Fotbalul un Produs Media

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Fotbalul un Produs Media.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 89 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Conf.univ. dr. Alina Bargaoanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

INTRODUCERE.5
CAPITOLUL I
CE ESTE FOTBALUL?.10
I.1 Aproape totul despre sportul rege.10
II.2 Regulile Jocului. 12
CAPITOLUL II
FOTBALUL CA AFACERE.22
II.1 Sportul ca afacere.22
II.2 Industria fotbalului.26
CAPITOLUL III
MODERNIZAREA TRADIŢIEI-FOTBAL CLUB CELTIC.29
III.1 Revoluţia clubului Celtic .30
III.2 Celtic: o companie multimedia.35
CAPITOLUL IV
FOTBALUL ŞI MASS MEDIA.39
IV.1 Media sportive.43
IV.2 Sportul în noua eră media.46
CAPITOLUL V
RAZBOIUL AUDIENŢELOR.51
V.1 Drepturile TV.51
V.2 Ştirile sportive.53
V.3 Studiu de caz-CM 2006.62
CAPITOLUL VI
FOTBALUL, O ARMĂ.73
VI.1Violenţa în fotbal.73
VI.2 Fotbalul şi traficul de fiinţe umane.80
ÎNCHEIERE .83
BIBLIOGRAFIE .86

Extras din document

Introducere

Johann Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, dar şi unul dintre marii antrenori ai deceniului trecut, schiţa printre altele următoarea idee în prefaţa unei cărţi despre fotbal: „Cluburile de fotbal trebuie să rămână exact acest lucru - cluburi. Ce înseamnă asta? Să realizeze că au responsabilităţi nu numai faţă de investitori ci şi faţă de suporteri şi de comunitatea locală. Cluburile trebuie să se implice în viaţa comunităţii locale. ” (www.fifa.com). Cruyff sintetizează o parte din temerile suporterilor la început de secol. Peisajul media s-a schimbat radical în ultimii 20 de ani, iar cluburile sunt obligate să acţioneze în consecinţă. A sta pe loc nu mai este o opţiune. În această goană după bani, riscul de a pierde pe drum anumite valori este ridicat. „Tradiţia” poate fi o sabie cu două tăişuri: o ancoră ce menţine actuale anumite valori, dar şi o scuză pentru incapacitatea de a fi în pas cu moda.

Pe de altă parte, fiecare perioadă are neajunsurile ei. Simpla modernizare nu garantează dispariţia exploatării. Dacă vreun patron încearcă să-şi înstrăineze clubul de comunitatea din rândul căreia îşi trage suportul, pentru a cuceri o altă piaţă, va avea numai de pierdut. Boom-ul se va dovedi vremelnic, iar la final se va trezi stăpân pe un club părăsit de toată lumea.

Competiţia rămâne un garant al succesului în orice sport. Spre deosebire de alte domenii de activitate, sportul ar ieşi în pierdere dacă cei mici ar rămâne fără şansă în faţa celor mari, lucru realizat chiar şi în lumea comercială a sportului american. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care UEFA şi FIFA (foruri conducătoare) au mărit în mod constant numărul participantelor în majoritatea competiţiilor. În schimb, la nivelul competiţiilor de club, mărirea numărului de echipe nu înseamnă neapărat o şansă în plus pentru cei mici. De la introducerea formatului „Champions League” (cea mai de succes afacere din istoria UEFA) în sezonul 1992 – 1993, Italia a avut opt echipe de club participante în finală, Spania şase, Germania patru, Olanda două, iar Anglia şi Franţa câte una.

Cu alte cuvinte, bogaţii au devenit tot mai bogaţi. AC Milan a câştigat peste 20 de milioane de euro doar din premii în 2003, când a devenit campioana Europei. Pe termen scurt, succesul financiar al Ligii Campionilor este garantat pentru că cele mai bune pieţe de desfacere pentru această competiţie sunt încă Vestul şi Sudul Europei. Treptat însă, există riscul ca ţările din celelalte zone, ale căror echipe pornesc cu şanse minime, să-şi piardă interesul în competiţie. O altă grijă, de această dată exprimată de trusturile media este posibila intoxicare a publicului cu fotbal.

