Comunicare prin cultură - de la cultură umanistă la tehnocultură

Cuvânt înainte

Comunicarea reprezintă un moment important al culturii, este momentul prin care aceasta se socializează, acţionând modelator asupra indivizilor umani. Comunicarea vehiculează întotdeauna o informaţie relevantă fie pentru o experienţă directă, trăită de către un individ sau un grup de indivizi, fie pentru una imediată, asimilată post festum. În absenţa posibilităţii de reproducere a unei experienţe umane consumate, prin intermediul unei informaţii actuale în cadrul unui proces comunicaţional, nu poate fi imaginat progresul omenirii în plan cultural. Acest progres este însoţit de un raport mereu reînnoit între informaţia dobândită în cadrul comunicării directe, interpersonale şi a celei de comunicare diferite de aceasta. Drumul pe care un individ îl parcurge de la perceperea experienţei directe la asimilarea experienţei indirecte prin mijloace artificiale are ca pandant în planul comunicaţional, calea de la comunicarea directă, interpersonală, la comunicarea mediată, a cărei performanţă cantitativă culminează în comunicarea de masă.

Dependentă de aceste tipuri de comunicare, cultura contemporană evoluează din ce în ce mai pregnant sub monopolul ultimei modalităţi comunicaţionale, aceasta devenind însemnul unei deschideri culturale fără precedent în istoria omenirii.

Cultura este comunicată şi socializată atât prin intermediul limbii, cât şi al limbajelor specifice domeniilor sale, limbaje care presupun însuşirea unor coduri în vederea descifrării semnificaţiilor transmise. Procesele de

educare si instruire permit indivizilor accesul la codurile culturale şi, prin însuşirea acestora, contribuţia lor la elaborarea şi socializarea culturii.

Diversificarea mass-mediei, creşterea vitezei de transmitere a informaţiei au condus, în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, la o veritabilă explozie informaţională. Aceste schimbări au consecinţe sesizabile în planul receptării mesajelor, al cărei ritm şi calitate sunt afectate, receptarea tinzând spre pasivitate şi înstrăinare de spiritul critic, specific reflecţiei.

Trecerea culturii de la modernitate la postmodernitate este marcată tocmai de aceste fenomene care aduc în prim plan semnificaţia omniprezenţei şi omnipotenţei comunicării, în speţă a puterii informaţiei şi a performanţelor de limbaj.