoarele criterii principale:

- compoziţia şi structura chimică a inhibitorului;

- natura legăturii inhibitor-metal;

- reacţia electrochimică parţială care este frânată;

- modul de acţiune a inhibitorului;

- mediile agresive ale căror efect le diminuează sau anihilează inhibitorul

CAPITOLUL I

1.1. Clasificarea proceselor de coroziune.

O clasificare, general valabilă, a proceselor de coroziune nu este posibilă din cauza numărului mare de medii de coroziune şi a diversităţii reacţiilor de coroziune. De aceea, o clasificare logică a proceselor de coroziune, trebuie să ia în consideraţie anumite criterii, cum sunt: mecanismul procesului de coroziune, tipul de atac corosiv şi mediul de coroziune.

1.1.1. Mecanisme de coroziune

Majoritatea proceselor de coroziune a metalelor se desfăşoară după un mecanism electrochimic. Excepţie fac doar procesele de deteriorare a metalelor sub acţiunea factorilor fizici sau mecanici – impropriu numite procese de coroziune.

Mecanismul electrochimic al coroziunii metalelor, reiese chiar din definiţia coroziunii ca o reacţie redox eterogenă, constând din oxidarea metalului şi reducerea oxidantului, ceea ce implică schimb de sarcini electrice între metal şi mediu. Indiferent de natura produşilor de reacţie – ioni în soluţie, compuşi solizi sau compuşi volatili metalul se regăseşte după coroziune sub forma ionică, în urma oxidării lui în reacţia anodică:

M => Mz++ze (1.1)

Electronii eliberaţi în reacţia anodică sunt acceptaţi de un oxidant din mediu, spre exemplu oxigenul, care se reduce în reacţia catodică a procesului de coroziune:

½ O2 + 2e↔O2- (în prezenţa apei) (1.2)

sau:

½ O2 + 2e + H2O↔2OH- (în prezenţa apei) (1.3)

Aceste reacţii "parţiale" se desfăşoară spontan şi simultan, într-un sistem de coroziune, analog funcţionării unei pile electrochimice.

În funcţie de sediul reacţiilor parţiale, se deosebesc trei mecanisme de coroziune electrochimică:

Fisiere in arhiva (1):

  • Cinetica Proceselor de Inhibare a Otelului Carbon in Medii Slab Acide Utilizand N-ciclohexilbenzotiazol Sulfenamida.doc

Alte informatii

Universitatea din Craiova FACULTATEA DE CHIMIE SPECIALIZAREA: CHIMIA MEDIULUI