Analiza economico financiară a SC Arta Culinară Cluj SA

CAPITOLUL 1

IMPORTANŢA SITUAŢIILOR CONTABILE ÎN ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ

1.1. Definirea conceptului de bilanţ

Bilanţul este o noţiune de bază, deosebit de importantă, cu care se operează frecvent în teoria şi practică contabilităţii.

Cerinţa întocmirii bilanţului este arătată de matematicianul Luca Paciolo, odată cu cristalizarea că sistem a contabilităţii, bazată pe înregistrarea în partidă dublă. Caracterul documentar şi informativ economic al bilanţului a fost relevat de Jaques Savary în 1673 “ca un instrument de control al înregistrărilor contabile şi de cunoaştere a situaţiei economico-financiare a întreprinderii“ .

Dar, deşi bilanţul este cunoscut şi utilizat de veacuri în practică contabilă, el devine obiectul unor cercetări deosebite abia la sfârşitul secolului trecut. Astfel, belgianul Simon Stevin “ se remarcă prin aceea că este primul autor acare a pus în mod ştiinţific problemă necesităţii bilanţului anual“ . Cercetările în legătură cu rolul şi funcţiile bilanţului s-au accentuat apoi foarte mult, rezultând astfel din aceste cercetări numeroase teorii ale bilanţului.

Primele teorii ale bilanţului apărute în anul 1919, în literature germană, respectiv teoria statică dezvoltată de Nicklisch şi teoria dinamică a lui Schmalenbach. Au fost elaborate şi alte teorii care vor fi prezentate în continuare. Toate teoriile bilanţului sunt considerate ca fiind teorii ale evaluării sau teorii ale funcţiilor bilanţului.

Fiecare dintre aceste teorii prezintă importanţă pentru practica contabilă punând în evidenţă rolul diferit şi funcţiile multiple ce pot fi atribuite bilanţului. “Un neajuns al acestor teorii constă în faptul că atunci când se pune întrebarea ce este bilanţul, ce este geneza şi sensul lui cognitiv în procesul conoaşterii, răspunsurile sunt foarte diferite, atribuind bilanţului o semnificaţie foarte largă“ .

Profesorul Spiridon Iacobescu şi Al. Sorescu ocupându-se de acestă problemă reproduc peste 35 de definiţii date bilanţului şi examinând aceste definiţii constată că bilanţul este privit într-un fel de doctrină contabilă şi în alt fel de cea juridică. Ei consideră că este necesar să definească bilanţul în două versiuni, una generală şi alta contabilă. În definiţia generală ei precizează că “bilanţul este o situaţie patrimonială definitivă, care prezintă în forma contabilă activul şi pasivul patrimoniului unei personae, împreună cu rezultatele care au modificat forma iniţială a patrimoniului, iar în definiţia contabilă se arată că bilanţul este contul patriminiului persoanei, alcătuit din activ şi pasiv rezultat de soldurile situaţiei finale a tuturor conturilor“ .

Profesorul C.G. Demetrescu, în lucrările sale, reproduce peste 20 de definiţii date bilanţului de diferiţi autori. După aprecierea sa, numeroasele definiţii date bilanţului se explică prin faptul că unii privesc bilanţul din punct de vedere juridic, iar alţii îl privesc din punct de vedere contabil, iar dintre aceştia unii îl privesc ca formă ( şi anume situaţie, cont, tablou, etc.), iar alţii îl interpretează ca funcţie şi ca scop.

Precizându-şi propriul punct de vedere, C.G. Demetrescu arată că “Bilanţul este o situaţie întocmită sub formă contabilă, după un anumit plan, cuprinzând activul şi pasivul unei întreprinderi , precum şi rezultatele obţinute până la o anumită dată” .

Examinând diferitele definiţii ce s-au dat noţiunii de bilanţ constatăm că nu este vorba numai de formulări diferite; punctele de vedere se deosebesc între ele, în primul rând, datorită poziţiilor adoptate în legătură cu geneza acestuia.

Unii autori consideră bilanţului ca “o sinteză a repetatelor egalităţi de schimb, care în totalitatea lor ajung să ne redea structura integrală a patrimoniului “ , iar alţii văd în bilanţ “rezumatul inventarului prezentat în formă de cont ” .

Adepţii teoriei economice consideră bilanţului “ca fiind un instrument de cunoaştere a realităţii din întreprindere, a mişcării capitalului, concepând contabilitatea ca o succesiune de bilanţuri şi recomandând celor ce vor să o aplice, să o gândească de la început până la sfârşit în bilanţuri“ .

“Mulţi dintre autori împărtăşesc punctul de vedere potrivit căruia bilanţul ar fi un produs al contabilităţii, în care se finalizează munca contabilă, prin centralizarea datelor din evidenţa curentă“ .

Deosebirile de vederi nu se limitează numai la definirea builanţului, ci ele se manifestă şi în legătură cu conţinutul acestuia şi cu sensul său cognitiv.

Astfel, unii afirmă că cele două părţi ale bilanţului sunt formate din activ şi pasiv, alţii, din avere şi capital, sau din avere şi resurse, dând o interpretare de pe poziţii diferite acestor părţi.