Contabilitatea Personalului

1. FORŢA DE MUNCĂ – ASPECTE JURIDICE, CONTABILE ŞI FISCALE

1.1. Importanţa forţei de muncă

Munca reprezintă o activitate conştientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale .

Munca este un factor activ şi determinant al producţiei, ce antrenează ceilalţi factori în vederea obţinerii de bunuri şi servicii . Premisa generală a factorului muncă este populaţia, ca o condiţie necesară a existenţei societăţii, şi al cărui rol economic se concretizează în faptul că reprezintă suportul factorului primordial de producţie; de asemenea, populaţia reprezintă destinatarul şi consumatorul rezultatelor oricărei activităţi economice.

Salariul, în cea mai mare parte a cărţilor de specialitate, este definit ca fiind preţul forţei de muncă sau expresia valorică a acelei părţi din venitul naţional care este destinată consumului individual, direct al salariaţilor, în funcţie de munca prestată. Conform codului muncii :

- art. 154 :

- (1) salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca ;

- (2) pentru munca prestată în baza contractului de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani ;

- (3) la stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârsta, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţa ori activitate sindicală ;

- art. 155 - salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri ;

- art. 156 - salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.

Din punct de vedere fiscal, salariul reprezintă :

- pentru angajator(societate comercială, regie autonomă etc.), o cheltuială impusă de necesitatea desfăşurării activităţii ;

- pentru angajat, un venit obţinut prin muncă, un venit acordat de angajator după ce s-au calculat şi reţinut toate obligaţiile de plată datorate statului .

Salariul nu este o remuneraţie oarecare a muncii, ci un mod foarte special de recompensare pe bază de contract, şi anume preţul unei munci închiriate şi întrebuinţate de un întreprinzător, de un agent economic.

Prin combinarea salariului – venit cu cea a salariului – cost, pe fundalul salariului – preţ, au apărut următorii termeni :

- salariul de bază – reprezintă un venit care, teoretic, se calculează în funcţie de salariul minim real, dar care, practic, rezultă din înmulţirea salariului (tarifului) orar negociat cu numărul de ore lucrate într-o lună (sau altă perioadă de timp) ;

- salariul brut – este alcătuit din salariul de bază plus toate adaosurile salariale ;

- salariul net – rezultă din salariul brut după ce se scad toate reţinerile obligatorii conform legii ;

- salariul colectiv – este atribuit tuturor salariaţilor unei entităţi economice, ca participare la beneficiile acesteia ;

- salariul minim garantat – reprezintă salariul stabilit legal care garantează salariaţilor din categoriile dafavorizate un venit care să corespundă minimului de subzistenţă, minim determinat în raport cu mediul social dat .

Substanţa salariului se concretizează în salariu nominal şi salariu real. Salariul nominal reprezintă suma de bani primită de un angajat în schimbul forţei de muncă depuse, pe când salariul real este determinat de cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate, la un moment dat, cu salariul nominal. Valoarea salariului nominal depinde de valoarea forţei de muncă, de evoluţia situaţiei economice şi de politica de salarizare, iar salariul real este dependent de preţurile mărfurilor, de tarifele serviciilor, de puterea de cumpărare a banilor .

1.2. Sistemul nevoilor umane – caracteristică a conținutului social al muncii

Esența muncii este influențată de apariția unor noi bunuri și servicii necesare satisfacerii nevoilor, de schimbarea tehnicilor și tehnologiilor de producție, astfel întreg procesul lucrativ trebuie să se adapteze acestui nou sistem de nevoi și modalităților de satisfacere a acestora, chiar dacă oamenilor implicați le este dificilă acomodarea.

Nevoile umane reprezintă motorul întregii activității socio-economice. Corelațiile dintre sistemul nevoilor și conținutul muncii sunt evidente în cazul tuturor trăsăturilor generale ale nevoilor :

nevoile umane sunt nelimitate ca număr – preocuparea omului pentru a își sastisface mereu nevoile determină motivația progresului și creșterii gradului de civilizație ;

nevoile sunt limitate în capacitate – orice nevoie se stinge prin consumarea unei cantități anumite dintr-un bun ; pe măsură ce crește cantitatea consumată din bunul respectiv, intensitatea resimțirii nevoii scade ;

nevoile umane sunt concurente – o trebuință se poate satisface în detrimentul alteia ;

nevoile sunt complemetare – satisfacerea unei nevoi atrage după sine satisfacerea altor nevoi ;

orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere – nevoile reapar, însă, cu o anumită periodicitate, se constituie în obiceiuri și tradiții.