Contabilitatea remunerării personalului și analiza utilizării forței de muncă

INTRODUCERE

Potrivit Legii Contabilitatii 82/1991 obligatia organizarii si conducerii contabilitatii proprii revine: regiilor autonome, societatilor comerciale, institutiilor publice, unitatiilor cooperatiste asociatiilor si celorlalte persoane juridice, precum si persoanelor fizice care au calitate de comerciant. (conform art .1)

Lucrarea de diploma cuprinde mai multe capitole si anume: Delimitari privind decontarile cu personalul; Organizarea contabilitatii decontarilor cu personalul ; Contabilitatea contributiilor intreprinderii; Studiu de caz privind calculul salariilor si contributiilor aferente.

Intre unitatile economice si angajatii sai se incheie un contract social, prin care personalul se obliga sa desfasoare activitatile, muncile stipulate in general prin contract, iar pe de alta parte agentul economic se obliga sa-i remunereze munca prestata.

Prin contract se stabilesc deci, in principiu, datorii pentru unitatile economice de a remunera personalul pentru munca prestata.

Prin lege sunt stabilite de asemenea in ce conditii personalul poate beneficia de ajutoare materiale, de cote parti din profitul realizat de unitate, care reprezinta si ele datorii fata de personal.

Strans legat de aceste datorii fata de personal, pe baza legala sunt stabilite si alte obligatii ale unitatii de a suporta din propriile resurse anumite contributii pentru formarea unor fonduri de asigurare sociala si protectie sociala, precum si pentru alte scopuri sociale.

Contabilitatea ca instrument principal de cunoastere, gestiune si control al patrimoniului si al rezultatelor obtinute, trebuie sa asigure:

• inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniala si rezultatele obtinute atat pentru necesitatile proprii ale persoanelor amintite in art. 1 cat si in relatiile acestora cu asociatii sau actionarii, clientii, furnizorii, bancile, organele fiscale si alte persoane juridice si fizice;

• controlul operatiunilor patrimoniale efectuate si al procedeelor de prelucrare utilizate, precum si exactitatea datelor contabile furnizate;

• furnizarea informatiilor necesare stabilirii patrimoniului national, executiei bugetului public national, precum si intocmirii balantelor financiare si a bilantului pe ansamblul economiei nationale.

Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala. Documentele justificative care stau la baza inregistrarii in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, ori inregistrat in contabilitate dupa caz.

Persoanele prevazute la art.1 au obligatia sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului: la inceputul activitatii, cel putin o data pe an pe parcursul functionarii sale; in cazul fuzionarii sau incetarii activitatii precum si in alte situatii prevazute de lege.

Raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane, care au obligatia gestionarii patrimoniului.

CAPITOLUL I . DELIMITARI PRIVIND DECONTARILE CU PERSONALUL

1.1. Forta de munca- importanta, salariul nominal, salariul real

Factorul de munca reprezinta un element in procesul de creare a bogatiei.

Munca este o activitate specific umana, fizica si/sau intelectuala prin care oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta, ajutandu-se, in acest scop, de instrumentele corespunzatoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Munca este un factor activ si determinant al productiei, ce antreneaza ceilalti factori in vederea obtinerii de bunuri si servicii.

Munca este un factor primar, originar, de productie. O asemenea afirmatie este valabila doar pentru munca simpla, pentru cea complexa fiind un factor derivat, respectiv un veritabil capital uman.

Premisa general a factorului de munca este populatia, ca o conditie indispensabila a existentei societatii insasi, si al carui rol economic se concretizeaza in aceea ca este suport al factorului primordial de productie, ea reprezinta destinatarul si consumatorul virtual al rezultatelor oricarei activitati economice.

Salariul a fost initial folosit pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldatii romani pentru a-si cumpara sarea (salarium), ulterior a primit sensul de venit al unei persoane care munceste pentru altcineva, fata de care este dependenta juridic sau economic. In concluzie salariul este definit de catre H. Guitton ca"venitul ce remunereaza, proportional cu timpul lucrat sau cu sarcina exercitata, persoana care este legata de utilizator (patron) de munca printr-un contract de inchiriere a serviciilor".

Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompenseaza munca, marimea acestuia osciland in jurul nivelului natural. Substanta salariului si marimea lui erau explicate prin ceea ce economistii clasici au numit teoria formarii resurselor de munca. In asemenea optica, salariul este definit ca suma de bani prin care se asigura strictul necesar pentru initierea salariului si a familiei sale. Referindu-se la aceasta problema, F. Lassalle remarca: "salariul mediu nu depaseste intretinerea muncitorului si reproducerea speciei".

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, stiinta economica in ansamblul ei s-a rupt de analiza clasica a salariului. Aceasta s-a concretizat in doua directii: revolutia marginalista si dezvoltarea teoriei marxiste. In conceptie marxista, salariul este forma principala a produsului necesar, respectiv forma transformata a valorii fortei de munca. Determinarea salariului rezulta din confruntarea dintre clasa muncitoare si clasa capitalistilor, aceasta din urma insusindu-si plusvaloarea.

Economisti neoclasici au sustinut si au cautat sa demonstreze ca natura salariului tine de modul de confruntare dintre cele doua forte ale pietei muncii: cererea si oferta de munca. Fie ca reprezinta costul mijloacelor de subzistenta, fie ca reprezinta eficienta capitalului uman sau productivitatea muncii, salariul exprima unitatea dintre fortele concurentiale ale pietei . Aceasta este o teorie dualista, dar centrata doar pe piata, salariul fiind mai ales un pret.

Marea Depresiune Economica din anii '30 ai secolului XX-lea si revolutia keynesiana au determinat schimbari de fond privind natura si marimea salariului. S-a constatat ca salariul se adapteaza foarte lent la dinamica cererii si oferta de munca, ca acesta este pretul cel mai rigid. Rigiditatea salariului se manifesta doar in sensul pierderii capacitatii lui de a modifica "in jos", nu insa si "in sus". Astfel s-a ajuns la concluzia ca salariul nu depinde doar de jocul liber de pe piata muncii .