Limbajul Presei Românești din Secolul al xix-lea

Capitolul I.

Istoria presei în secolul al XIX-lea

1.1. Dibuiri şi începuturi

Inventarea tiparului pentru imprimarea cărţilor, a ziarelor şi a revistelor a însemnat o adevărată revoluţie materială şi spirituală în istoria culturii umane.

Tiparului i s-a găsit, începand cu secolul al XVII-lea o întrebuinţare care avea să exercite o influenţă considerabilă asupra opiniei publice, presa periodică, ziare, reviste, foi volante etc.

Deşi tiparul, bază tehnică şi materială a presei, a fost introdus în Ţara Românească la începutul secolului al XVI-lea, totuşi pe teritoriul patriei noastre, între veacurile XVI şi XVIII, nu au apărut ziare în limba română. Tipografiile existente erau folosite doar pentru tipărirea cărţilor.

În ţara noastră presa periodică s-a întemeiat târziu; astfel începuturile presei în limba română se situează abia în primele decenii ale secolului al XIX-lea din cauza condiţiilor istorice concrete în care a avut loc dezvoltarea ţărilor române. Pe de-o parte, în ţara noastră destrămarea feudalismului şi procesul naşterii capitalismului s-au produs mult mai târziu decât în alte părţi, iar pe de altă parte, existau dominaţia otomană asupra Ţarii Româneşti şi Moldovei şi cea habsburgică asupra Transilvaniei.

Primele încercări de a edita ziare şi reviste în limba română le găsim în Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea, într-o epocă de prefaceri economice şi sociale care marcau procesul de destrămare a feudalismului şi de afirmare a capitalismului.

Încercările de a edita ziare şi reviste în această perioadă demonstrează că adepţii iluminismului din Transilvania considerau presa ca un mijloc principal de răspândire a ideilor înaintate pentru care militau.

Reprezentanţii iluminismului , din rândul populaţiei maghiare şi germane din Transilvania, şi-au făcut cunoscute ideile prin organe de presă ca: Sienburger Zeitung (Ziarul ardelean, 1784); Sienburger Bote (Curierul ardelean, 1792); Erdeleyi magyar hirvivo (Vestitorul maghiar din Transilvania, 1790) şi altele. În anul 1789, o asociaţie de cărturari români din Transilvania a cerut aprobarea pentru publicarea la Sibiu a unei gazete pentru săteni. Publicaţia era înscrisă în actele oficiale sub denumirea Wallachische Zeitung fur den Sandmann. Deşi istoricul şi ziaristul ardelean Jakab Elek afirma că din această gazetă ar fi apărut un număr în 1791, totuşi nu se cunoaşte, până în prezent, nici un exemplar. Eforturi insistente pentru înfiinţarea unui periodic românesc în Transilvania a făcut Ion Mohnar-Piuariu solicitând de câteva ori aprobări în anii 1793 şi 1794, însă intervenţiile au fost respinse. În 1795 se plănuia apariţia unei reviste ce urma să poarte titlul Vestiri filosofeşti şi moraliceşti, dar aceasta nu a apărut.

Deschiderea Şcolii de ingineri hotarnici, de către Gheroghe Asachi la Iaşi(1814) şi a Şcolii de la Sf. Sava, de către Gheorghe Lazăr la Bucureşti(1818), au stimulat iniţiativele menite să pună bazele presei româneşti. Astfel, la începutul veacului al XIX-lea s-au făcut eforturi în vederea editării unor periodice cu caracter de almanah-magazin. Dintre acestea Theodor Racocea editează la Cernăuti Chrestomaticul românesc (1820), iar Zaharia Carcalechi, proiectează la Buda (1821), Biblioteca românească, gazeta de profil almanah-magazin, întocmită în 12 părţi, după numărul celor 12 luni. Revista apare sporadic în anii 1821, 1829-1830 şi 1834, iar printre colaboratori se numără: I. Trifiu, Damaschin, P. Bojinca, pictorul C. Lerca, Em. Gojdu, Gr. Cuciureanu. În conţinutul publicaţiei se găsesc reproduceri de Gh. Asachi şi V. Cârlova. Editorul dorea să realizeze pentru cititorii din Muntenia şi Moldova o revistă culturală care să cuprindă articole de istorie naţională şi universală, articole politice despre starea lumii , despre agricultură, varietăţi, anecdote şi literatură originală. Revista Biblioteca românească a lui Carcalechi şi Chrestomaticul românesc al lui Theodor Racocea au avut însă un caracter efemer şi o circulaţie restrânsă.

În Moldova trebuie consemnată la sfârşitul secolului al XVIII-lea existenţa unei publicaţii săptămânale intitulate Courrier de Moldavie şi apărută din februarie 1790 la Iaşi, în urma dispoziţiei generalului G.A. Potemkin. Ea era un organ de informare al armatei ruse, redactată în limba franceză de către Comandamentul trupelor ruseşti cantonate în Moldova în perioada războiului ruso-turc din 1787-1791.

La încercările menţionate adăugăm publicaţia intitulată Fama Lipschii pentru Dacia (1827), primul ziar în limba română ce apare la Leipzig. Gazeta este redactată de doi studenţi medicinişti : I.M. R. Rosetti (din Ţara Românească) şi Anastasie I. Lascar (din Moldova), ajutaţi din punct de vedere material de Dinicu Golescu. Rosetti publică ştiri politice din ziarele vremii şi articole culturale. Al doilea redactor publică aricole de ştiinţă popularizată. Publicaţia este intitulată Fama Lipschi pentru Datia începând cu numărul doi. Rosetti propune în numărul trei un proiect de reformă a ortografiei româneşti, recomandând alfabetul latin.

1.2 Presa românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea

1.2.1. Calendare şi almanahuri

Componentă a presei româneşti, calendarele au constituit o inepuzabilă sursă de lectură instructivă, plăcută tuturor vârstelor deoarece în paginile lor erau tipărite teme dintre cele mai diverse, de obicei tratate de ziarişti-scriitori, cărturari, astrologi, medici.