Comunicare Publica

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Comunicare Publica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 83 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

CUPRINS 2
CAPITOLUL 1. Comunicarea publică 3
1.1. Comunicarea si domeniul public 3
1.1.1. Notiuni introductive 3
1.1.2. Adoptarea programului e-guvernare 7
1.2. Evolutia comunicării publice în România 12
1.3. Costuri, beneficii si riscurile adoptării serviciilor de e-guvernare 16
CAPITOLUL 2. Administratia publică 21
2.1. Caracteristici generale 21
2.2. Autonomia locală si integrarea europeană 29
2.3. Descentralizarea si deconcentrarea serviciilor publice 38
CAPITOLUL 3. E-Guvernare 46
3.1. Notiuni introductive 46
3.2. Infrastructura e-guvernare 47
3.3. Serviciile oferite de e-guvernare 58
3.4. Strategia e-guvernare 60
3.5. Fundalul juridic al e-guvernare 63
CAPITOLUL 4. Studiu de caz. E-licitatie.ro 68
ANEXĂ 82
BIBLIOGRAFIE 83

Extras din document

CAPITOLUL 1. COMUNICAREA PUBLICA

1.1. Comunicarea si domeniul public

1.1.1. Notiuni introductive

Comunicarea joacă un rol crucial în situatii de criză. Atunci este solicitată în scopuri cognitive si afective pentru a se putea păstra imaginea institutiilor – distorsionată de criză – uzând de autenticitate si de capitalul de simpatie constituit anterior.

Comunicarea implică schimbarea, ea putând deopotrivă să fie cauza sau efectul schimbărilor din structura socială. S-a acordat multă atentie identificării etapelor generale ale schimbării în evolutia formelor sociale fundamentale. Este vorba de procese colective de lungă durată.

Procesele de comunicare pot fi considerate cauze sau conditii necesare ale schimbării, în special când aceasta este gândită în termenii inventiilor tehnologice sau socio-culturale. De-asemenea există o scoală de gândire care atribuie dezvoltările cheie din evolutia istorică nu substantei mesajelor transmise prin canalele, retelele si procesele de comunicare, ci chiar tehnologiei de comunicare, asadar mijloacelor nu mesajului. Există două principii organizatoare de bază. În primul rând, comunicarea duce cu timpul la monopolizarea mijloacelor de producere a comunicării si cunoasterii de către un grup sau o clasă, asa cum se întâmplă si în domeniul economic. Acest fapt produce un dezechilibru, care fie împiedică schimbarea si dezvoltarea, fie duce la aparitia unor forme competitive de comunicare, ce tind să corecteze dezechilibrul. În al doilea rând, dimensiunile cele mai importante sunt spatiul si timp si o serie de mijloace de comunicare mai potrivite unuia sau altuia.

Structurile si relatiile de comunicare sunt strâns legate de anumite tipare fundamentale ale schimbării, pe care sociologii si istoricii le-au prezentat si discutat. Conform multor teorii sociale, o treaptă initială arhetipală a societătii umane, când membrii unor grupuri sociale mai mult sau mai putin închise împărtăseau aceleasi sentimente si credinte, duceau o viată auto-suficientă si se angajau împreună într-un numar limitat de activităti de bază, a cedat locul unei societăti complexe de mari proportii, ai cărei membrii se diferentiază în multe feluri, desi rămân interdependenti în noi moduri datorită diviziunii muncii. Mai mare libertate si individualitate a societătii moderne este sustinută de un sistem de comunicare complex, care oferă un mecanism de integrare functională într-o societate extinsă, ce depăseste integrarea normativă a formelor sociale comunitare anterioare. După cum remarca Durkheim: ”în societătile moderne, indivizii sunt legati mai mult de diferentele decât de asemănările dintre ei pentru că acestea impun complementaritatea si interdependenta” Nevoia de a colabora, de a interactiona si structurile inventate pentru a organiza noi tipuri de interactiune stau la baza solidaritătii sociale. Cresterea gradului de individualizare poate fi privită nu ca o mare libertate ci ca o sporită fragmentare socială, ce duce la izolare la nivel individual si o mai facilă manipulare exercitată de grupuri organizate la nivel colectiv. În acest sens, mass media este adesea considerată fie mijlocul de a mentine sentimentul identitătii nationale si culturale si perspectiva întregului, fie cauza disolutiei sau slăbirii legăturilor sociale.

