Contabilitatea Constituirii Societăților Comerciale

INTRODUCERE

Societăţile comerciale sunt cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale precum şi pentru satisfacerea unor interese personale ale înteprinzatorilor,contribuind la dezvoltarea comunicaţiilor care au permis extinderea pieţelor cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.

Legea 31/1990 privind societăţile comerciale contine înfiinţarea societăţilor în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie.

Constituirea unei societati comerciale impune încheirea actelor constitutive cu respectarea cerintelor legii privind actele juridice.

Societatea comerciala dobandeşte personaliate juridică prin încheirea unor formalităţi cerute de lege.

Aceste formalităţi se întemeiază, dupa caz pe contractul de societate sau pe contractul de societate şi statutul societatii.

Constituirea societăţilor comerciale este reglementată prin OUG 76/2001 prin care se instituie o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale, în urma căreia societatea devine persoană juridică si totodata este autorizată să funcţioneze.

Autorizarea presupune obţinerea avizelor, autorizaţiilor/acordurilor strict necesare pentru începerea activităţii acestora.

Prin înregistrare comerciantul dobandeşte un cod unic de înregistrare sub care va figura in Registrul Comertului precum şi la organele fiscale.

Totodată, comerciantului i se eliberează un certificat de înregistrare sau un certificat de înscriere, după caz.

Procedura se desfaşoară în cadrul Biroului Unic, care va elibera certficatul de înregistrare.

Eliberarea certificatului de înregistrare şi a avizelor/autorizaţiilor necesare dă dreptul comerciantului să-şi înceapă activitatea.

CAPITOLUL I

INTREPRINZATORUL SI INTREPRINDEREA

1.1. Definirea şi evoluţia notiunii de întreprinzător

Viata omului este de neconceput fara munca.pentru a satisface nevoile sale ,omul schimba natura si o modeleaza,evoluiaza si se transforma pe sine.

Doar prin munca omul se realizeaza material , se afirma in societate si creeaza premisele dezvoltarii generatiilor viitoare.

Nu este suficient doar dispunerea muncii si a resurselor naturale si de utilaje ,de capitaluri pentru a se produce efectul dorit ,trebuie sa se coordoneze aceste elemente sub forma intreprinderii.

A fi întreprinzător este o experienţă unică, cu satisfacţii deosebite însă şi cu mari frustări. Pentru a derula o afacere, întreprinzătorul trebuie să fie în acelaşi timp proprietar, manager, proiectant, cumpărător, vânzător.

Desigur, nimeni nu poate fi expert în toate aceste domenii, însă trebuie să aibă destule cunoştinţe din fiecare domeniu pentru a desfăşura o asemenea activitate

Noţiunea de “întreprinzător” provine din cuvântul franţuzesc (entreprendre), care înseamnă a întreprinde, a se apuca de făcut ceva. În decursul timpului această noţiune a avut diferite semnificaţii. În perioada timpurie, întreprinzătorul tipic putea fi găsit în rândul negustorilor.

În evul mediu, deoarece comerţul era considerat un act degradant, şi a Economistul francez Richard Cantillon, consideră întreprinzătorul figura principală din economie, îşi asumă riscuri deoarece cumpără la un preţ cert şi vinde la un preţ incert, prin urmare, achiziţionează în condiţii de risc.

În secolul al XIX-lea întreprinzătorul era considerat un manager, un administrator.

Economistul francez J.B.Say afirmă: “el este chemat să estimeze cu bună acurateţe importanţa unui produs, să estimeze nivelul cererii şi al mijloacelor de producţie - la un moment dat el trebuie să angajeze un număr mare de salariaţi - în alt moment să comande sau să cumpere materii prime, să găsească consumatori şi să acorde o atenţie permanentă ordinii şi economiei”.

În secolul al XX-lea, întreprinzătorul este recunoscut ca fiind o persoană creativă, cu idei inovatoare de afaceri care contribuie la creşterea şi profitabilitatea întreprinderii.

Definiţie - întreprinzătorul este persoana care iniţiază şi derulează o acţiune, asumându-şi riscurile asociate inovării în schimbul unor satisfacţii personale.

Această definiţie subliniază patru aspecte esenţiale ale întreprinzătorului:

- este un iniţiator în domeniul său de activitate;

- îşi asumă riscurile derivate din acţiunea sa;

- este un inovator;

- are satisfacţii în munca sa: materiale, psihologice, morale sau sociale;

Pentru un economist, întreprinzătorul este persoana care combină resurse materiale, financiare şi umane, astfel încât să se ajungă la creşterea valorii. Pentru un psiholog, întreprinzătorul este o persoană puternic motivată de realizarea anumitor obiective particulare. Pentru un om de afaceri, întreprinzătorul poate fi un concurent serios sau un partener de afaceri.

Se pot distinge următoarele tipuri de întreprinzători:

- Micii întreprinzători – persoane care iniţiază o afacere cu un ritm de creştere scăzut. Ei iniţiază afacerea cu banii proprii, fără a apela la diferite instituţii financiare. Statisticile afirmă că peste 85 % din afaceri se încadrează în această categorie.

- Întreprinzătorii - persoane orientate spre creştere; sunt orientaţi mai mult spre obiective decât spre mijloace; aceştia tind să se identifice cu managerii. Se constată că 12 % din întreprinzători fac parte din această categorie.

- Promotorii - persoane adepte ale unei creşteri foarte susţinute; Ei sunt licenţiaţi, folosesc surse variate de finanţare a afacerii, au ca obiectiv aducerea unei inovaţii pe piaţă.

1.2. Procedura avizării si constituirea unei firme proprii

1.2.1.Reglementarea actuala.Legea nr.31/1990,republicata

Ultima modificare a Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale a fost promulgata prin lege in data de 27 noiembrie 2006 (Legea nr. 441/2006).

Exista prevederi generale, aplicabile tuturor categoriilor de societati si exista si referiri exprese la societatile cu raspundere limitata (SRL-uri) si chiar la microintreprinderi sau firme mici, definite ca atare prin Legea nr. 346/2004.

În conformitate cu Legea nr. 441/2006, de la 1 ianuarie 2007 situatiile financiare prevazute din legea nr. 31/1990 se vor depune numai la registrul comertului. Amintim ca prevede faptul ca situatiile financiare trebuie depuse atat la Registrul Comertului, cat si la Ministerul Finantelor Publice, in conditiile prevazute de Legea contabilitatii nr. 82/199.