Contabilitatea stocurilor de mărfuri la o entitate economică

CAPITOLUL I

STUDIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIUL CONTABILITĂŢII STOCURILOR DE MARFURI. CADRUL ECONOMIC GENERAL.

1.1. Aria de definire şi aplicabilitate a stocurilor de mărfuri

Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie.

Dupa felul activitatii desfasurate de unitatea patrimoniala, ciclul de exploatare cuprinde urmatoarele faze:

- pentru unitatile patrimoniale productive (creatoare de valori noi) avem fazele de aprovizionare – productie – desfacere, in care stocurile isi schimba atat forma cat si continutul lor material;

- pentru unitatile patrimoniale de desfacere (de comert) ciclul de exploatare cuprinde numai doua faze aprovizionare – desfacere.

In faza de aprovizionare, unitatea cumpara bunuri, astfel activele circulante banesti se transforma in active circulante de natura stocurilor de marfuri, si in faza de desfacere are loc revanzarea lor in aceeasi stare sau dupa ce au suportat o usoara transformare, cand stocurile de marfuri se transforma in active circulante banesti.

Dupa continutul economic si destinatia lor in activitatea unitatii patrimoniale stocurile sunt individualizate in urmatoarele structuri:

• Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;

• Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;

• Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;

• Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte, animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;

• Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produse ne supuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

• Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării;

• Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială;

• Materiale de natura obiectelor de inventar sunt acele bunuri care nu indeplinesc cumulativ cele doua conditii de a fi considerate mijloace fixe:

- au o valoare mai mica decat limita prevazuta de lege;

- au o durata de utilizare mai mica de 1 an.

• Stocuri aflate la terti sunt valori materiale de natura stocurilor trimise spre prelucrare la terti, aflate in custodie sau in consignatie la terti. Aceste stocuri din punct de vedere patrimonial apartin unitatii, dar fizic se gasesc la terti.

• Baracamentele si amenajarile provizorii sunt bunurile achizitionate sau construite de unitatile patrimoniale pentru executarea lucrarilor si prestatiilor de constructii (baraci, podete,etc.).

1.2. Conceptul de marfă şi semnificatţile atribuite acesteia de-a lungul timpului

Marfa reprezinta un produs al muncii, care satisface o nevoie a omului si este destinata schimbului prin intermediul vanzarii-cumpararii.

Pentru ca un produs sa fie marfa, in primul rand, el trebuie sa satisfaca anumite necesitati ale omului, sa fie util, adica sa aiba o valoare de intrebuintare nu pentru cel care l-a produs, ci pentru altii, adica o valoare de intrebuintare sociala.

Pe langa valoarea de intrebuintare, marfa trebuie sa aiba si o a doua insusire, si anume aceea de a se schimba pe alta, adica sa aiba o valoare de schimb. Valoarea de schimb este forma in care se manifesta valoarea marfii in procesul schimbului.

Dublul caracter al marfii, si anume acela de a fi, pe de o parte, valoare de intrebuintare, iar pe de alta parte valoare, este determinat de dublul caracter al muncii creatoare de marfa: munca concreta, care creeaza valoare de intrebuintare, si munca abstracta, care creaza valoare.

La inceputul schimbului de marfuri, cand nu exista echivalentul monetar, marfa a detinut rolul de echivalent general. Rolul de echivalent s-a fixat asupra unei anumite marfi, restul marfilor aflandu-se fata de ea in forma valoare relativa. Rolul de echivalent general nu a fost indeplinit de aceeasi marfa peste tot si intotdeauna.

O data cu dezvoltarea fortelor de productie, nevoile pietei in crestereau un echivalent permanent si unic in relatiile de schimb. Atunci, cand o singura marfa a inceput sa aiba permanent rolul de echivalent general a aparut forma „Bani in valori”.

Rolul de bani l-au avut in decursul timpului diferite metale (arama, bronzul etc.), ca apoi sa se fixeze asupra metalelor pretioase (argintul si aurul).

Valoarea tuturor marfurilor se exprima in valoarea de intrebuintare a unuia dintre metale, care este echivalent general unic. Forma bani este forma cea mai dezvoltata a valorii. Acum, toate marfurile isi exprima valoarea prin marfa – bani.