Actele si procesele sociale de comunicare în ansamblul lor pot avea loc prin aplicarea unor tehnici si tehnologii variind de la cele mai simple la unele foarte complexe. Comunicarea necesită manipularea constientă a fortelor fizice si obiectelor în conformitate cu reguli si conventii acceptate. Mijloacele de comunicare existente sunt variate: ele diferă în functie de gradul de dezvoltare a societătii, iar utilizarea lor este supusă reglementărilor sociale si culturale. Când spunem ”mijloace de comunicare” întelegem lucruri foarte diferite. În primă fază ne gândim la sisteme lingvistice si coduri: sistemul format de semne si reguli de utilizare a acestora, care constituie continutul fizic al mesajelor. În a doua fază este vorba de activităti, tehnici si procedee de codificare a mesajelor: formarea sunetelor, reprezentarea vizuală a imaginilor si semnelor. În ultimă fază ne gândim la tehnicile si activitătile legate de transmiterea mesajelor. Aici se încadrează tehnologii ca telegrafia sau tipărirea, ca si inventiile sociale de distribuire a unor copii multiple ale mesajelor prin intermediul presei, cinematografului, televiziunii, discursuri.

Ca mijloc de comunicare se poate spune despre presa modernă că este orientată mai mult către receptare decât către comunicare, pentru majoritatea cititorilor: cu cât este mai largă scara ei de distribuire, cu atât ea este mai putin accesibilă ca tribună pentru ideile indivizilor. Presa de masă obisnuieste publicul să primească numai ce i se comunică, să fie un auditoriu de spectatori. Trebuie mentionat că nu doar presa de masă determină aceste tendinte. Institutiile educatiei de masă si-au orientat asteptările într-un mod consonant, obisnuind si educând publicul să fie numai receptor nu si generator sau în cel mai bun caz critic al celor primite. Cu toate acestea tehnologia a facilitat si comunicarea interpersonală cu caracter privat datorită sistemului postal, telefonului, faxului, calculatorului. Acestea fac posibile intercomunicarea si autoexprimarea. Ele obligă utilizatorii să ia initiativa nu numai să recepteze. Intercomunicarea prin intermediul postei depinde de un nivel al competentei privind citirea si scrierea, care nu este aceasi pentru toti. Intercomunicarea prin celelalte mijloace depinde de dezvoltarea economică a întregii societăti dar si de nivelul venitului individual. Serviciile postale si telefonice facilitează nu numai comunicarea interpersonală cât si accesul organizatiilor la indivizii particulari.

Comunicarea în viata socială are loc ca urmare a anumitor nevoi si împrejurări si între niste limite anume. Putem aborda problema structurii comunicationale fie în termenii cauzelor, fie în cei ai dimensiunii si localizării variabile. S-ar crea mai putină confuzie daca materialul ar fi organizat conform celui de-al doile criteriu. În acest caz comunicarea ia o formă caracteristic diferită în contextul grupului primar, al organizatiei formale de muncă, al asociatiei bazate pe clasă, interese, politică sau religie. În general se implică o ordine ascendentă a scării si dispersiei. Ele diferă si din punct de vedere al gradului de formalitate în definirea rolurilor, alocarea însemnelor de apartenentă la un grup si localizarea granitelor din jurul participantilor.

Printre factorii care facilitează sau generează comunicarea se includ: apropierea spatiala, apropierea socială, asocierea, cooperarea si colaborarea, conflictul – în sensul că relatiile dintre părtile aflate în conflict fac necesară o formă de comunicare.

Procesul de comunicare este legat în primul rând de două aspecte esentiale caracteristice grupurilor mici: solidaritatea (caracter coeziv) si diferentierile interne. Comunicarea sprijină coeziunea în mai multe moduri. Unul dintre acestea este furnizarea unor însemne de apartenentă sub forma unui limbaj comun sau unor conventii de adresare verbale sau nonverbale. Coeziunea de un grupa depinde de comunicare si datorită ”dependentei reciproce a interactiunii si sentimentului” Analiza sa asupra datelor privind comportamentul de grup l-a condus la formularea ipotezei conform căreia ”dacă frecventa interactiunilor dintre două sau mai multe persoane creste, creste si gradul de simpatie reciprocă dintre acestea si invers”. Ideea prezentată este că disensiunea si conflictul din cadrul grupurilor sunt reflectate si de structura fluxului comunicational.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicare Publica.doc