Contabilitatea Creanțelor și Datoriilor Comerciale

INTRODUCERE

Realizarea de catre fiecare intreprindere a unei ridicate performante economice si financiare si a unei competitivitati viabile, in situatiile unui caracter concurential al economiei evident, pretinde , nu in ultimul rand, un manager eficient.

Garantarea managementului performant este definit , in primul rand si intr-o mare masura, de asistenta unui sistem informational capabil sa confectioneze si sa dea factorilor de decizie a entitatii referinte cat mai complete, exacte, relevante si eficace.

Contabilitatea intreprinderii, fiind elementul principal al sistemului informational economic al acestuia, este necesar sa constituie si ea, obiect de preocupare pentru specialisti cu rol in asigurarea cresterii contributiei ei la consolidarea situatiei financiare a entitatii patrimoniale la majorarea performantei financiara a acesteia.

Contabilitatea este un compartiment care prin funcţiile ei de reflectare, analiză, calcul si control, trebuie să ducă la optimizarea anumitor decizii economice,la solidificarea disciplinei şi simtului de responsabilitate în gestionarea unor resurse îl constituie contabilitatea şi gestiunea datoriilor şi creanţelor cormerciale.

Demersul cognitiv si aplicativ debuteaza -în primul capitol şi se prelungeste în cel de-al doilea prin definirea conceptelor de creanţă şi datorie şi sunt prezentate scopurile contabilitaţii şi gestiunii datoriilor si creanţelor comerciale, precum şi evaluarea acestora, la finalul acestui capitol sunt hotarate relaţiile juridico-patrimoniale cu terţii.

Capitotul al III-lea intitulat " Studiul de caz privind contabilitattea creanţelor şi datoriilor comerciale la SC DIANA SRL " ilustrează substanţa principală a lucrării, aici sunt supuse analizării problemele fundamentale ale organizării şi conducerii contabilităţii, respectiv, purtătorii primari de informatii, sistemul de conturi utilizat şi înfăţişarea, în contabilitate a operaţiilor privind datoriile şi creanţele comerciale.

Acest ultim capitol dezbate problematica referitor la perfecţionarea contabilităţii datoriilor şi creanţelor comerciale prin informatizarea acesteia, şi astfel se analizează conceptele teoretice si principiile metodologice concordante. În încheierea lucrării sunt prezentate concluziile ‘cumpatate în urma studiului întreprinderii.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII PRIVIND CREANŢELE ŞI DATORIILE

1.1.Definiţii prinvind creanţele şi datoriile comerciale

Creanţele pe termen scurt sau activele în curs de decontare înfăţişează valorile economice dezvoltate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care continuă să primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate fi o sumă de bani, o lucrare sau serviciu. De exemplu, pentru anumite mărfuri vândute unor clienţi echivalentul valoric constă dintr-o sumă de bani identică cu valoarea mărfii facturate, în schimb, pentru un acont de bani acordat salariaţilor care se duce în interes de serviciu, echivalentul valoric primit stă în munca făcută care este apreciată prin adunarea cheltuielilor în ceea ce priveşte transportul, cazarea şi diurna delegatului.

Toate persoanele fizice sau juridice care au parte de valoarea avansată, urmând să dea echivalentul corespunzător , sunt supranumite generic prin noţiunea de debitori. Deci debitorul reprezintă o persoană care în interiorul unui raport patrimonial a primit o valoare şi pe viitor poate să dea un echivalent valoric sau o contraprestaţie.

Toţi debitorii unităţii sub forma creanţelor comerciale referitoare la vânzarea de produse , lucrări sau servicii proprii ciclului de exploatare al întreprinderii sunt încadrate prin structura de “Clienţi şi valori asimilate”.

În interiorul acestora, clienţii reprezintă creanţele faţă de terţi, produse de vânzarea pe credit a bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor care rezultă din activitatea întreprinderii. În cadrul acestei variante de vânzare returnarea dintre întreprindere şi client survine.

Sunt dobandite clienţilor creanţele in ceea ce priveşte efectele comerciale de încasat. Ele înfăţişează titlurile de valoare discutabilă care denotă prezenţa unei creanţe în contextul relaţiilor comerciale ce poate fi decontată repede sau pe termen scurt. Ele sunt răspandite sub diferite denumiri, ca de exemplu:poliţe, înscrisuri, instrumente de plată şi de credit. Fiind negociabile, pot fi lasate, vândute ori transmise.

În contabilitate sunt conturate şi accentuate, ca o structură aparte, toate creanţele sub forma clienţilor incerţi şi în litigii.