Reflectarea Minorităților în Presă

ARGUMENT

O simplă analiză a situaţiei actuale, ne-ar duce la concluzia că minorităţile naţionale din România sunt puţin promovate în presă, în primul rând din cauza unor deficienţe de comunicare între reprezentanţii minorităţilor naţionale şi jurnalişti.

Am constata că interesul jurnaliştilor pentru comunităţile etnice a crescut în ultimii ani, însă modul în care se relatează despre acestea rămâne încă bazat pe stereotipuri sau referiri la evenimente culturale.

Reprezentanţii mass-media sunt de opinia că responsabile pentru această situaţie sunt organizaţiile minorităţilor naţionale, care nu îşi promovează suficient acţiunile şi programele. Se pare că organizaţiile minorităţilor naţionale nu dispun de suficient personal pe partea de relaţii publice care să menţină un dialog permanent cu presa, totodată ele nici nu utilizează toate mijloacele de comunicare existente, cum ar fi cele oferite de Internet.

Pe de altă parte, o problemă serioasă de care se lovesc jurnaliştii este legată de reţinerea pe care comunităţile etnice o afişează atunci când li se cere să vobească despre tradiţii, cultură sau despre convieţuirea interetnică alături de majoritari. Apoi mai există şi problema deplasărilor în comunităţi, a lipsei de fonduri băneşti şi a persoanelor de contact.

Singura soluţie pentru o mai bună promovare a minorităţilor naţionale în presă ar fi îmbunătăţirea comunicării dintre cele două părţi, dar este clar că acest lucru necesită timp şi investiţii serioase de resurse umane şi materiale.

Mi-am propus ca prin această lucrare să contribui la promovarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a României şi la cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între minorităţile naţionale, precum şi între majoritate şi minorităţile naţionale.

Scopul final este, pe de o parte, de a verifica dacă modelul cultural se dovedeşte un bun predictor al atitudinii faţă de minorităţi. Pe de altă parte, consider că este interesant pentru noi, românii, să vedem cum ne situăm, pe o ipotetică scară a tendinţelor spre excluziune socială. Este o şansă de a ne privi pe noi inşine, ca naţie, mai obiectiv, de a ne da seama care sunt piedicile interne în evoluţia noastră ca o societate caracterizată prin coeziune, şi, de ce nu, de a invăţa de la alţii acolo unde ei sunt înaintea noastră.

INTRODUCERE

„Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri. Comunicarea e un mod de a exista al comunităţii. “

(John Dewey)

În contextul actual al globalizării şi, în particular, al unei Europe în formare ca o „mare familie“, excluziunea socială este un subiect de mare importanţă. Confruntat cu noi şi noi variante ale unui „celălalt“ – „străin“ sau „anormal“ sau doar diferit – care cere drepturi egale cu ale „noastre“, individul din lumea postmodernă este pus tot mai des în situaţii în care se simte nevoit să apere un teritoriu simbolic ce până de curând îi aparţinea.

Felul în care îi privim pe aceşti „ceilalţi“ stă la rădăcina acţiunilor pe care le vom întreprinde în ceea ce-i priveşte. Iar „ochelarii“ prin care privim depind în mare măsură de felul în care ne-a modelat societatea în care ne-am format.

Această analiză urmăreşte felul în care minorităţile sunt privite în România, luând ca măsură imaginea pe care le-o conturează presa prin intermediul redactorilor, dar şi al cititorilor lor.

Am considerat de interes această reprezentare, pe de o parte, pentru că presa dă o bună măsură a subiectelor care preocupă societatea şi a modului în care ele sunt privite, şi, pe de altă parte, pentru că presa este unul din instrumentele prin care societatea în care trăim işi pune amprenta pe grila prin care interpretăm realitatea, deci şi imaginea „celuilalt“.

Prejudecăţile faţă de diversitate/alteritate sunt adânc înrădăcinate în societatea românească. Sondajele de opinie şi alte cercetări arată clar această stare de fapt . Dacă acceptăm că „prejudecata este o opinie fără judecată“ atunci singura cale de a combate prejudecăţile este de a iniţia acel proces de „judecată“ care pare să lipsească cu desăvârşire în prezent. Nu putem însă „judeca“ fără cunoaştere şi din această cauză avem nevoie de informaţii pertinente şi uşor accesibile.

Diversitatea/alteritatea pare să fie la „modă“, se vorbeşte mult despre aspecte ale diversităţii, există nenumărate iniţiative, preocupări axate în jurul problematicii diversităţii etnice, culturale, lingvistice sau religioase în România. Printre acestea, există proiecte de lungă durată sau doar de scurtă durată. Rezultatele acestor iniţiative, o cantitate semnificativă de informaţii, există stocate şi sunt mai mult sau mai puţin, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă mediatizate. După care doar cei care ştiu ce caută găsesc informaţia.

La baza acestei analize au stat jurnaliştii, care au un impact considerabil asupra opiniei publice faţă de aspectele diversităţii/alterităţii, precum şi activitatea lor în presă. Tot atât de important a fost ca persoanele implicate în luarea deciziilor să deţină toate informaţiile despre aspecte ale diversităţii, deoarece acestea nu pot fi trecute cu vederea în niciun domeniu decizional.