Date fiind profilul politic al fotbalului în Marea Britanie şi incapacitatea pieţelor de a se autoregla, guvernul britanic a ajuns la concluzia că o intervenţie prin care să echilibreze aspectele comerciale şi financiare ale jocului este oportună. Secretariatul de Stat pe probleme de fotbal şi guvernul laburist al lui Tony Blair au constituit o comisie de cercetare a fenomenului fotbalistic. Noul for însă nu a devenit acel gardian sprijinit legal (şi atât de sperat de către suporteri) care să tragă cluburile la răspundere atunci când greşesc în relaţiile cu suporterii şi cu celelalte cluburi.( www.bbc.co.uk )

Originile cluburilor sportive erau strâns legate în trecut de noţiunea de comunitate. De multe ori, cluburile de fotbal deveneau reflectarea în societate a ideii de sine a comunităţii de origine.

În acest secol, auzim din ce în ce mai des următoarele fraze: „Trăim într-o societate care îşi va schimba obiceiurile” sau „Noua tehnologie va determina modificări de structură în rândurile comunităţilor.” (The Guardian, 21 martie 2005. www.guardian.co.uk). Şi iată cum, exact sentimentul de apartenenţă la o comunitate pe care ţi-l dă viaţa de suporter şi care este în strânsă conexiune cu sistemul social actual, transformă această pasiune, atât de blamată, într-o forţă socio-culturală. Poţi să critici fanii sportului, dar nu poţi să-i negi. Lumea trăieşte într-o societate fragmentată, măcinată de disensiuni sociale şi economice, iar stadionul poate reprezenta acel refugiu de care unii au nevoie. Sentimentul de apartenenţă este extrem de important iar tensiunile unui meci acutizează (în sens bun, dar uneori şi în sens negativ) această trăire.

Fotbalul joacă încă un rol important în rândul multor comunităţi din Marea Britanie. Chiar şi într-o economie globalizată este imposibil ca ideea de identitate sau cea de loc să dispară. Suporterii îţi dau pulsul unui eveniment sportiv. Spectacolul televizat devine redundant în momentul în care un cadru larg al camerelor îţi prezintă arena pe jumătate goală. Responsabilii de fotbal au obligaţia să analizeze foarte atent situaţia înaintea fiecărui sezon şi înaintea fiecărui nou acord semnat cu o televiziune (ceea ce nu s-a întâmplat în trecut). Dacă cei implicaţi nu o fac, atunci responsabilitatea revine guvernului, pentru că respectarea drepturilor suporterilor, care investesc emoţional şi financiar în acest sport, asigură viitorul fotbalului. Interesant este faptul că unii economişti au ajuns să accepte noţiunea generală de identitate comunitară, precum şi importanţa socială a accesului la evenimente sportive. Editorialistul englez Will Hutton apreciază, în publicaţia „The Guardian”, că, pe măsură ce sportul devine un produs pe piaţa televiziunilor cu plată: „Pentru oameni, biletul de intrare în lumea modernă îl reprezintă banii plătiţi pe abonamente, adică de trei ori suma pretinsă pentru licenţa BBC. Marile evenimente sportive nu mai sunt împărţite de noi toţi. în aceste condiţii, importanţa sportului la nivel naţional scade. Există şi voci care susţin o implicare guvernamentală în vânzarea drepturilor TV şi care condamnă dispariţia evenimentelor sportive importante din grilele televiziunilor publice. Se consideră că efectele sociale vor fi negative. Susţinătorii acestei teorii consideră că marile competiţii, precum Olimpiadele sau Campionatele Mondiale generează o adevărată reţea de păreri. Fiecare persoană care urmăreşte aceste programe exprimă anumite opinii pe marginea celor văzute iar suma acestor opinii conferă valoarea conversaţională evenimentului”. (www.guardian.co.uk/Columnists/Archive.html)

Fisiere in arhiva (1):

  • Fotbalul un Produs Media.doc

Alte informatii

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE