Competitivitatea Țărilor din Uniunea Europeană

Introducere

De-a lungul timpului, economiştii şi-au pus o serie de întrebări legate de legităţile care stau la baza schimbului dintre ţări. Astfel, răspunsul la problematizări cum ar fi: „De ce există comerţ internaţional?”, „Care sunt factorii ce determină specializarea în relaţiile internaţionale?”, „Ce are de câştigat o ţară făcând comerţ?”, „Care sunt factorii ce determină avantajele deţinute de o anumită ţară în relaţiile cu partenerii săi comerciali?”- au început să reprezinte elemente cheie pentru dezvoltarea teoriei comerţului internaţional.

Teoria avantajului competitiv şi, mai ales cea a avantajului comparativ a provocat o revoluţie în ceea ce priveşte rolul comerţului exterior la creşterea bunăstării ţărilor participante.

În acest context, la sfârşitul anilor ‘80 a apărut teoria avantajului competitiv, perioadă în care au avut loc tot mai multe transformări în economia mondială, care au impus folosirea altor teorii care să explice fluxurile cu bunuri şi servicii dintre ţări. Dintre aceste transformări, enumerăm: manifestarea concurenţei imperfecte, existenţa economilor de scară, comerţul intra-ramură, progresul tehnic, tendinţele tot mai accentuate de integrare economică .

Din momentul apariţiei primelor studii, până în prezent, literatura de specialitate a abundat de lucrări care au încercat să definească şi să măsoare avantajul competitiv, atât la nivel de economie naţională, cât şi la nivel de ramură sau întreprindere. La mijlocul anilor ´90, s-au înfiinţat diverse institute de profil menite să clarifice semnificaţia termenului şi să ierarhizeze economiile, în funcţie de competitivitatea lor. Cu toate că nici în prezent nu există o definiţie standard a avantajului competitiv, de foarte multe ori, acest termen este folosit de către teoreticieni sau politicieni pentru adoptarea unor măsuri de politică economico-socială. Din aceste motive, am considerat că tema aleasă este una extrem de incitantă şi actuală. Motivaţia alegerii temei a reprezentat-o, pe lângă elementele anterioare şi, dorinţa de a avea un real aport la înţelegerea mai bună a fenomenului.

Obiectivele lucrării sunt următoarele:

- prezentarea evoluţiei teoriilor tradiţionale ale comerţului internaţional;

- analiza cât mai aprofundată a noilor abordări cu privire fluxurile cu bunuri şi servicii dintre ţări;

- evidenţierea noilor tipare ale comerţului dintre ţări, respectiv a factorilor pe baza cărora are loc specializarea în producţie şi comerţ;

- studiul atent al opiniilor cu privire la conceptele de „avantaj competitiv” şi „avantaj comparativ”, aşa cum se găsesc ele în literatura de specialitate;

- accentuarea aportului adus de lucrările lui Michael Porter la înţelegerea conceptelor anterior menţionate;

- realizarea unei analize critice a acestor puncte de vedere şi exprimarea opiniei cu privire la semnificaţia termenilor;

- impactul competitivităţii naţionale, atât în ceea ce priveşte economia României, cât şi a altor economii din Uniunea Europeană, precum si SUA.

Lucrarea de licenţă cu numele “Competitivitatea ţărilor din Uniunea Europeană” a fost structurată în trei capitole, dintre care primele doua au un caracter preponderent teoretic, iar ultimul-unul aplicativ.

Primul capitol se intitulează “ De la avantajul comparativ la teoria avantajului competitiv”.In acest capitol se prezinta campul conceptual privind noţiunea de „competitivitate” prin efectuarea unui studiu al definiţiilor profesioniste ce au

studiat acest concept şi elaborarea unei variante actualizate de definire a noţiunii de „competitivitate”.

Al doilea capitol, intitulat “Competitivitatea economiei europene”, reflectă evoluţia indicelui de competitivitatea în ţările europene, fiind luat în considerare de companii în planurile de investiţii internaţionale.

“Competitivitatea României” este cel de-al treilea capitol, care prezintă situaţia Romaniei, din punct de vedere al competitivităţii in ultimii ani, situaţie ce este foarte importantă de monitorizat, în principal în cazul economiei României, a cărei evoluţie este dependentă de cererea externă netă şi de fluxurile de investiţii străine directe.

Ultima parte a lucrării este reprezentată de “Concluzii” referitoare la masuri de îmbunătăţire în perspectivă, a avantajului competitiv în România.

CAP. 1 DE LA AVANTAJUL COMPARATIV LA TEORIA AVANTAJULUI COMPETITIV

Filosofia creşterii competitivităţii economice a ţărilor membre ale Uniunii Europene ş-a găsit concretizarea într-o serie de documente deosebit de importante pentru strategia preconizată.

„Consiliul European de la Lisabona, din martie 2000, a plasat conceptul de competitivitate în centrul politicilor comunitare şi a stabilit obiectivul de transformare a Europei în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere. Printre principalele obiective ale strategiei elaborate se înscriu: creşterea unui cadru favorabil pentru întreprinderi; stimularea spiritului antreprenorial; sprijinirea inovării prin crearea unui cadru de reglementare favorabil; utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii.”

Consiliul European de la Goteburg, din iunie 2001, a definit Strategia pentru dezvoltarea durabilă, care acordă o importanţă deosebită, în cadrul trinomului creştere economică – incluziune socială – protecţia mediului, următoarelor obiective: cadrul favorabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii; strategiile competitive ale firmelor; utilizarea durabilă a resurselor; asigurarea unui mediu competitiv deschis.

Consiliul European de primăvară de la Bruxelles, martie 2004, a subliniat drept condiţii absolut necesare pentru dezvoltare şi creştere:inovarea; promovarea culturii antreprenoriale; stimularea IMM; eco – tehnologiile.

Comisia pentru strategia revizuită, din februarie 2005, reinterează următoarele obiective: stimularea iniţiativei antreprenoriale; atragerea de surse de finanţare suficiente pentru noile afaceri (fonduri de risc); crearea de facilităţi pentru inovare şi eco-inovare; sporirea investiţiilor în educaţie şi pregătire profesională; utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii; utilizarea durabilă a resurselor.

Propunerea Comisiei Europene de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului pentru stabilirea Programului - cadru pentru competitivitate şi inovare (2007 – 2013, aprilie 2005), menţionează următoarele obiective: îmbunătăţirea competitivităţii companiilor, în special IMM; promovarea inovării şi a eco-inovării; accelerarea dezvoltării unei societăţi informaţionale competitive şi inovatoare; promovarea eficienţei energetice şi a surselor noi şi regenerabile de energie.

Toate documentele de mai sus, conturează o paradigmă nouă a dezvoltării economiei care se bazează pe conceptul de avantaj competitiv, aflat la distanţă de teoria avantajului comparativ, acceptată pe scară largă în perioadele anterioare.