Aplicarea principiului prudenței în contabilitate

Introducere

Prundența este unul dintre cele mai fundamentale concepte ale contabilității. Acest principiu obligă entitățile, rspectiv contabilii acestora să manifeste un comportament prudent la întocmirea situațiilor financiare, ținând cont de toate datoriile apărute în cursul exercițiului curent sau precedent, de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale și totodată să se țină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezulttul exercițiului financiar este profit sau pierdere.

Cu alte cuvinte pentru a respecta principiul prudenței, activele și veniturie nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile nu trebuie subevaluate.

Prin intermediul acestei lucrări am încercat să scot în evidență importanța acestui principiu și impactul pe care îl poate avea asupra entităților.

În capitolul 1 am definit pe scurt cadrul conceptual și prudența, scoțând-o în evidență pe cea din urmă. Am prezentat prudența în contextul reglementărilor contabile internaționale, rolul prudenței din perspectiva IFR și totodată exercitarea prudenței care nu permite constituirea de provizioane excesive.

În capitolul 2 am prezentat prudența vs valoarea justă, studii privind utilizarea prudenței în evaluarea contabilă și analiza politicilor contabile și prudențiale prevăzute în diverse standarde IFRS.

Capitolul 3 face trimitere la o analiză comparativă între principiul imaginii fidele și principiul prudenței, fiecare dintre ele fiind pus în valoare prin diferite calități.

În capitolul 4, ca și studiu de caz, am ales să fac un studiu comparativ privind deprecierile activelor, studiu în care s-au analizat informațiile privind deprecierea activelor publicate de entitățile românești listate pe piața reglementată și de cele listate pe AeRO. (piață de acțiuni administrată de Bursa de Valori București, dedicată finanțării, creșterii și promovării întreprinderilor mici și mijlocii care nu îndeplinesc criteriile de amitere pe piața principală)

CAPITOLUL I

Cadrul conceptual reprezintă un sistem coerent de concepte care rezultă dintr-un scop. Fără un cadru conceptual, „practicile contabile rele ar triumfa asupra bunelor practici contabile". Prudența, unul dintre cele mai vechi și cele mai cunoscute concepte contabile, deși eliminat din cadrul conceptual contabil în 2010, continuă să atragă atenția.

Majoritatea normelor contabile au la bază o doză fie mai mică, fie mai mare de prudență, respectiv de optimism, determinată de interesul manifestat și uneori de riscul asumat. În contabilitate, forma de manifestare cea mai importantă a tipului de comportament prudent sau optimist este reprezentată de modul de evaluare ulterioară a elementelor. Atitudinea prudentă implică aplicarea pentru evaluarea ulterioară a valorii costului istoric (aceasta fiind cea mai credibilă valoare), iar atitudinea optimistă este reflectată prin raportarea elementelor la valoarea justă.

Contabilitatea oricărei entități și prezentarea situațiilor sale financiare trebuie să se bazeze pe un sistem unitar de norme, ca fiind un rezultat al procesului de normalizare, cunoscute sub denumirea de principii și convenții contabile. Acestea ar putea fi definite ca „reguli de ordine și de bun simț, rezultate din practică și pe baza cărora profesioniștii contabilității își fondează activitatea proprie, prezentarea bilanțurilor și stabilirea rezultatelor contabile, în întreaga lume” (Rousse,1989).

Principiul prudenței este considerat pilonul de bază al contabilității (mai ales în țările în care aceasta îndeplinește un rol juridic important), deoarece aplicarea lui protejează entitatea, dar mai ales terții împotriva evaluărilor subiective și numeroaselor riscuri și incertitudini care pot apărea în viitor. Principiul interzice supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea datoriilor și a cheltuielilor. În plus, „trebuie luate în considerare riscurile, deprecierile și pierderile ce pot apărea, generate de desfășurarea activității în exercițiul

curent sau cel anterior” (Toma,2001).

Unii consideră prudența ca fiind o parte integrantă a contabilității, iar alții sunt de părere că „încorporarea unui anumit grad de conservatorism în situațiile financiare duce la apariția unor erori, afectând neutralitatea și credibilitatea informației contabile,motiv pentru care aceștia consideră că prudența nu ar trebui aplicată în contabilitate.” (Karahan,2013)

Indiferent de poziția adoptată de către specialiștii în domeniu, toate entitățile includ în raportarea financiară o anumită doză de prudență. Raportându-se la faptul că stabilirea

profitului este una întâmplătoare,fiind influențată de tehnicile contabile impuse, dar și de comportamentul adoptat în prezentarea unor situații incerte, multe păreri sunt în favoarea aplicării prudenței, fiindcă raportarea unui profit minim poate aduce doar beneficii: „reducerea sarcinii fiscale, evitarea distribuirii de dividende fictive (care poate conduce la decapitalizare), protejarea creditorilor împotriva distribuirii de active sub formă de dividende și atenuarea unei viziuni prea optimiste a managerilor asupra propriei performanțe” (Gușe, 2011).