Cambia și alte Instrumente de Plată

CAPITOLUL I

CAMBIA ŞI UTILIZĂRILE EI

1.1. Introducere

1.1.1. Plăţile fără numerar

Lumea europeană, dar nu numai s-a confruntat de-a lungul timpului cu lipsa de monedă.

Lipsa de monedă ca expresie a stării economice la un moment dat, într-un stat sau pe o piaţă dată, se referă la faptul că moneda existentă nu poate satisface necesităţile determinate de volumul schimburilor economice şi al relaţiilor de plată, cu alte cuvinte în funcţie de activitatea economică globală. Deci de fapt, există bunuri care pot fi vândute, există agenţi economici sau persoane care au dorinţa şi capacitatea economică de a le achiziţiona, dar nu există potenţialul de plată exprimat prin moneda efectivă.

Fenomenele s-au manifestat iniţial în condiţiile în care moneda utilizată, principală, era confectionată din metal preţios.

Situaţiile în care economia resimţea lipsurile de bani reprezentau momente în care producţia sau afluxul de metal preţios ramânea în urmă faţă de volumul schimburilor economice.

În istoria Europei aceste stări au fost frecvente. Un ecou deosebit în acest sens l-a avut descoperirea Americii. Abundenţa metalului preţios, aur şi mai ales argint, adus din America recent descoperită, influenţează mai întai Spania, dar se extinde şi asupra Europei Ocidentale.

Apar fenomene distructive din punct de vedere economic. O parte importantă a populaţiei care se bucură de rezultatele acestui aflux îşi reduce preocupările pentru activitatea de producţie. O altă parte a forţei productive atrasă de mirajul unor câştiguri uşoare părăsesc făgaşul preocupărilor economice şi astfel se reduc preocupările şi rezultatele activităţii economice. Mărfurile devin mai rare, în timp ce avalanşa fluxului monetar creşte.

Inflaţia în aceste momente a avut proporţii mari, pentru epocă, şi a influenţat negativ multe decenii viaţa economică a Europei.

Fenomenele similare dar mai reduse în intensitate s-au produs şi în 1840 şi 1850, când descoperirea unor mine bogate în metale preţioase, în California şi Australia, a determinat scăderea valorică a aurului şi creşterea deosebită a preţurilor.

Aceste evoluţii discordante în activitatea economică şi producţia minelor de aur şi argint, care în termeni majori de-a lungul secolelor înseamnă primordial lipsa de metal preţios, lipsa metalului monetar, lipsa de bani, au călăuzit omenirea în a promova mijloacele de plată care să înlocuiască parţial banii în circuitul monetar. Striviţi de necesitatea acestor cerinţe presante de a asigura valorificarea bunurilor produse şi buna desfăşurare a relaţiilor de schimb, oamenii au trebuit să găsească soluţii operative, să inoveze sau să adopte principii noi, între care, primordial, cambia, pentru a avea astfel mijloacele de plată necesare pentru o susţinută dezvoltare a vieţii economice.

Germenii orânduielii vieţii economice moderne inclusiv a cambiei, principiilor şi dreptului cambial îşi au sorgintea în activitatea cetăţilor italiene. Acestea, de-a lungul unei perioade îndelungate au reprezentat placa turnantă a comerţului Europei cu Orientul şi prin intermediere cu Extremul Orient, semnificativă pentru obiectivele economice ale vremii.

Deşi noţiunile actuale nu concordă cu starea de fapt de atunci, putem spune că, prin natura lui, comerţul cetăţilor italiene a fost un comerţ internaţional, care a legat multilateral activităţile economice între cetăţile comerciale, unde trăiau şi prosperau etnii diferite.

Mai mult, prin intermediere, arabii fiind mijlocitori în sfera acestui comerţ, erau cuprinse şi mărfuri provenite din China, India şi Asia de Sud-Est. Deci, prin obiectul său, comerţul acelei epoci era un comerţ internaţional. Şi termenii cambiei, aşa cum au fost ei definiţi atunci, subliniau acest fapt. Termenul de cambie provine de la cuvântul italienesc cambio, care însearmnă, la modul cel mai general, schimb.

Vânzătorul mărfii care acceptă cambia avea să fie la scadenţă beneficiarul unei sume exprimată în moneda străină, deci un mijloc de plată pe piaţa unei ţări diferite de a lui, unde va avea o capacitate de cumpărare exprimată prin suma inclusă în cambie. Iată deci că în acele condiţii cambia subînţelege posibilitatea pentru creditorul cambiei de a accede la un mijloc de plată în moneda străină, pe o piaţă, alta decât a lui.

Cambia reprezintă prin aceasta un instrument de promovare a comerţului, a comerţului internaţional, primordial.

Sub alt aspect cambia exprimă acordul beneficiarului cambiei de a amâna plata şi prin aceasta o relaţie de credit, ea însăşi factor de facilitare a comerţului, în general.

Prin termenii săi, respectiv prin semnificaţia majoră a înscrisului cambial, cambia exprimă un raport de credit. Plătitorul desemnat în cambie se obligă, sau este obligat, să plateăscă suma respectivă la un anumit termen, de regulă depărtat în timp. Aceasta înseamnă amânarea plăţii, factor esenţial al relaţiei dintre părţi.

Rezultă că beneficiarul a consimţit, şi plătitorului îi este îngăduit să plătească, mai târziu, atunci când potenţial acestuia îi va fi în măsură să obţină, de regulă prin vânzarea sau valorificarea mărfurilor ce au facut obiectul actului economic, mijloacele de plată legale. Aceasta este una din ipostazele procesului cambial, adică în numeroase cazuri procesul cambial se opreşte aici. El se încheie la termen prin plata cambiei.

Într-o serie de cazuri însă procesul cambial are dezvoltări deosebite, în sensul că au loc numeroase transferuri ale cambiei de la un creditor la altul, ca urmare a utilizării sucesive a cambiei ca mijloc de plată. Adesea trecerea creanţei la un nou creditor înseamnă de fapt plasarea capitalului disponibil al acestui nou creditor1.