Patologiile comunicării în organizația militară

INTRODUCERE

Studiul comunicării în cadrul organizaţiilor a apărut din necesitatea normală de a obţine performanţă. A comunica poate însemna a informa, a explica, a împărtăşi, a deroga un ordin, a influenţa, a convinge, a manipula, a asculta, a uni şi motiva pentru a acţiona. Toate acestea pot avea influenţe asupra fiinţării organizaţiilor. Scopul general al comunicării este schimbarea, iar prin cuvânt, omul are la îndemână cel mai puternic şi mai comod mijloc de influenţare a semenilor.

Realizarea performanţei comunicative este condiţia de care are nevoie organizaţia militară pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei la cele mai înalte standarde de performanţă.

În lucrarea de faţă, structurată pe trei capitole, am pornit de la abordarea generală a conceptului de comunicare, şi m-am îndreptat succesiv înspre conturarea nuanţelor persuasive ale comunicării, constituind obiectivul principal al procesului comunicaţional. Studiul a fost elaborat din perspectiva organizaţiei militare, acordând o atenţie deosebită felului cum aceasta apare în cadrul conflictelor armate şi a modului în care poate influenţa derularea şi deznodământul acţiunilor militare specifice confruntării.

Primul capitol din această lucrare l-am dedicat evidenţierii particularităţilor de comunicare în mediul militar precum şi menţionării şi abordării pe plan teoretic a patologiilor de comunicare.

În cadrul celui de-al doilea capitol, am deschis problematica existenţei manipulării în interiorul organizaţiei militare şi a modului în care aceasta se reflectă asupra populaţiei civile, principalul scop fiind constituit de necesitatea atingerii obiectivelor politico-militare.

Dimensiunea psihologică a unui conflict sau crize este cel puţin la fel de importantă ca şi cea fizică, deoarece atitudinea şi comportamentul militarilor pot fi decisive în stabilirea deznodământului sau în natura evoluţiilor post-conflict.

Ultima parte a lucrării a fost rezervată părţii aplicative unde intenţia mea a fost, ca având la dispoziţie o varietate de metode şi tehnici de cercetare sociologică, să întreprind o analiză de conţinut asupra primului război din Golf, din perspectiva acţiunilor manipulative destinate influenţării psihologice. Acest război a deschis noi orizonturi de abordare a conflictelor armate, desfăşurat printr-o confruntare crâncenă pe arena manipulării informaţiei, obţinându-se rezultatele scontate atât pe direcţia trupelor inamice, cât şi în ceea ce priveşte reacţia opiniei publice mondiale.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND COMUNICAREA ÎN MEDIUL MILITAR

1.1.Particularităţile comunicării în organizaţia militară

Etimologic, cuvântul „comunicare" provine din latinescul „comunis", care înseamnă „a fi în legătură cu" acest fapt evidenţiind un dublu sens al conţinutului acestuia: cel de relaţie între oameni respectiv cel de transfer a „ceva" între aceştia.

Deşi termenul este de origine latină, primele preocupări pentru comunicare le-au avut grecii. Pentru aceştia, arta cuvântului, măiestria de a-ţi construi discursul şi de a-1 expune în agoră era o condiţie indispensabilă a statutului de cetăţean. Elemente concrete de teorie a comunicării apar însă prima dată în lucrarea lui Corax din Siracuza, „Arta retoricii", în secolul V î. Hr. Platon şi Aristotel vor continua aceste preocupări, instituţionalizând comunicarea ca disciplină de studiu, alături de filozofie sau matematică în Lyceeum sau în Academia Greaca. Romanii vor prelua de la greci aceste preocupări, dezvoltându-le şi elaborând în jurul anului 100 î. Hr. primul model al sistemului de comunicare

Pentru relaţiile sociale, juridice, economice, publice, sau în domeniul militar, pentru orice activitate, indiferent care ar fi aceasta, comunicarea reprezintă o componentă esenţială, o stare de spirit şi un instrument. Ea este calea spre înţelegere, armonie şi dreptate, dar şi o sursă a conflictelor, a urii şi a răului din lume.

Comunicarea este un proces a cărui esenţă o reprezintă deplasarea, transferul sau transmiterea informaţiei de la un participant la altul în cadrul unui proces de comunicare. Cu alte cuvinte, un emiţător transmite informaţie receptorului prin intermediul unui canal de comunicare cu scopul de a produce receptorului anumite efecte. În acest sens, comunicarea reprezintă un proces complex de utilizare de către doi sau mai mulţi interlocutori a unui sistem comun de simboluri, semne şi comportamente pentru realizarea schimbului de informaţii, idei şi emoţii, în scopul influenţării lor reciproce, a cunoaşterii, a interrelaţionării lor grupale sau microgrupale, ori în vederea îndeplinirii unui obiectiv comun.